Fermierii clujeni acuză un război economic pentru cote de piaţă

Fermierii clujeni acuză recentele scandaluri alimentare, pe care le pun pe seama unui adevărat război economic. Potrivit reprezentanţilor crescătorilor de bovine, există riscul ca fermierii români să fie  falimentaţi de lupta pentru cotele de piaţă. Afirmaţiile lor sunt susţinute şi de reprezentanţii organismelor de control, care afirmă că recentele verificări ale unor alimente cum ar fi carnea de curcan ori laptele nu au arătat nici un fel de problemă.

Potrivit reprezentatilor fermierilor din Valea Someșului și Valea Arieșului, scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină este o făcătură. În fiecare an sunt făcute astfel de verificări și sunt descoperite permanent mici probleme, care sunt remediate. Laptele este verificat, în mod constant, și pentru a determina eventualul nivel de radioactivitate, însă acest lucru nu înseamnă că ar fi fost descoperit vreodată lapte radioactiv.

Președintele Asociației Producătorilor de Lapte din județul Cluj, Călin Fogaciu, spune că marile concerne din străinătate au tot interesul să elimine concurența producătorilor români.
” Nu le convine că producem și noi. Olanda, de exemplu, produce 11 milioane de hectolitri de lapte. Piața lor consumă doar un milion de hectolitri, iar celelalte 10 milioane de hectolitri trebuie vândute în străinătate”, spune Călin Fogaciu.

Poziția fermierilor este susținută și de autoritățile clujene. Șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Nicolae Pivariu, a declarat că i-a verificat pe toți cei 26 de procesatori de lapte din județul Cluj și a spus că nu a descoperit nici un fel de problemă. Mai mult, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare au verificat și centrele de colectare ale principalilor procesatori și tot nu au reușit să găsească toxina incriminată. De asemenea, prefectul Gheorghe Vușcan a afirmat că clujenii pot consuma liniștiți și laptele de la dozator. El a declarat că nici una dintre instituțiile cu atribuții de control nu a descoperit alimente toxice în județul Cluj. În plus, Vușcan susține ideea că este un adevărat război între producători pentru câștigarea unui loc pe piață.

Fermierii clujeni se intreaba ce va urma dupa scandalul legat de carnea de cal, cel cu paraziţii din peşte, Salmonella din carnea de pui, pesticidele din legume şi fructe, carnea de curcan cu antibiotice şi acum lactatele cu aflatoxină M1, pentru a-si putea proteja produsele si piata lor de desfacere.


 

 
Un reportaj de Bianca Pădurean