Şefii PSD îşi pun poza unicului candidat în casă (Gândul)

Un nou capitol major la care Guvernul Ponta este unic în Europa (România liberă) - Ţara controlorilor. Câte unul la 50 de români (Jurnalul Naţional) - Doar 20.000 de euro ar costa repatrierea osemintelor lui BrâncușI (Evenimentul Zilei) - La un pas de dezastru (Gazeta sporturilor)

Şefii PSD îşi pun poza UNICULUI CANDIDAT în casă. Cum se mobilizează social-democraţii pentru ALEGEREA POPULARĂ a lui Liviu Dragnea (Gândul)

Cu un singur candidat la şefia partidului, şefii PSD din teritoriu se întrec în a pune umărul la instalarea oficială lui Liviu Dragnea pe locul lăsat liber de Victor Ponta la partid. Cum rezultatul este dinainte ştiut, liderii social-democraţi se pregătesc de raportări record la primele alegeri populare din partid. "Încercăm să organizăm secţii în cămine culturale, în sediile de partid din teritoriu, iar în cazul în care aceste spaţii nu există secţiile vor funcţiona în casa preşedintelui organizaţiei locale sau a unui coleg de partid care are locuinţa într-o zonă centrală. Nu vom face în schimb secţii de vot în şcoli, restaurante şi în birturi”, a declarat pentru Mediafax, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu. În total, duminică la votul pentru alegerea lui Liviu Dragnea, sunt aşteptaţi peste jumătate de milion de pesedişti din ţară, dar şi din Republica Moldova, unde partidul a organizat secţii de votare.

 

Un nou capitol major la care Guvernul Ponta este unic în Europa (România liberă)

Nici un membru al guvernului Ponta nu a obținut o diplomă universitară sau postuniversitară la una din primele 500 de universități ale lumii. Această situaţie nu se mai întâlneşte printre celelalte state din Uniunea Europeană, arată o analiză realizată de „România liberă“.

De ce e necesar pentru un ministru să studieze şi în afara României, o ţară izolată zeci de ani de lumea occidentală, pare o întrebare retorică. Şi totuşi: “experiențele profesionale în afara României sunt de dorit, pentru că ele deschid mult orizontul de informare, de cunoaștere și de abordare a problemelor…. Calitatea acțiunii politice guvernamentale cred că se corelează cu nivelul de pregătire, dar și cu etica și morala celor ce exercită puterea” explică Dragoş Ciuparu, profesor universitar care a predat timp de şapte ani la Yale University (locul 15).

 

Ţara controlorilor. Câte unul la 50 de români (Jurnalul Naţional)

În România există aproximativ 100 de instituţii şi organisme de control, cu 400.000 de angajaţi. Jumătate dintre aceste instituţii au şi dreptul de a da amenzi.  Sunt atât de numeroase încât de multe ori se calcă pe picioare în exercitarea atribuţiilor, mai ales că nici responsabilităţile nu sunt foarte clar definite. Adesea se suprapun.

 

Doar 20.000 de euro ar costa repatrierea osemintelor lui BrâncușI (Evenimentul Zilei)

Scriitorul Laurian Stănchescu, cel care duce de câțiva ani o campanie de repatriere, din Franța, a rămășițelor lui Constantin Brâncuși, susține că aceşti bani ar reprezenta suma pe care ar trebui să o primească o casă de avocatură din Franţa, care s-ar ocupa de partea juridică a acţiunii.

Deşi dorinţa lui Brâncuşi de a fi înmormântat în pământ românesc, la Hobiţa, nu a fost exprimată într-un testament scris, sculptorul i-ar fi spus părintelui care l-a spovedit la Paris că „moare «neîmpăcat sufletește», fiindcă - spunea el - «nu pot să-mi dau sufletul în țara mea»”.

Problema repatrierii a revenit în actualitate după ce, pe 1 octombrie, aflat la Tg. Jiu, premierul Victor Ponta a declarat că, deşi sunt şanse minime, pentru că statul francez îl consideră cetăţean francez pe Brâncuşi, va face demersuri ca osemintele să fie repatriate.

 

La un pas de dezastru (Gazeta sporturilor)

Naţionala s-a jucat cu inimile noastre: 1-1 de la 0-1.

Iordănescu a început contra finlandezilor cu UN SINGUR ÎNCHIZĂTOR ŞI CU DOUĂ VÎRFURI ÎMPINSE, fixînd în spatele acestora o „troică”. Să recunoaştem, aşezare şi strategie mai curajoase decît de obicei, mai agresive. Altfel zis, o echipă croită pe ofensivă, pe gol, explică directorul Gazetei Ovidiu Ioaniţoaia

Zicala conform căreia cîştigă cine îndrăzneşte mai mult nu s-a confirmat. Ca atare, am admirat pe parcursul primei reprize încurajările din tribune şi mai puţin realizările din teren.

Startul reprizei secunde i-a găsit pe elevii lui Iordănescu tot în jumătatea finlandezilor, căutînd cu înfrigurare golul care se încăpăţîna să nu vină!

Salvator, dar meritat, golul lui Hoban din primul minut de prelungiri a mai spălat ruşinea şi ne-a adus în situaţia de a fi OBLIGAŢI SĂ CÎŞTIGĂM ÎN FEROE. 

 
Revista presei româneşti - 9 octombrie