Drepți între Popoare: 4. Gheorghe și Liuba Benea salvează evrei de jandarmi

monument_benea.jpg

Efim Roif la monumentul lui Gheorghe și Liuba Benea
Efim Roif a inaugurat pe 8 decembrie 2019 monumentul lui Gheorghe și Liuba Benea în satul Văratic din Republica Moldova
Image source: 
Alexei Tulbure Facebook

Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim a atribuit unui număr de 79 de persoane din Republica Moldova titlul de Drept între Popoare pentru salvarea unor vieți evreiești în timpul Holocaustului. Printre aceștia se numără și preotul Gheorghe Benea – post mortem – și soția sa Liuba.

Basarabia a fost provincia românească cea mai afectată de Holocaust. De aici aproape întreaga populație evreiască a fost deportată în Transnistria la ordinul dictatorului fascist Ion Antonescu, până la sfârșitul anului 1941.

Înainte de aceasta însă, în lunile iulie și august 1941, mulți evrei din zonele rurale au fost executați sumar de armată și jandarmi, ca parte a operațiunii de “curățare a terenului” plănuită de Antonescu încă înainte de intrarea României în război pe 22 iunie 1941 și eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei și Herței de sub ocupație sovietică.

Mulți dintre acești evrei rurali erau buni vorbitori ai limbii române, spre deosebire de cei urbani care vorbeau rusa. În anul 2009 am stat de vorbă cu Shabs Roif, un evreu care în 1941 avea 11 ani.

Shabs Roif: Familia noastră locuia pe malul de est al Prutului, în satul Duruitoarea Veche. Armata română n-a trecut imediat Prutul, trăgeau cu tunurile, cădeau ghiulele și noi nu știam care e situația, radio n-aveam, ziare nu erau. Ne-am refugiat mai departe de graniță, în satul Briceva, unde locuiau mulți evrei, iar noi aveam acolo niște cunoștințe, unde ne-am oprit seara. Atunci am auzit împușcături. Ni s-a spus că a început împușcarea evreilor din sat, unde locuiau vreo 3000 de evrei.

Evrei din Briceva, Basarabia, deportați de armata română în 1941
Evrei din Briceva, Basarabia, deportați de armata română în 1941
Image source: 

Sătenii ne-au jefuit, ne-au luat căruța și atunci noi am pornit pe jos, dar mergeam doar noaptea, deoarece ne temeam de întâlniri neprielnice pentru noi. Am ajuns la satul Văratec, la circa 3 km de satul nostru, era dimineață și speram să ajungem acasă când am fost prinși de jandarmi. Eram 26 de persoane, inclusiv copii, și ne-au închis într-un sarai (staul – n.r.) de vite. Atunci am auzit pe șeful de post, prin crăpăturile ușii saraiului spunând: “Luați masa mai repede și duceți-i acolo în râpa din Văratec unde îi împușcați de toți evreii.”

Dar Dumnezeu probabil a privit de sus și preotul de la biserica din Văratec, care nu fusese în sat când au fost împușcați evreii, părintele Gheorghe Benea, care se reîntorsese în sat, a aflat de intenția șefului de post. El a venit cu soția lui, Liuba – ea s-a prăpădit anul trecut, dar el a murit mai de mult, iar noi după război am avut grijă de el și l-am apărat de persecuțiile sovietice.

Reporter: Cum v-a apărat părintele Benea?

Shabs Roif: Părintele a venit la postul de jandarmi, iar noi am văzut prin crăpături, era îmbrăcat în veștminte de preot și l-am auzit certându-se cu șeful postului de jandarmi. Asta a durat foarte mult, vreo două-trei ore, îmi aduc aminte precis. Am văzut la un moment dat cum vine părintele împreună cu Liuba spre ușa noastră și dezleagă sârma cu care era legată. Nici noi nu-l știam pe el și nici el nu știa pe noi. “Oameni buni, ieșiți, sunteți liberi” ne-a spus, iar preoteasa Liuba a prins doi oameni pe uliță și le-a cerut niște colaci pentru noi, că eram flămânzi.

Reporter: Știu că pentru acest gest, Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim i-a decernat post-mortem părintelui Benea titlul “Drept între Popoare”.

Da, eu am scris despre asta la Yad Vashem la Ierusalim și a durat foarte mult, deoarece nu găseam dintre cei salvați, că mulți muriseră în deportare în Transnistria. Am mai scris încă o scrisoare, în care spuneam: eu am fost în lagăr, soția mea a fost în lagăr, eu cred că este de ajuns să fim crezuți. Până la urmă au acceptat, dar el murise, iar pe Liuba am căutat-o mult timp, pentru că se mutase la Bălți.

Reporter: Ce-ați făcut după ce v-a eliberat părintele Benea?

Shabs Roif: Ne-am întors în satul nostru. Când eram pe drum, părintele și Liuba stăteau la marginea satului și ne vegheau în timp ce eram pe drum. “Ne-am temut să nu vină jandarmii după voi,” ne-a spus părintele după război. L-am găsit pe șeful postului de jandarmi, care fusese acolo până la venirea rușilor în 1940, domnul Ciutacu. L-am căutat și în România, și pe copiii lui, dar n-am dat de nimeni.


Guvernatorul Basarabiei, generalul Constantin Voiculescu, îii raporta în noiembrie 1941 "rezolvarea problemei evreiești"
Image source: 
Arhivele militare române

Domnul Ciutacu era la noi acasă, ne-a primit bine și ne-a zis: “Să n-aveți frică, nici un evreu nu va fi maltratat” și așa a fost. El ne-a adunat pe toți la o altă casă, tot mare, în caz că venea armata ca să ne nimicească. A pus și un jandarm să vegheze să nu ni se întâmple ceva. Dar după aceasta a primit ordin și n-a putut să nu-l execute, că și așa făcuse destule care nu erau conforme cu linia regimului Antonescu, și am fost trimiși la Râșcani, la casa unui mare boier. Acolo a fost înființat un lagăr provizoriu.

Reporter: Când se petreceau astea?

Shabs Roif: Asta se petrecea la începutul lui iulie 1941. Închipuiți-vă că șeful postului de jandarmi, domnul Ciutacu, venea cu căruța la noi în fiecare duminică, ne aducea de mâncare și când a văzut că oamenii de acolo – peste 3000 erau în lagăr – beau apă din iaz, ne aducea canistre cu apă de la Duruitoarea Veche.

Reporter: Ulterior, Shabs Roif cu întreaga sa familie au fost deportați în lagărul de la Obodovka, în Transnistria, de unde s-a întors în 1944. Prin eforturile sale, Yad Vashem a atribuit pe 22 noiembrie 2003 lui Gheorghe Benea (post mortem) și Liubăi Benea (care a decedat în 2008) titlul de Drepți între Popoare. 

Shabs Roif a decedat în 2010, dar fiul său Efim Roif a continuat cinstirea memoriei lor, iar pe 8 decembrie 2019 în satul Văratic a fost inaugurat un monument în onoarea preotului Gheorghe Benea și a soției sale Liuba, care în iulie 1941 au salvat de la moarte 26 de evrei care urmau să fie executați sumar de jandarmii români. 

Ceremonie în onoarea preotului Gheorghe și Liuba Benea la Văratic, 8 decembrie 2019
În satul Văratic evreii și creștinii au cinstit memoria părintelui Gheorghe Benea și a soției sale Liuba
Image source: 
Alexei Tulbure Facebook

 

 
Ascultați interviul cu Shabs ROIF din 2009, realizat de Petru CLEJ