Nu suntem cu toții de vină, și tocmai așa oamenii mor, marea manipulare din comunism și până azi (SpotMedia)

magda-gradinaru.jpg

Magda Grădinaru
Image source: 
spotmedia.ro

La 5 ani de la Colectiv și 10 ani de la Giulești, ne-au ars din nou! (Adevărul) - Un injectomat la originea tragediei? (Libertatea) - De ce reforma in sanatate e sortita esecului (Ziare.com)

La 5 ani de la Colectiv și 10 ani de la Giulești, ne-au ars din nou! (Adevărul)

Adevărul reface filmul tragediei de la Piatra Neamț. Incendiul din secția ATI s-a soldat cu 10 morți și 7 răniți. Dintre cei răniți, în cea mai grea situație se află medicul Cătălin Denciu, vrâncean de loc, care a suferit arsuri grave în timp ce încerca să salveze pacienți din flăcări. El a fost deja transferat la o clinică în Belgia, cu un prognostic medical rezervat având în vedere că a suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Au suferit răni grave și medicul chirurg Gheorghe Borș și o asistentă căreia i-a fost cuprins de flăcări combinezonul de protecție, în fapt o folie sin plastic ușor inflamabilă.

Spitalul Județean Neamț deține un record național în ceea ce privește numărul de șefi care s-au perindat la conducere: 8 în numai 11 luni. Toți, numiți politic.

Incendiul de la Piatra Neamț a fost precedat de alte două tragedii provocate tot de foc, petrecute la intervale de cinci ani și din care România nu a învățat nimic: Maternitatea Giulești, în 2010, și Colectiv, în 2015.

 

Un injectomat la originea tragediei? (Libertatea)

Surse din interiorul spitalului au explicat pentru Libertatea că incendiul a oprnit de la o seringă automată ce dozează periodic medicamentele care sunt administrate pacienților și care fusese suprasolicitată. Mărturiile altor persoane care au lucrat în unitatea sanitară duc spre aceeași concluzie. Amănunte în ziar.

 

Nu suntem cu toții de vină, și tocmai așa oamenii mor, marea manipulare din comunism și până azi (SpotMedia)

Jurnalista Magda Grădinaru comentează declarația ministrului Sănătății Nelu Tătaru, că noi toți suntem vinovați pentru tragedia de la Piatra Neamț. "De bună seamă, ministrul a vrut să spună că noi toți am acceptat ca sistemul de sănătate să fie căpușat, corupt, prin votul nostru.

Că noi toți am acceptat ca infecțiile nosocomiale să ia vieți care mai aveau de trăit, prin tăcerile noastre. Că nu ne-am ridicat în picioare să ne luptăm la baionetă cu ei, mai-marii privilegiilor, cei care știu să facă bani și din gunoi, și din aparate de RMN. Că am întors privirea, am dat bani în plic pentru vreo operație și așa mai departe.

Și, de vreme ce noi toți am făcut să se întâmple Colectiv și Piatra Neamț, unde primele elemente din anchetă arată că tot impostura și lipsa avizelor, a procedurilor au luat 10 vieți și au mutilat altele, nu avem, nu-i așa?, niciun drept să tragem pe cineva anume la răspundere.

E o afirmație păguboasă.

Nici Nelu Tătaru nu e vinovat direct de moartea oamenilor din salonul în care primeau ultima picătură de viață. Ministrul Sănătății însă e cel co-responsabil de aflarea numelui și prenumelui celor care au cauzat o asemenea tragedie. Și e cel care poartă răspunderea directă a condițiilor de posibilitate ale oricărei tragedii similare.

Câte spitale au Secții ATI neconforme? Câte spitale stau pe buza unor tragedii? Care sunt acestea? Ne trebuie lista, să știm exact cum stăm și cine ce trebuie să facă. Și mai ales nu e nevoie de mai mult rău, punând pe umerii tuturor o complicitate toxică".

Puteți citi articolul AICI

 

De ce reforma in sanatate e sortita esecului (Ziare.com)

"Din ultimii 16 ani, noua au fost ani electorali. Singurele ferestre semnificative au fost 2005-2006, 2010-2011 si 2017-2018.

In prima dintre ele s-au pornit cateva reforme importante in sistemul judiciar si cel de siguranta publica (conditionati de aderarea la UE). In al doilea interval s-au petrecut cateva reforme in educatie, administratie si piata muncii (nici ele ireversibile). In al treilea interval am avut revansa politicului impotriva procurorilor si judecatorilor, adica o veritabila restauratie in sistemul judiciar.

De sanatate n-a mai fost loc sau, ca sa fim cinstiti, ea a fost ocolita tocmai pentru ca e zona cea mai sensibila din societate.

Problema ramane, desigur, ca si pana acum, in mana alegatorilor. Votul are doua taisuri. Unul poate reteza orice elan de reforma, celalalt poate pune in mana politicienilor bisturiul care sa extirpe tumoarea.

Sa nu ne amagim insa ca emotia creata de tragedia de la Piatra Neamt va orienta automat rezultatele din 6 decembrie in directia reformei sistemului de sanatate. Sa ne amintim doar ca, la un an dupa Colectiv, la un an dupa ce s-a strigat in strada "coruptia ucide!", alegatorii au dat putere absoluta unora care, timp de trei ani, nu au pornit constructia nici macar a unui singur spital, din cele opt promise, si au fost pe cale sa proclame coruptia virtute nationala.

In tot acest timp, insa, a fost ridicat un spital, gratie donatiilor private si a entuziasmului unor organizatii civice, ceea ce arata ca partea visatoare a societatii nu va sta degeaba nici pana in 2024, indiferent daca va avea sau nu reprezentanti in viitoarea guvernare".

AICI textul integral semnat de sociologul Sebastian Lăzăroiu.

 

Dezamăgire: datele la trimestrul III şi perspectivele arată că revenirea economică nu va fi în V, ci în W. Esenţial nu mai este T4/2020, ci cum vor arăta primele două trimestre din 2021 (Ziarul Financiar)

Economia a crescut în T3 faţă de T2, dar nu la nivelul aşteptărilor. Analiza economică este însă asemenea învăţării mersului pe bicicletă şi depinde ce numeri: căzăturile sau cucuiele.

Creşterea de 5,6% la T3/2020 faţă de T2.2020 este bună. Dar nu compen­sea­ză căderea de 12,2% în T2 faţă de T1. Apoi oamenii aşteaptă miracole, deşi miracolele sunt în atribuţiile sfinţilor care, în afară de a fi morţi, sunt şi puţini.

Aşa că este de înţeles scep­ticismul economiştilor, mai ales că Europa rein­tro­duce măsuri de carantină, ca urmare a valului doi al pandemiei.

Moş Crăciunii vor fi la tele­vizor în acest sfârşit de an, iar comerţul online nu va alina căderea, pentru că un târg de Crăciun cu vată pe zahăr şi un ceai fiert la miez de noapte este cu totul altceva decât un ceai de cim­bru băut într-o bucătărie înghesuită.

 

Echipa Națională: 3-0 sau 0-1? (Gazeta Sporturilor)

Tricolorii ar putea să câștige la masa verde meciul cu Norvegia, după ce nordicii nu au mai putut ajunge la București, din cauza coronavirusului. Norvegienii speră însă ca UEFA să decidă câștigătoarea prin tragere la sorți.