Când votăm președintele (Adevărul)

hol.jpg

Intrarea în Palatul Cotroceni, Holul de Onoare
Image source: 
site-ul Administrației Prezidențiale

Capitala pe caniculă: bucureștenii şi turiştii sunt goniţi de lângă fântânile arteziene renovate cu 7 milioane de euro (Libertatea.ro) - Cum înlocuim fondul de locuințe învechit din anii '80? - Cele mai mari patru festivaluri de muzică din România fac afaceri cumulate de 130 mil. lei cu 25 de salariaţi (Ziarul Financiar)

Când votăm președintele (Adevărul)

Primul tur al alegerilor prezidențiale urmează să aibă loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur va fi organizat pe 24 noiembrie, a anunțat ieri președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mituleț Buică.
Campania electorală va debuta oficial pe 10 octombrie. Actul normativ care stabilește data alegerilor prezidențiale ar putea fi adoptată de Guvern în ședința de săptămâna viitoare, a adăugat Mituleț.
Cea mai mare noutate la următorul scrutin va fi faptul că diaspora va putea vota pe parcursul a trei zile și că seara votul ar putea fi prelungit de la 21.00 până la ora 24.00, astfel încât românii din străinătate să nu mai stea la cozi umilitoare pentru a vota.

Cum înlocuim fondul de locuințe învechit din anii '80?

Programul „O familie, o casă”, aflat în stadiul de proiect, ar putea înlocui programul „Prima Casă.” Ministrul Teodorovici a afirmat că proiectul, aflat în dezbatere publică, se adresează familiilor și are o serie de avantaje față de actuala schemă financiară. Statul poate garanta 80% din credit, față de „Prima Casă”, unde garantează 50% la locuințe mai noi și 40 % la cele mai vechi de cinci ani.

Capitala pe caniculă: bucureștenii şi turiştii sunt goniţi de lângă fântânile arteziene renovate cu 7 milioane de euro (Libertatea.ro)

În aceste zile, în Bucureşti se înregistrează temperaturi de peste 35°C la umbră şi peste 45°C la soare, dar în oraş fântânile arteziene sunt închise sau e interzis să te apropii de ele, nu există destule cişmele publice, spaţiile verzi sunt foarte puţine, iar apa îmbuteliată este insuficientă. 
București, 2 iulie. Ora 14.30. Multe dintre fântânile arteziene care au fost renovate în ultimii ani şi au funcţionat normal până de curând au fost oprite chiar în timpul celei mai călduroase perioade din acest an. 
La cele care totuși funcţionează, autorităţile au pus agenţi de pază care gonesc persoanele ce se apropie de ele. Este cazul fântânilor de la Piaţa Unirii, care au fost reabilitate cu 7 milioane de euro, dar la care nu au acces bucureștenii si turiștii, aceştia fiind amenințați cu amenda de agenţii de pază din împrejurimi, atunci când vor să se stropească cu apă pentru a mai domoli din arşiţa verii caniculare. Deşi primarii bucureşteni spun că vor să copieze sau să adapteze lucrurile bune făcute de omologii lor din vestul continentului, ei nu par capabili nici măcar să adopte măsuri de bun simţ. Decizia de a ţine lumea toropită de căldură departe de apa răcoroasă este în contracţie totală faţă de ce se întâmplă în aceste zile la Paris, de exemplu, acolo unde locuitorii şi turiştii care vizitează capitala Franţei se bălăcesc fără griji în fântânile din Piaţa Trocadero, fiind chiar încurajaţi de autorităţi să facă acest lucru.

Cele mai mari patru festivaluri de muzică din România fac afaceri cumulate de 130 mil. lei cu 25 de salariaţi (Ziarul Financiar)

Cele mai mari patru festivaluri de muzică din România, respectiv Untold, Electric Castle, Neversea şi Summer Well, au avut anul trecut peste 775.000 de vizitatori, dintre care peste 200.000 au fost unici, conform datelor ZF.
Numărul mare de spectatori care vin pentru o zi sau care îşi cumpără un abonament de 3-4 zile este ceea ce i-a convins pe unii dintre cei mai mari jucători din econo­mie să sponsorizeze aceste evenimente. Banca Transil­va­nia, Kaufland, Ursus, Huawei sau Orange sunt doar câteva dintre numele înscrise pe lista de sponsori şi care cotizează cu zeci de mii, sute de mii şi chiar peste un milion de euro, potrivit datelor ZF.
În acest context, organizatorii Untold (Cluj-Napoca), Neversea (Constanţa), Electric Castle (Cluj-Napoca) şi Summer Well (Bucureşti) au obţinut afaceri cumulate de 130 mil. lei în 2018, cu circa o treime mai mult decât în anul anterior. Banii sunt obţinuţi pe de-o parte din vânzarea de bilete şi pe de alta din sponsorizări, conform celor mai recente date ale ZF. Contractele de parteneriat şi sponsorizare cântăresc de regulă cel mai greu în total.
Dincolo de banii încasaţi de organizatorii festivalurilor, aceste evenimente aduc business şi pentru afaceri conexe precum hotelurile şi restaurantele din oraşele respective.

Revista presei românești - 3 iulie 2019