Personajele-cheie care susțin conspirațiile pe tema pandemiei Covid-19 (Ziare.com)

personajele-cheie-conspiratii-covid-19.jpg

Personajele-cheie care susțin conspirațiile pe tema pandemiei Covid-19.
Personajele-cheie care susțin conspirațiile pe tema pandemiei Covid-19
Image source: 
site-ul ziare.com

Aproape jumătate din cazurile active de COVID-19 s-au pierdut în statisticile oficiale (HotNews.ro) - Protestatarii anti-COVID s-au oprit în fața Ambasadei Rusiei ca să aplaude/ Doi oameni care au refuzat să se legitimeze au fost amendați (G4Media) - Fraudă la Academia Română. Vreme de 9 ani s-au încasat banii pentru academicieni care au murit! (Libertatea) - Cronologia celui mai mare caz de furt intelectual din România – plagiatul lui Victor Ponta (Edupedu)

Aproape jumătate din cazurile active de COVID-19 s-au pierdut în statisticile oficiale / Toate datele privind pacienții cu coronavirus din România (Hotnews.ro)

 
Statisticile oficiale pentru COVID-19 se bat cap în cap. O simplă socoteală pe baza datelor obținute de HotNews.ro arată că nu mai puțin de 3.390 de cazuri considerate active nu se regăsesc nicăieri în raportări.
HotNews.ro a solicitat un punct de vedere oficial privind aceste discrepanțe, pe care îl va publica imediat când îl va primi.
Aproape jumătate dintre pacienții confirmați cu COVID-19 internați în spitalele din România sunt asimptomatici sau au forme ușoare ale bolii, potrivit datelor oficiale obținute de HotNews.ro.
Astfel, potrivit raportărilor din județe, în unitățile spitalicești erau internați marți 3.808 pacienți, dintre care 234 la Terapie Intensivă
Cei mai mulți pacienți la Terapie Intensivă sunt în București, 58, dintr-un total de 718. Argeșul este al doilea județ cu cei mai mulți pacienți la ATI, 15, urmat de Suceava și Prahova, cu câte 14, Gorj cu 13 și Brașov cu 10. Zece județe nu au raportat niciun caz de pacient la Terapie Intensivă: Alba, Caras Severin, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea.
Potrivit datelor oficiale, în acest moment în România sunt 1.079 de paturi de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID -19, iar aparate de ventilație mecanică destinate acestora 860, din care disponibile 523.
 

Personajele-cheie care susțin conspirațiile pe tema pandemiei Covid-19. Cum infloreste teoria privind "dictatura medicala" (Ziare.com)

 
Teoriile conspiratiei, care au sadit un sentiment de neincredere in randul unei parti a populatiei - neincredere care functioneaza pana la aceea ca noul coronavirus nu ar exista, de fapt, sau ca nu este atat de periculos pe cat spun expertii in sanatate publica, sunt promovate intens pe retele sociale, pe diverse platforme online sau chiar prin intermediul unor canale media influente.
Din mediul online, sustinatorii acestor teorii ale conspiratiei s-au mutat si in centrul Capitalei, organizand, in ultimele zile, proteste in Piata Victoriei, prin care cer renuntarea la masurile de preventie impuse de autoritati pentru a combate raspandirea noului coronavirus.
Printre cei care au organizat protestul de duminica, 12 iulie, din Piata Victoriei, fata de "dictatura medicala" impusa de Guvern, manifestatie la care au participat cateva sute de persoane, este si o activista in varsta de 27 de ani, pe nume Iosefina Pascal.
"Aceasta este cea mai grava lege (proiectul de lege privind izolarea si carantina - n.r.) din istoria Romaniei, fara precedent in Uniunea Europeana, si nu are voie sa existe in niciun stat democratic! Textul de lege incalca flagrant toate drepturile firesti ale cetatenilor, pe termen nelimitat. Toti oamenii care sustin Legea Dictaturii Sanitare, in forma abominabila condeiata de Guwerner, sunt complici la distrugerea democratiei si libertatilor cetatenesti din Romania", a scris Iosefina Pascal, pe pagina ei de Facebook.
Un alt grup prezent la protestul din 12 iulie din Piata Victoriei a fost "dirijat" de Oana Lovin si de apropiatii ei. Tanara, care are mai multi suporteri pe Facebook (peste 25.000 de urmaritori), s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin numeroase postari video critice la adresa presedintelui Klaus Iohannis, a fostei sefe DNA, Laura Codruta Kovesi, dar si prin participari la mitinguri anti-jusitie, precum cel din iunie 2018, organizat de PSD (condus, la acea vreme, de Liviu Dragnea) in Piata Victoriei.
 

Protestatarii anti-COVID s-au oprit în fața Ambasadei Rusiei ca să aplaude/ Doi oameni care au refuzat să se legitimeze au fost amendați (G4Media)

 
Protestatarii anti-COVID au manifestat, marți, pentru a treia zi în Piața Victoriei de unde au plecat în marș spre sediile PNL și PSD. Pe drum, aceștia au scandat mai multe sloganuri printre care și ”Ne vreți în spital, vă vrem la tribunal!”.
Protestatarii, care manifestă împotriva legii carantinării și izolării pacienților infectați cu coronavirus, s-au oprit preț de câteva minute în fața Ambasadei Rusiei unde au aplaudat.
În timpul manifestărilor din Piața Victoriei, doi protestatari au refuzat să se legitimeze și au fost amendați cu 1000 și 1500 de lei de jandarmi. Protestul anti-COVID este organizat de Iosefina Pascal, o apariție frecventă și apreciată de Antena 3 și Sputnik, oficiosul Kremlinului.
 

Alte titluri:

 
Fraudă la Academia Română. Vreme de 9 ani s-au încasat banii pentru academicieni care au murit! (Libertatea)
 
Cronologia celui mai mare caz de furt intelectual din România – plagiatul lui Victor Ponta (Edupedu)
Revista presei românești - 15 iulie 2020