De la Timișoara, la Liov. Poveste despre speranță și cât de mult contează să faci bine

donatii_liov1.jpg

Cristina Săracu (stânga) și Ioana Vârtosu, pregătind coletele pentru Ucraina
Sursa imaginii: 
Otilia Ghitescu / RFI România

În patru zile, după ce au auzit la RFI povestea Olenei Shevchenko, care are în grijă două adăposturi pentru persoanele vulnerabile, două timișorence au adunat un tir plin cu donații pe care îl vor trimite cât de curând spre Ucraina. Cele două au scris împreună o poveste despre solidaritate, despre speranță și, până la urmă, despre puterea de a face bine, de fiecare dată când poți. 

Olena Shevcenko a fugit împreună cu părinții din Kievul bombardat de armata rusă și s-a oprit în Liov, principalul punct de trecere al refugiaților spre Polonia. Nu pleacă mai departe, ci vrea să-i ajute pe cei care au decis să părăsească Ucraina. Insight Ukraine, ONG-ul în are activează Olena, are două adăposturi pentru persoane vulnerabile: unul în Liov, altul în Cernăuți. Povestea tinerei ucrainence a avut ecou la Timișoara, unde, în doar câteva zile, a fost pregătit un transport special de donații. 

Miercuri seară, într-un depozit al unei firme de transport aflat la marginea Timișoarei, se făceau de zor pachete. Sunt acolo haine, încălțăminte, produse igienice, hrană pentru bebeluși, multe baxuri cu apă minerală, conserve, paste făinoase, supe la plic și multe altele Așezate cu grijă în cutii lipite cu bandă adezivă și marcate cu etichete pe care scrie Insight Ukraine și numărul de telefon al Olenei, produsele vor pleca în curând spre Polonia. 

Ideea acestui transport umanitar a apărut la finele săptămânii trecute. Cristina Săracu și Ioana Vârtosu urmează un curs împreună, iar povestea Olenei de la Liov le-a impresionat pe amândouă. Au decis să încerce s-o ajute. Primul pas l-a făcut Cristina Săracu, care a contactat-o pe ucraineancă prin Facebook: „I-am scris, am rugat-o să-mi spună ce anume are nevoie, mi-a trimis lista și mi-a trimis punctul de la frontiera dintre Polonia și Ucraina, înspre Liov, unde putem lăsa. E un punct special amenajat, unde efectiv se lasă pe paleți, cu etichete inscripționate cu numele organizației și numărul de telefon”.

„Medicamente, mâncare, e o disperare”

Ioana Vârtosu, de la Asociația Școala Mamei Junior, are experiență în situații-limită. De aproape 20 de ani se ocupă, prin ONG-ul pe care l-a înființat, de ajutorarea celor aflați în nevoie. De când a început războiul din Ucraina, a trimis șase transporturi spre țara vecină. Primul a plecat în câteva zile. 

„În prima zi în care a fost declanșat războiul am primit donație primul tir de gemuri, plus toate lucrurile pe care oamenii le-au adus, nici măcar nu postasem anunțuri că adunăm donații ca să le trimitem și deja sediul nostru era ticsit de donații, pentru că oamenii știau cu siguranță că noi o să ne ocupăm de asta”, povestește ea.


Sursa imaginii: 
Otilia Ghitescu / RFI România

Ioana e o mână de om, zâmbește aproape tot timpul și spune că, în această perioadă, e efectiv pe pilot automat. O parte din donații provin din Germania, de la organizațiile cu care ea lucrează de mai mulți ani. Nemții s-au mobilizat și au trimis la Timișoara, de când a început războiul din Ucraina, cinci tiruri. Transportul care va pleca acum spre Polonia conține lucrurile de care Olena are cea mai mare nevoie pentru a-i ajuta pe refugiați. 

„Medicamente, mâncare, medicamente, mâncare, e o disperare (…) Vorbim de medicamente simple, pentru oameni care sunt cu diabet și au nevoie de insulină, pentru oameni care suferă de tiroidă, pentru oameni care suferă de astm, pentru oameni care nu pot să respire. Vorbim de banalul paracetamol, algocalmin, pentru orice fel de durere, pentru că groaznic să te doară capul, până la urmă, indiferent de situația în care ești”, continuă Ioana Vartosu.

„Au plecat convinși că n-or să aibă la ce să se mai întoarcă”

Cristina Săracu e convinsă că a trăit în aceste zile o adevărată lecție de viață. A văzut cât de repede se pot mobiliza oamenii pentru cauze nobile și cât de dispuși sunt să dea o mână de ajutor acolo unde este nevoie. Până și Ioana, care are ani de experiență, a fost impresionată de reacții. 

„Până la urmă, e o poveste despre solidaritate. Și cred că, oricât de puțin putem face, contează să facem. Și spre surpriza mea (…) am început să scriu prietenilor pe diverse canale, și Ioana s-a și mirat că am reușit… deci noi am vorbit prima dată despre asta sâmbătă, azi e miercuri și avem pachetele aproape făcute”, spune Cristina.


Sursa imaginii: 
Otilia Ghitescu / RFI România

Între timp, Ioanei îi sună întruna telefonul. Cineva vine să ia un cărucior pentru copii, altcineva vrea să doneze niște pături și tot așa. Le răspunde zâmbind tuturor și îi direcționează spre depozit. Am întrebat-o ce a impresionat-o cel mai mult în ultimele  săptămâni. A răspuns repede: puterea de a zâmbi și dorința de a ajuta, la rândul lor, a ucrainenilor care s-au refugiat la Timișoara. 

„Când am deschis centrul de colectare la Timișoara, prima persoană care a venit a fost un ucrainean, a venit să ajute. Familia lui a reușit să plece cu o zi înainte de declanșarea războiului, cumva erau pregătiți mental că trebuie să plece. O familie înstărită, care avea două case în Kiev, și care au plecat fără cheile de la casă, au lăsat casele deschise, cu ușile deschise, pentru că erau convinși că n-or să aibă la ce să se mai întoarcă”, conchide cea care, de aproape două decenii, a înțeles că, dacă poți să faci un bine, cât de mic, fă-l. Pentru cineva va conta foarte mult.