#șîeu România vrea autostrăzi - Cine susține sfertul de oră de protest de pe 15 martie (Hotnews.ro)

România devine tot mai dependentă de industria auto: Dacia, Ford şi Daimler au devenit primii trei exportatori în 2018 (Ziarul Financiar) - Cum arată ”portretul uman” al viitorului procuror general (România Liberă) - Invazie românească la Stockholm (Gazeta Sporturilor)

#șîeu România vrea autostrăzi - Cine susține sfertul de oră de protest de pe 15 martie - De la companii și primării, până la cofetării și mercerii (Hotnews.ro)

Campania "România vrea autostrăzi", care îndeamnă la 15 minute de grevă generală pe 15 martie a crescut de la zi la zi și acum cuprinde companii, primari, oameni de afaceri, școli, asociații, sindicate, magazine și ONG-uri. Foarte mulți vor opri lucrul timp de 15 minute, în alte cazuri oamenii vor purta banderole, iar unele companii explică în mesaje cum lipsa de autostrăzi le afectează business-ul.
Reamintim că ideea îi aparține antreprenorului Ștefan Mandachi, suceveanul care a construit în mod simbolic primul (și singurul) metru de autostradă în Moldova.
Metrul de autostradă a fost construit în șapte ore între Voroneț și Putna, costul total fiind de 4.500 euro. Mandachi a explicat că iniţiativa sa este un gest de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru construcţia de autostrăzi în România şi în mod special în zona Moldovei.
Campania a depășit orice așteptări.
La protestul de un sfert de oră au aderat multe companii dintr-o mulțime de domenii: un mall din Botoșani, o cofetările din București și alta din Suceava, o firmă de consultanță, un magazin care vinde instalații de încălzire, un magazin de electrocasnice și o firmă de software. Probabil cel mai inedit mesaj a venit de la un salon de masaj erotic unde vizitatorii pot sta cu 15 minute în plus, pe 15 martie, după ora 15.00. Și o bere artizanală de la Iași, Capra Noastră ”vrea asfalt de autostradă sub copite” și capra ”pentru 15 minute șade liniștită și nu mai dă bere”.
Solidară cu România vrea autostrăzi s-a arătat chiar și o mercerie aflată în gara Ploiești Sud.
Televiziuni, magazine de telefoane mobile, restaurante și fotografi free-lanceri au anunțat că își opresc activitatea în acel sfert de oră și îi îndeamnă și pe alții să urmeze exemplul.
Mesaje de susținere au publicat și organziații precum Protecția Consumatorului și Colegiul pacienților, dar și sindicaliștii de la ROMATSA.

România devine tot mai dependentă de industria auto: Pentru prima dată în istorie, cei mai mari trei exportatori reprezintă exclusiv industria auto, respectiv Dacia, Ford şi Daimler. Din top 10 numai două companii sunt din altă industrie (Ziarul Financiar)

Pentru prima dată în istorie, cei mai mari trei exportatori ai României reprezintă exclusiv industria auto, pe măsură ce Ford a accelerat producţia de EcoSport la Craiova, Daimler pe cea de cutii de viteze la Sebeş, iar Dacia cu SUV-ul Duster la Mioveni.
Creşterea puternică a producţiei de maşini şi componente auto a adus un avans puternic al exporturilor României, pe măsură ce opt din cei zece cei mai mari exportatori vin din automo­tive, potrivit datelor de la Statistică.
Institutul de Statistică nu oferă date cu privire la valoarea totală a exporturilor sau va­loa­rea pe fiecare companie, însă menţio­nează că ponderea valorii totale a top zece din total exporturi de bunuri a fost de 20,2% în 2018. Luând în calcul faptul că anul trecut exporturile totale de bunuri s-au ridicat la 67,7 mld. euro, acest lucru indică faptul că top zece a ajuns al 13,6 mld. euro, în creştere cu 1,9 mld. euro sau 16,2% faţă de anul anterior.  

Cum arată ”portretul uman” al viitorului procuror general (România Liberă)

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declanşat procedura de selecţie pentru noul procuror general, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Lazăr în acest post expiră la sfârşitul lunii aprilie.
Candidaturile pot fi depuse până la 28 martie, ora 17:30, procedura de selecţie urmând să se încheie în 5 aprilie. Ministrul Justiţiei a declarat, ieri, că un viitor procuror general va trebui să fie o persoană cu multă bună-credinţă şi cu ataşament faţă de oameni şi faţă de libertăţile fundamentale ale cetăţeanului. „Portretul procurorului general - dar nu robot, ci portretul uman - va trebui să fie cineva cu abilităţi manageriale, care are cunoştinţe profesionale, care cunoaşte sistemul cu bunele şi cu mai puţin bunele lui, care are capacitatea de a-l reforma acolo unde este nevoie, şi peste toate cele pe care le-am enumerat, trebuie şi multă bună-credinţă, trebuie ataşament faţă de oameni, trebuie ataşament faţă de drepturile, libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, trebuie ataşament faţă de valorile statului de drept, faţă de valorile europene”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Candidații  sunt obligaţi să dea o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precum şi o declaraţie de interese. De asemenea, ei vor prezenta un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere.

Invazie românească la Stockholm (Gazeta Sporturilor)

Cele 2.300 de bilete rezervate românilor sunt aproape utilizate, federalii mizează pe cel puțin 4.000 de fani de la debutul în preliminariile Euro 2020.
Echipa națională de fotbal întâlnește reprezentativa Suediei pe 23 martie.

Revista presei românești - 15 martie 2019