Casa de Sănătate ne tratează pe banii doctorilor (Evenimentul Zilei)

De ce nu renunta GRECO la a cere autoritatilor romane desfiintarea Sectiei Speciale. Coruptia ucide - Interviu cu secretarul executiv al GRECO (ziare.com) - Sistemul judiciar din România adoptă brățările electronice (România Liberă) - Un avertisment. Ritmul noilor angajări scade: Companiile au creat 50.000 de noi locuri de muncă în primele cinci luni din 2019, faţă de 80.000 în anul 2018 (Ziarul Financiar) - Veniți s-o vedeți pe campioană! (Gazeta Sporturilor)

Casa de Sănătate ne tratează pe banii doctorilor. Cardurile de sănătate bagă în boală și medici, și pacienți (Evenimentul Zilei)

„Urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilității PIAS”, așa sună anunțul de pe pagina Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform medicilor, el nu funcționează de la începutul lunii, dar CNAS a constatat și a admis acest lucru abia 10 zile mai târziu. Nu este o noutate, dar este cea mai lungă perioadă de avarie.
„În momentul în care avem o avarie, trimitem un e-mail în care semnalăm acest lucru. Acum, nici adresele de e-mail nu mai funcționează. Ne dau erori că acestea sunt pline. Vă dați seama câte erori au fost raportate? Din păcate ei nu au gândit un sistem alternativ când principalul sistem informatic nu funcționează”, a explicat pentru EVZ medicul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
Articolul dezvăluie și cum se storc bani de la medicii de familie. „Prin prezenta vă înștiințăm să achitați în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea prezentei notificări suma de X lei”. Cam așa arată o înștiințare emisă de CNAS către medicii de familie. Iar sumele nu sunt deloc mici. 30.000 lei, 40.000, 80.000 lei și cel mai mult 102.000 lei. 
Sistemul complex al cardurilor de sănătate a fost clădit în mai bine de două decenii. Procesul a început în 2002, iar implementarea cardurilor de sănătate a devenit unicul sistem de validare și decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, 13 ani mai târziu, adică de la 1 mai 2015. Primul an a fost de foc, din cauza multitudinilor de erori pe care acest sistem le întâmpina. CNAS scuza fiecare avarie prin noutatea programului, însă, astăzi, după mai bine de trei ani, cardul de sănătate este în continuare coșmarul oricărui medic și pacient. 
Președintele CNAS Răzvan Vulcănescu și consilierul Augustus Costache au spus că vor să obțină o derogare de la legea salarizării bugetarilor, pentru a angaja șase IT-ști cu experiență. Mai exact, unii care să se asigure că actuala firmă care asigură mentenanța sistemului, TeamNet, deținută de controversatul om de afaceri Sebastian Ghiță, își face treaba în mod corect. Fiecare dintre acești specialiști ar primi o remunerație la nivelul pieței, de circa 5.000 de euro pe lună, nu la nivelul salarizării bugetare de maximum 3.000 de lei pe lună.

De ce nu renunta GRECO la a cere autoritatilor romane desfiintarea Sectiei Speciale. Coruptia ucide - Interviu cu secretarul executiv al GRECO (ziare.com)

GRECO nu va renunta la cererea ca autoritatile de la Bucuresti sa desfiinteze Sectia Speciala condusa de Adina Florea, iar recomandarile nu sunt optionale, ci obligatorii si se poate ajunge chiar la sanctiuni, o spune raspicat Gianluca Esposito, secretarul executiv al GRECO, intr-un interviu pentru Ziare.com. Acesta spune insa ca e incurajat de raspunsul ministrului roman al Justitiei.
GRECO insista, in raportul privind Justitia din Romania, ca Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, condusa de Adina Florea, sa fie desfiintata.
Aceasta solicitare apare expres si este argumentata pe larg in raportul care monitorizeaza felul in care au fost urmate de autoritatile romane recomandarile din Raportul Ad hoc (Regula 34).

Sistemul judiciar din România adoptă brățările electronice (România Liberă)

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege care se referă la folosirea brăţărilor electronice.
Măsura s-ar impune, în special, în cazul agresorilor care comit fapte de violenţă domestică, dar şi pentru persoanele supravegheate aflate sub controlul judiciar, arest la domiciliu, precum şi pentru deţinuţii care se deplasează pentru diverse activităţi în exteriorul penitenciarului.
Implementarea mecanismului de monitorizare electronică presupune, pe lângă existenţa cadrului normativ, şi crearea unei infrastructuri constând în sisteme informatice, aplicaţii şi echipamente de comunicaţii.

Un avertisment. Ritmul noilor angajări scade: Companiile au creat 50.000 de noi locuri de muncă în primele cinci luni din 2019, faţă de 80.000 în anul 2018 (Ziarul Financiar)

Efectivul de salariaţi din economie a ajuns la 4,98 mi­lioane de persoane în mai 2019, la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, însă ritmul noilor angajări a scăzut în prima parte a anului. Astfel, numărul de salariaţi a fost în luna mai a acestui an în creştere cu 49.100 de persoane faţă de situaţia de la începutul anului, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Insti­tu­tul Naţional de Statistică. Presiunea de pe piaţa muncii s-a intensificat anul acesta, având în vedere că, spre com­pa­raţie, în primele cinci luni din 2018 companiile au creat 80.400 de noi locuri de muncă, iar în perioada similară din 2017 numărul de salariaţi crescuse cu 113.600 de persoane.
Industria prelucrătoare, comerţ, hoteluri şi restauran­te, sănătate şi asistenţă socială şi informaţii şi comunicaţii sunt sectoarele în care s-au creat cele mai multe noi locuri de muncă în ultimii ani.

Veniți s-o vedeți pe campioană! (Gazeta Sporturilor)

Azi, de la ora 19, pe Arena Națională, Simona Halep va prezenta românilor trofeul cucerit la Wimbledon. Huiduită anul trecut primărița Firea a anunțat că nu va mai participa la eveniment.