Pleşu: „Mă tem că o să-i datorăm lui Traian Băsescu venirea lui Victor Ponta la preşedinţie” (Gândul)

Cu cine vor vota românii (Jurnalul Naţional) - Iohannis are 56% șanse să fie declarat incompatibil (Evenimentul Zilei) - Ce îi oferă statul companiei ENEL ca să nu plece din România? (România Liberă) - FILIT: Diplomaţie publică şi identitate competitivă (Adevărul)

Pleşu: „Mă tem că o să-i datorăm lui Traian Băsescu venirea lui Victor Ponta la preşedinţie” (Gândul)

„Nu m-aş da pe mâna lui Victor Ponta”, a susţinut Andrei Pleşu într-o dezbatere eveniment cu Cristian Tudor Popescu. Dintre canddidaţii la prezidenţiale, Pleşu a admis că are „o înclinaţie” către Klaus Iohannis căruia îi va da votul său în turul al doilea.
„Părerea mea e că la vârsta lui (Victor Ponta - n.r) nu are niciuna dintre calificările profesionale să meargă la funcţia supremă în stat. Pentru mine există un portret de personaj inconsistent şi imatur. Eu nu m-aş da pe mâna lui”, a spus el, calificându-l drept „caraghios”. „Eu nu-l consider caraghios. Pe mine nu mă amuză deloc. Îmi dă fiori perspectiva coabitării cu el”, i-a replicat Cristian Tudor Popescu, apreciind că „cea mai gravă trăsătură de caracter al dlui Ponta este urechismul feroce”.

Cu cine vor vota românii (Jurnalul Naţional)

Antena 3 a prezentat, în exclusivitate, un sondaj de opinie care arată opţiunile românilor cu privire la alegerile prezidenţiale din acest an. Sondajul a fost realizat de Sociopol şi reflectă interesul românilor pentru alegerea noului preşedinte al României, dar şi preferinţele din punct de vedere al candidaturilor. Pe primul loc se află Victor Ponta, cu 42%, urmat de Klaus Iohannis, cu 26% şi Călin  Popescu Tăriceanu, cu 9%.

Iohannis are 56% șanse să fie declarat incompatibil (Evenimentul Zilei)

ANI a avut câştig de cauză în 56% dintre procesele de incompatibilitate din Justiţie.
Chiar dacă, așa cum rezultă din declarațiile oficiale, liberalii nu par îngrijorați de situația în care se află prezidențiabilul lor și susțin că știau în ce stadiu este dosarul lui Iohannis, ACL se teme de o eventuală demobilizare a activului de partid, în primă instanță, dar și a electoratului, au precizat surse liberale pentru EVZ. Vicepreședintele PNL Ludovic Orban s-a arătat deranjat de faptul că Agenției i-a luat un an de zile ca să formuleze recursul împotriva lui Iohannis și că s-a sesizat în prag de alegeri prezidențiale. ANI a sesizat Înalta Curte cu o zi înainte ca Iohannis să își depună candidatura din partea ACL.

Elena Udrea: de la copila care sărea gardul vecinilor ca să fure roşii la cursa pentru Cotroceni (Adevărul)

Elena Gabriela Udrea, cel de-al treilea candidat prezentat de „Adevărul“ în campania „Alege preşedintele!“, a ajuns în această cursă după un deceniu pe scena publică a ţării. În zece ani, cea care şi-a primit eticheta de „Blonda de la Cotroceni“ a stârnit multe controverse, ambiţii, dar şi războaie în politica românească.

Ce îi oferă statul companiei ENEL ca să nu plece din România? (România Liberă)

Autoritățile de la București se află în negocieri cu reprezentanții ENEL pentru a-i convinge să nu iasă din România sau pentru a vinde afacerea companiilor autohtone. Întâlnirile dintre autoritățile române și conducerea ENEL s-au intensificat în ultima vreme. Informația a fost confirmată, pentru „România liberă”, de Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie. Acesta spune că, negocieriile fiind în derulare, nu poate face publice subiectele discutate.Companiile de stat Electrica şi Nuclearelectrica ar fi interesate să preia unele active scoase la vânzare de grupul italian. De preluarea unor active de la ENEL sunt însă interesate și companii precum E.ON (Germania), EDF (Franţa), dar și State Grid Corporation of China.

FILIT: Diplomaţie publică şi identitate competitivă (Adevărul)

Aflat în pragul unei a doua ediţii, după cea desfăşurată anul trecut, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi reprezintă deja un excelent exemplu pentru cum ar trebui să arate o campanie de diplomaţie publică. După numai o primă ediţie, FILIT nu mai este doar al Iaşului, nici doar al României, ci s-a impus ca fiind reprezentativ în spaţiul central-est European.
Meritul fundamental este, desigur, al echipei coagulate în jurul scriitorului Dan Lungu şi al celor care au înţeles că dimensiunea culturală este un beneficiu pe care Iaşiul îl moşteneşte tradiţional, fără a fi fost folosit, însă, la capacitatea sa maximă în vremea din urmă.
Comentariu semnat de Daniel Şandru. Integral pe adevarul.ro

Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu