Marile manipulări ale ministrului Carmen Dan (G4media.ro)

De ce analiştii externi, agenţiile de rating sau pieţele nu iubesc deloc guvernarea PSD? Gazele din Piaţa Victoriei sunt mai puternice decât datele economice (Ziarul Financiar)- Și moldovenii au diaspora lor! Se repetă, la Chişinău, scenariul din Piaţa Victoriei? (Evenimentul Zilei)

Marile manipulări ale ministrului Carmen Dan: cum încearcă să scape de orice răspundere politică pentru violențele de la miting (G4media.ro)

Ministrul Carmen Dan a fugit duminică încă o dată de răspunderea politică privind violențele jandarmilor și a aruncat toată răspunderea pe acarii Păun – maiorul Cazan și prefectul Capitalei. Cel mai mare semn de întrebare din declarația de presă a ministrului de Interne e neconvocarea formală a Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, Carmen Dan susținând că nu a avut informații care să justifice acest lucru.
Informațiile G4Media.ro din 13 august arată însă că instituțiile/armele care compun Centrul de Decizie au fost convocate la Ministerul de Interne în seara zilei de vineri, iar ședința s-a prelungit până după ora 3 dimineața. Dacă ministrul nu a convocat formal acest centru, se pune întrebarea în baza cărui act au venit la sediul ministerului șefii de arme și cum au fost luate deciziile acolo.
Iată, în opinia jurnalistului Cristian Pantazi, alte mari semne de întrebare rămase în urma declarației de presă a lui Carmen Dan, care a refuzat orice întrebare de la ziariști.

  • De ce a lăsat ministrul de Interne decizii majore la latitudinea unui maior care avea centrul de comandă chiar în Piața Victoriei? Cum e posibil ca un eveniment de o gravitate excepțională, unde circa o mie de persoane au săvârșit acte de violență (potrivit spuselor ministrului) să fie gestionat de maiorul Laurențiu Cazan, fără ca șeful Jandarmeriei, un secretar de stat sau ministrul de Interne să intervină?
  • Cum se explică faptul că ministerul a identificat circa o mie de protestatari violenți și doar cinci (5) situații ”susceptibile” de comitere de violențe ale jandarmilor împotriva unor persoane pașnice, în condițiile în care sunt sute de exemple filmate, postate pe net sau difuzate de televiziuni, cu jandarmi care au lovit sau gazat persoane pașnice? Printre ei se numără ziariști, dar și turiști israelini.
  • Cine a luat deciziile care au dus la rănirea celor doi jandarmi? Ministrul Carmen Dan a declarat că s-a primit un telefon la 112 care reclama violențe la Springtime, și în acel moment au fost trimiși polițiști care, blocați, au trebuit scoși de jandarmi. Cine și de ce a trimis poliția fără să verifice minimal dacă chiar sunt violențe? Camerele de luat vederi care împânzesc Piața Victoriei ar fi trebuit să ofere suficiente informații în timp real pentru a evalua corect oportunitatea de a trimite polițiști în mijlocul protestatarilor. De altfel, chiar Carmen Dan a recunoscut că polițiștii s-au dus degeaba la Springtime, pentru că acolo mulțimea era pașnică.
  • De ce jandarmeria și ministerul au perpetuat ore bune manipularea privind starea de sănătate a femeii jandarm agresate, fapt ce a tensionat maxim situația?

De ce analiştii externi, agenţiile de rating sau pieţele nu iubesc deloc guvernarea PSD? Gazele din Piaţa Victoriei sunt mai puternice decât datele economice (Ziarul Financiar)

De patru ani, România are printre cele mai mari creşteri economice din Europa fără dezechilibre macro importante, dar percepţia pieţelor externe, a analiştilor şi agenţiilor de rating este la polul opus.
Pieţelor, analiştilor, agenţiilor de rating nu le plac surprizele, aici incluzând şi supraperformanţa. 
Ceea ce nu înţelege PSD, indiferent de liderii care au fost la putere, este că pieţelor, analiştilor nu le place să fie contrazişi. Dacă un analist crede că potenţialul României este de 3%, maxim 4%, orice creştere peste acest nivel o consideră supraîncălzire, începutul unei crize şi de-abia aşteaptă să aibă dreptate. Indiferent că această dreptate va veni peste trei sau patru ani, perioadă în care creşterea economică a fost peste estimările lui, el tot va avea dreptate!
Al doilea subiect pentru care guvernul PSD este penalizat extern ţine de Pilonul II de pensii. În acest sistem se vor strânge foarte, foarte, foarte mulţi bani în câteva decenii, iar fondurile de pensii sunt cei mai mari investitori pe pieţele financiare.
În România s-au strâns deja în Pilonul II 10 miliarde de euro, iar lunar intră peste 150 de milioane de euro, bani care sunt plasaţi în titluri de stat sau pe bursă.
Dacă PSD vrea să scoată Pilonul II pentru a acoperi deficitul de la Pilonul I, este ca şi cum ar avea loc o naţionalizare.
A treia percepţie este legată de gazele lacrimogene şi de bătaia furnizată de jandarmi, aflaţi în subordinea directă a guvernului prin Ministerrul Internelor. Protestele din Bucureşti nu sunt deloc diferite faţă de cele din alte capitale vestice, acolo unde confruntările între forţele de ordine şi manifestanţi sunt mult mai dure.
Gazele lacrimogene şi reacţia oamenilor de Facebook, principalul mijloc de răspândire a ştirilor şi a pozelor, contează mult mai mult în afară decât crede PSD. Cea mai bună dovadă este legată de articolele externe.
Găsiți articolul de opinie. semnat de Cristian Hostiuc, director editorial ZF, în Ziarul Financiar și pe zf.ro.

Și moldovenii au diaspora lor! Se repetă, la Chişinău, scenariul din Piaţa Victoriei? (Evenimentul Zilei)

Diaspora „moldovenească” a lansat un apel de mobilizare pentru un protest de proporţii, ce ar urma să se desfăşoare la Chişinău, pe 26 august. Într-un clip video aceștia cheamă cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în afara graniţelor să fie uniți și să participe în număr mare la manifestație.
Ei afirmă că guvernarea coruptă a dus țara la sărăcie, iar mulți dintre cetățeni au fost forțați de circumstanțe să plece peste hotare pentru a-și putea hrăni și întreține familiile, în timp ce cei rămași au continuat să îndure, să tolereze, să tacă, să supraviețuiască.

 
Revista presei românești - 20 august 2018