David Cameron, ”prizonier” al blocului conservator antieuropean (Le Point)

Premierul britanic David Cameron și-a făcut cunoscute ieri condițiile pentru rămânerea țării sale în Uniunea Europeană, iar presa internațională a trecut deja la primele analize.

The Guardian scrie că migrația și beneficiile sociale vor fi ”nuca tare” pentru Cameron. ”Într-o exprimare neuzuală în discursul său, Cameron a afirmat că libertatea de mișcare în Uniunea Europeană este fundamentală, dar a cerut o pauză de patru ani pentru beneficiile sociale ale angajaților și copiilor în dreptul migranților proveniți din statele membre. Uniunea Europeană, ca și juriști ai guvernului britanic sunt de acord că această cerere este discriminatorie, nesustenabilă și greu de trecut. (...)

De asemenea, guvernanța economică este un subiect complex. Cameron a cerut un tratament egal între cele 19 state care au moneda euro și cele nouă care au monede proprii. Scopul este de a proteja statutul de lider al City-ului londonez în finanțele europene. Acest element va avea probabil cel mai mare impact pe termen lung. Dar, precizează Guardian, ministrul de finanțe britanic George Osborne și omologul său  Wolfgang Schäuble și-au exprimat încrederea că se va putea găsi o cale de compromise.(...)

Cameron mai susține că Marea Britanie este alergică la dezideratul înscris în tratate privind o Uniune tot mai strânsă. Și o vede ca pe un semnal al unei misiuni federaliste. Premierul britanic ar vrea ca parlamentele să poată bloca, într-o majoritate încă nespecificată, legislația europeană. Va fi însă greu de schimbat ceva aici fiindcă aceasta ar necesita amendarea tratetelor”.

De cealaltă parte a Canalului Mânecii, publicația franceză Le Point îl descrie peDavid Cameron drept un euroscrptic moderat, ostil totuși retragerii din UE. ”El este înconjurat de o gardă de fier eurorealistă, care deține astăzi decizia în afacerile europene, în mijlocul unui mediu majoritar eurosceptic.

Mai precis, negociatorul britanic la Bruxelles, Ivan Rogers, este un fost funcționar european. Directorul său de cabinet este francofilul Edward Llewellyn, care a fost mâna dreaptă a fostului șef al liberal-democraților, eurofilul Paddy Ashdown. Și secretar general al guvernului este Jeremy Heywood, care l-a susținut pe Tony Blair atunci când acesta a vrut să aducă Marea Britanie în inima Europei. Ministrul delegate al Foreign office-ului pentru afaceri europene, David Lidington este el însuși un adversary declarat al Brexitului.

Cu o majoritate de doisprezece deputați, David Cameron este virtual prizonierul blocului conservator favorabil Brexitului,cu circa 60 de deputați. Pe de altă parte, deși nu a obținut decât un loc în parlament, partidul populist eurofob UKIP , care se poate lăuda că a obținut 4 milioane de votuiri ar putea canibaliza Campania în favoarea retragerii din Uniune”. 

 

Presa franceză evocă pe larg personalitatea foilosofului André Glucksmann , care a murit ieri, la Paris, la vârsta de 78 de ani.

”A murit un mare domn”, așa începe evocarea din Le Monde. ”A sfârșit prin a preda armele, el, care era totdeauna gata să meargă pe front, pe teren, chiar și clandestine în Cecenia, cu spiritul de rezistență pe care i l-a insuflat mama sa , déjà rebelă pe câmpurile de concentrare unde o trimiseseră regimul de la Vichy și naziștii. A murit înconjurat de soția sa, Fanfan, de prietenul său Romain Goupil și fiul său Rafael, militant neobosit precum el. A murit în apartamentul său în mod bizar burghez și îmbătrânit din vechiul cartier al cojocarilor, pe rue du Faubourg-Poissonnière , la Paris, unde în imensul său salon obișnuia să-I primească pe opozanții tuturor războaielor și dictaturilor”. 
Iar prietenul său care i-a fost alături până în ultima clipă, cineastul Romain Goupil,  îl evocă în ziarul Liberation. ”Nu a încetat să lupte împotriva totalitarismului și să-și assume datoria sa umană, alături de migranții de pe bărci sau la Sarajevo. Era capabil să-i mobilizeze pe mulți pentru bătăliile pe care considera că trebuie date. Eram câteodată singuri, ca în cazul Irakului. Și el era singur atunci când îl susținea pe Sarkozy. Dar a fost capabil să asculte și să revină asupra acestei susțineri pentru a-I apăra pe romi”.

Le Figaro scrie că peisajul intellectual și politic francez n-ar fi fost același dacă Glucksmann  n-ar fi existat. ”Cu atât mai puțin, dacă el n-ar fi scris și nu s-ar fi angajat așa cum a făcut-o. A fost una dintre marile voci care au contribuit la marginalizarea marxismului și la ruptura stângii de tentația totalitară”.

 

Și tot ieri a murit, la vârsta de 96 de ani, fostul cancelar social-democrat german Helmut Schmidt. Personalitatea sa este evocată în marile publicații internaționale.

”Helmut Schmidt a fost un fenomen”, scrie Deutsche Welle. ”După părăsirea funcției de cancelar a început să joace rolul înțeleptului politic, cel care are mereu dreptate. Nu l-a interesat niciodată spiritul epocii, și-a făcut propriile reguli - aceasta se vede din obiceiul de a fuma chiar și acolo unde nu mai era permis. A dat dovadă deseori de incorectitudine politică. A abordat cele mai interzise unghiuri și nimănui nu i-a trecut prin cap măcar să încerce să-l împiedice.(...)

Calitățile sale au ieșit la iveală în momentele de criză. Mandatul său a fost marcat de două crize ale țițeiului. Simultan, a combătut niște excese sociale scumpe din perioada predecesorului său, Willy Brandt. Cea mai mare provocare a mandatului său a fost seria de atentate teroriste ale RAF (Facțiunea Armata Roșie), care a testat serios capacitatea de răspuns a statului. Abordarea sa dură în lupta anti-teroristă a dat roade, statul s-a impus. A fost fidel propriului motto: <<Și democrațiile au nevoie de conducători>>."