Vaccinarea, extremă urgenţă (Adevărul)

rovaccinare.png

Image source: 
https://vaccinare-covid.gov.ro/

Ce s-a întâmplat cu milionul de români veniți anul trecut din diaspora? Sindicatele spun că au plecat înapoi și dau vina pe autorități (Libertatea) - Avionul marilor speranțe (Recorder) - Cele patru nume care vor schimba majoritatea în CNA (Europa Liberă) - Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi (Gazeta Sporturilor)

Vaccinarea, extremă urgenţă (Adevărul)

Colonelul Valeriu Gheorghiţă a anunţat că ritmul de vaccinare anti-COVID-19 va creşte serios în următoarea perioadă. El a explicat că strategic nu este bine să prelungim campania de vaccinare, deoarece riscăm să avem, peste câteva luni, un alt virus care va răspunde diferit la vaccinuri şi care va avea o contagiozitate şi o virulenţă diferite.

Omenirea se află într-o „cursă contra cronometru” cu virusul SARS-CoV-2, care are capacitatea de a suferi mutaţii ce îi cresc contagiozitatea, agresivitatea, dar care îi conferă „o rezistenţă parţială faţă de vaccinurile disponibile, a anunţat ieri medicul Valeriu Gheorghiţă, care a explicat şi de ce este periculos să prelungim campania de vaccinare. „Ideea campaniei de vaccinare în plină pandemie este de a asigura într-un timp scurt acoperirea vaccinală-ţintă pentru a avea efecte benefice în timp scurt. Altfel, într-o prelungire a campaniei de vaccinare, nu doar în România, vorbim de abordarea globală, riscăm să avem, peste câteva luni, un alt virus care va răspunde diferit la vaccinuri şi care va avea o contagiozitate şi o virulenţă diferite faţă de ce avem circulant la acest moment”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, ieri, într-o conferinţă de presă. Valeriu Gheorghiţă a precizat că peste 207.000 de români au anulat programarea făcută pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca după ce au apărut informaţii legate de tromboze asociate acestui vaccin

În România s-au înregistrat până acum 7 cazuri de tromboze la persoane vaccinate împotriva COVID-19, dintre care 3 raportate la vaccinul AstraZeneca şi 4 la Pfizer, dar nu s-a stabilit o legătură cu vaccinul. Alte două cazuri sunt în investigare, notează publicația.

 

Ce s-a întâmplat cu milionul de români veniți anul trecut din diaspora? Sindicatele spun că au plecat înapoi și dau vina pe autorități (Libertatea)

În data de 4 mai 2020, Ludovic Orban, la acel moment premier, anunța că 1.279.000 de cetăţeni români s-au întors din țări europene. Pe de o parte, autoritățile erau îngrijorate că aceștia aduc cu ei virusul, pe de altă parte patronatele erau bucuroase că astfel este rezolvată criza de forță de muncă prin care trecea România de câțiva ani. Deși autoritățile au promis măsuri pentru integrarea rapidă a lor în economie, acestea nu au mai venit. Milionul de români reveniți nu apare în statisticile privind munca, sindicaliștii spun că majoritatea lor au plecat înapoi la lucru în Vest, în vreme ce patronatele se plâng că există în continuare o criză de personal în domenii precum construcțiile.

Bogdan Hossu, liderul confederației sindicale Cartel Alfa, estimează că 800.000 de muncitori au plecat înapoi. „Ei veniseră pentru că din cauza pandemiei se închiseseră locurile lor de muncă și nu voiau să rămână deconectați de țară, izolați. Practic, din milionul venit s-au returnat în proporție de 80%. Deci 800.000 au plecat înapoi”, a declarat, pentru Libertatea, Bogdan Hossu.

Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical (BNS), spune că românii veniți în țară odată cu pandemia s-au dus înapoi în Vest, pentru că România nu le-a oferit niciun ajutor sau vreo facilitate în pandemie.

Ce spun datele oficiale? Conform informațiilor de la Poliția de Frontieră, de la ridicarea stării de urgență, din data de 15 mai 2020, până la 30 martie 2021, un număr de 6,8 milioane de români au efectuat formalitățile de intrare în țară, iar 6,9 milioane au ieșit.

Integral în ziar.

 

Avionul marilor speranțe (Recorder)

Atunci când sistemul medical din România nu poate salva viețile nou-născuților cu malformații grave, ei pot primi o altă șansă la viață într-un spital din străinătate. De la începutul pandemiei, Asociația Blondie, un ONG înființat de Adelina Toncean, închiriază avioane de linie special pentru copiii care au nevoie să ajungă în siguranță la tratament în străinătate.

ONG-ul a transportat 86 de copii și 6 adulți la spitale din Occident. Închirierea unui avion de linie, cu 120 de locuri, costă cât o garsonieră de la marginea Bucureștiului. Un singur zbor poate ajunge la costuri de 25 de mii de euro.

Tocmai de aceea, Asociația Blondie și-a propus să cumpere, din donații, un avion pe care să-l transforme în ambulanța aeriană a României.

 

Cele patru nume care vor schimba majoritatea în CNA (Europa Liberă)

Consiliul Național al Audiovizualului funcționează în prezent cu șapte membri, iar numărul total de membri este de 11. CNA este condus de Monica Gubernat, a cărei întreagă carieră politică a fost legată de Partidul Social Democrat. Coaliția de guvernare a discutat numele care urmează să fie propuse pentru Consiliul Național al Audiovizualului. Favoriți pentru a ocupa această poziție sunt: Mircea Toma, susținut de USR-PLUS, Dorina Rusu, susținută de președintele Klaus Iohannis și Ionel Palăr și Valentin Jucan, propuși de PNL, scrie Europa Liberă.

 

Ungaria cucerește Ardealul! Guvernul Viktor Orban face încă o echipă de fotbal în România, după Csikszereda și Sepsi (Gazeta Sporturilor)

După ce a investit masiv în fotbal în județele unde procentul populației de etnie maghiară e cel mai mare în România, Harghita (85%) și Covasna (74%), Guvernul Viktor Orban se pregătește să facă același lucru și la Târgu Mureș, unde trăiește cea mai mare comunitate a populației cu origini maghiare, peste 70.000 de persoane. Cum nici nu există o altă echipă în municipiu, la nivelul primelor trei eșaloane, autoritățile de la Budapesta, cărora Viktor Orban le-a trasat sarcini de a se ocupa de investițiile din România, au văzut o oportunitate perfectă de a dezvolta un proiect fotbalistic în Târgu Mureș, notează gsp.