Mărturia primei românce care a pus piciorul la Guantanamo (EVZ)

De la şcoala PCR la şcoala vieţii. Afacerile penale ale baronului de Timiş (România Liberă) - Parlamentarii i-au făcut lui Ponta LISTA DE CRĂCIUN (Gândul) - „Măcelarul din Timişoara”. Filmul interzis de Iliescu despre un martir al Revoluţiei transformat de comunişti într-un casap (Adevărul)

De la şcoala PCR la şcoalla vieţii. Afacerile penale ale baronului de Timiş (România Liberă)

Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, cunoscut şi ca unul dintre apropiaţii lui Ilie Sârbu, este anchetat de DNA pentru că ar fi impus unor primari PSD şi şefi de instituţii să încheie contracte prin încredinţare directă cu o firmă clientelară. Baronul de Timiş este suspectat de luare de mită şi abuzz şi a fost ridicat ieri de acasă de procurorii anti-corupţie şi dus la audieri. Între timp, Titu Bojin a fost pus sub control judiciar.
Biografia lui Titu Bojin este emblematică pentru o bună parte din clasa politică din România: baronul PSD a făcut liceul la seral, apoi şcoala PCR, dar după1989 şi-a trecut în CV titlul de “doctor în ştiinţe”.

Parlamentarii i-au făcut lui Ponta LISTA DE CRĂCIUN (Gândul)

Bugetul pe 2015 este aşteptat de parlamentari mai ceva ca Moş Crăciun. Cu tolbele pregătite cu amendamente, deputaţii şi senatorii s-au pregătit cu cerinţe concrete pentru anul ce urmează. Drumuri şi autostrăzi, grădiniţe şi blocuri reabilitate – acestea sunt principalele doleanţe ale parlamentarilor. Cât despre biserici, liberalii susţin că nu vor cere bani pentru culte. ”Le lăsăm la PSD, nu vreau să le iau plăcerea asta, noi suntem cu cele lumeşti”, spune Mircea Dolha, deputat, contactat de Gândul.

Se încălzeşte Guvernul Ponta 4. Ce miniştri pleacă, ce miniştri vin (Adevărul)

Liviu Pop (PSD), Graţiela Gavrilescu (PLR), Daniel Barbu (PLR) şi Nicu Marcu (PLR) sunt numele viitorilor posibili miniştri care se vor regăsi în Guvernul Ponta 4.Pe lista de plecări se găsesc Ioana Petrescu, Doina Pană, Aurelia Cristea, Răzvan Nicolescu şi Remus Pricopie. Niciunul dintre aceştia nu este un personaj cu greutate în PSD.
Structura noului Guvern va fi prezentantă, pentru validare, duminică, Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, care se reuneşte la Palatul Parlamentului, începând cu ora 16.30. Iar de la ora 18.00, premierul Victor Ponta va cere un vot pentru noua listă de miniştri şi din partea grupurilor parlamentare ale PSD.

„Măcelarul din Timişoara”. Filmul interzis de Iliescu despre un martir al Revoluţiei transformat de comunişti într-un casap (Adevărul)

„Recviem pentru Dominic”, un documentar nominalizat la Globul de Aur, în 1990, nedifuzat vreodată pentru publicul din România, ascunde una dintre cele mai terifiante poveşti din timpul Revoluţei din 1989, de la Timişoara.
Inginerul martir Dominic Paraschiv, supranumit pe nedrept „Măcelarul de la Timişoara” şi „teroristul”, care a murit împuşcat de soldaţi, este eroul filmului semnat de un celebru regizor austriac, Robert Dornhelm, născut în capitala Banatului. Pelicula, care a trecut cu greu de filtrele celor care au condus România în primul an de democraţie, a rulat în mai multe ţări ale lumii şi acum, abia după 25 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, va fi difuzată, în 19 decembrie, în oraşul în care a pornit revoluţia anti-comunistă.  

Mărturia primei românce care a pus piciorul la Guantanamo (Evenimentul Zilei)

Ramona Mănescu este parlamentar european de două mandate, din partea PNL. S-a implicat în multe proiecte și acțiuni externe. Departamentul de Stat al SUA i-a făcut o invitație de maximă încredere: o vizită în cea mai de temut închisoare, Guantanamo. „Locul arată mult mai bine decât aș fi putut să-mi imaginez. Este foarte interesant faptul că această bază militară reprezintă în fapt o mică comunitate în care găsim alături de militari, familiile acestora, o școală, un spital, un cinematograf, magazine și alte facilități care să ușureze viața celor de acolo. Pentru cine merge acolo având în minte imaginea unei închisori înfioratoare, unde oamenii sunt torturați, este un adevărat șoc să constate că  lucrurile sunt mult diferite și foarte complexe și complicate”… Integral pe evz.ro