Reacția principalilor lideri politici, la decizia ministrului Justiției de a nu-i revoca din funcție pe Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi (România Liberă)

lazar_toader_kovesi.jpg

Procurorul general Augustin Lazăr (st.), ministrul Justiției Tudorel Toader (centru0, procurorul șef DNA Laura Codruța Koveși (dr.)
Image source: 
colaj news.ro

Nici n-au tremurat, nici n-au fost revocați (Jurnalul Național) - Brexitul şi interesele speciale ale statelor membre ale UE (Ziarul Financiar) - Oltenia dansează (Gazeta Sporturilor)

Nici n-au tremurat, nici n-au fost revocați (Jurnalul Național)

Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr vor rămâne în fruntea instituțiilor cheie din Justiție și după evaluarea finalizată de ministrul Justiției.Tudorel Toader a prezentat aseară raportul la care a lucrat personal și care făcea praf DNA și Parchetul General, nu pe șefii acestora. Cei doi vor rămâne sub atenta monitorizare a fostului judecător constituțional.

 

Reacția principalilor lideri politici, la decizia ministrului Justiției de a nu-i revoca din funcție pe Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi (România Liberă)

Președintele Iohannis a reacționat, miercuri seara, după ce ministrul Tudorel Toader a făcut publice concluziile evaluării.
„Mi se pare un lucru foarte bun. Dacă citim cu atenție Constituția, acolo scrie că activitatea se desfășoară sub „ochiul” ministrului Justiției”, a precizat președintele Ioahnnis. Întrebat dacă este mulțumit de activitatea Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr, șeful statului a declarat: „Sunt foarte mulțumit. Am mai spus-o de multe ori și îmi place să o repet: Ministerul Public, inclusiv DNA, își fac foarte bine treaba”.
Premierul Sorin Grindeanu a luat act de decizia ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a nu-i revoca pe procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, ca urmare a evaluării activității celor doi. În acest context, șeful Executivului a reiterat angajamentul ferm al Guvernului față de lupta anticorupție și a subliniat că aceasta nu trebuie să stea „sub semnul unui nume". 
Șeful Senatului și copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că decizia ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a nu-i revoca pe procurorul general al României, Tudorel Toader, și pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, „îi dă încredere că funcționarea Justiției va reveni la normele statului de drept”.
Senatorul PNL Alina Gorghiu susține într-o postare pe Facebookcă demersul ministrului Justiției are „un final așteptat”. „Șefii de parchete rămân! Zi de doliu pentru domnul Tăriceanu! Astăzi i-a murit speranța că domnul ministru al Justiției va fi factor activ în războiul lui personal cu șefii parchetelor. Probabil e tristețe fără margini la domnul Dragnea!”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a declarat miercuri, pentru News.ro, că, până la o poziţie exprimată de liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, partidul îl susţine în continuare pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

Brexitul şi interesele speciale ale statelor membre ale UE (Ziarul Financiar)

Pentru România, priorităţile în divorţul de Marea Britanie sunt protejarea drepturilor cetăţenilor europeni, finanţarea UE şi păstrarea unor legături bune cu Marea Britanie. Strategia de negociere a României este centrată pe asigurările că nu va exista discriminare între cetăţenii UE în timpul divorţului.
Acesta ar fi principiul de bază pe care România l-ar vrea aplicat atât în timpul acordului de ieşire cât şi oricărei relaţii viitoare.
Peste 230.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după irlandezi (322.000) şi polonezi (916.000), cei mai mulţi imigranţi români muncind în domenii precum producţie, retail şi sănătate, potrivit Bloomberg.

 

Oltenia dansează (Gazeta Sporturilor)

Craiova a jucat o oră în 10 oameni, nu a primit un penalty clar și a învins dramatic Dinamo la loviturile de departajare. După un meci echilibrat și spectaculos în Cupa României, ratările lui Patrick Petre și Spătaru au decis semifinalista.

Revista presei românești - 30 martie 2017