“Le Monde”: Înarmarea kurzilor, o lamă cu două tăişuri

kurzi2.jpg

Primele transporturi de arme pentru luptătorii Peşmerga au sosit deja

Referindu-se la criza din Irak, “Le Monde” scrie că soluţia înarmării kurzilor e o lamă cu două tăişuri şi că, şi la acest capitol, fiecare stat european acţionează cum îl taie capul. Aceste arme ar putea fi folosite mai târziu de kurzi într-un conflict contra statului central irakian, scrie cotidianul francez. Şi totuşi, în Germania, cotidianul “Der Tagesspiegel” îndeamnă guvernul să treacă la acţiune în cazul Irakului.

În absenţa unei poziţii clare, fiecare stat european poate trimite sau nu arme kurzilor şi ce tip de arme doreşte. Ca de obicei, Franţa nici nu a aşteptat reuniunea de vineri a miniştrilor de Externe pentru a anunţa că livrează arme sofisticate kurzilor, care se plâng că sunt insuficient echipaţi pentru a face faţă jihadiştilor, comentează “Le Monde”. Există o rezervă aici, exprimată clar de Germania: ar trebui să fie luate precauţii pentru ca armele pe care statele europene le trimit kurzilor să nu fie folosite într-o zi pentru a face război contra unui stat central irakian.

Liderii kurzi îşi ascund cu greu bucuria de la începutul ofensivei Statului Islamic: statul irakian nu a fost niciodată atât de aproape de a se rupe şi Kurdistanul nu a fost niciodată atât de aproape de independenţă. E o şansă istorică pe care liderul Masud Barzani nu vrea să o rateze. El a anunţat deja referendum pentru independenţă, o independenţă căreia i se opun atât Statele Unite, cât şi Germania. Livrând arme sofisticate kurzilor şi cumpărându-le direct petrolul, occidentalii îşi asumă riscul de a rezolva o problemă imediată creând o alta, încă şi mai spinoasă, pe termen lung.

 

 “Der Tagesspiegel” : Timpul pentru acţiune

Şeful diplomaţiei germane, Frank Walter Steinmeier, promisese premierului irakian desemnat Haidar al-Abadi sprijin pentru a opri înaintarea fundamentaliştilor. Însă cabinetul german încă discută dacă să trimită sau nu arme kurzilor. Vremea pentru deliberări s-a terminat, scrie cotidianul liberal. “Măcelul continuă cu fiecare secundă în care noi vorbim, cântărim argumente şi ne certăm. Nu există o soluţie perfectă pentru acest conflict, peisajul nu e în alb şi negru. Până la urmă, decizia se reduce la răul cel mai mic. După o săptămână în care tot mai multe voci din politica şi societatea germană s-au pronunţat pentru trimiterea de arme, pare că toate argumentele au fost expuse. Acum, e timpul pentru acţiune, mai comentează “Der Tagesspiegel”.

 

 “The Guardian”: Un haos care nu poate fi susţinut nici de Moscova, nici de Kiev

Pe măsură ce conflictul din estul Ucrianei a intrat deja în cea mai groaznică etapă de până acum, pentru că sunt informaţii despre un convoi de refugiaţi atacat luni şi victime civile tot mai multe pe zi ce trece, există semne că şi Moscova şi Kievul caută o cale de scăpare. Ce nu e clar totuşi e dacă există vreun compromis acceptabil pentru ambele capitale. Ajutoarele ruseşti către rebeli continuă să vină. Doar săptămâna trecută, premierul aşa-numitei “Republici Doneţk” a pretins că a primit 1.200 de lansatoare de rachete de la Rusia. Ucraina, şi ea, îşi accentuează retorica despre victoria inevitabilă a operaţiunii antiteroriste, cu preţul uciderii unui număr tot mai mare de civili. Zeci de oameni, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi, se pare, luni, când convoiul a fost lovit de o rachetă în apropiere de oraşul Lugansk. Forţele guvernamentale şi rebelii proruşi au început să se acuze unii pe ceilalţi în secunda numărul doi. Şi totuşi, totuşi, scrie “The Guardian”, dincolo de evenimentele de pe teren, există o senzaţie accentuată că ceva se petrece în culise. Un număr de lideri au fost retraşi, inclusiv comandantul Igor Strelkov, şi trimişi probabil în Rusia. Iar vineri, şefii administraţiilor prezidenţiale ruse şi ucrainene s-au întâlnit la Soci. Tot atâtea semne pentru ziarul britanic.

Presa poloneză: Guvernul nu face suficient pentru vecinii ucraineni.

“Rzeczpospolita”, ziar polonez conservator, vorbeşte despre o altă încercare de soluţionare, întâlnirea dintre miniştrii de Externe din Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina, de la Berlin. În Varşovia au existat critici intense că Polonia, atât de implicată de obiceib în criza ucraineană, nu a fost invitată. Totuşi, cotidianul menţionat are o altă poziţie: "societatea poloneză are fără îndoială legături prieteneşti cu Ucraina. A fost o explozie de simpatie consistentă faţă de vecinii ucraineni. Dar se aplică ea şi guvernului? Un exemplu: se pare că Ungaria ar fi livrat arme Kievului săptămâna trecută. Inclusiv tancuri, dacă e să credem Ministerul rus de Externe. Dar guvernul polonez e dispus să trimită doar veste antiglonţ şi căşti de protecţie. Ridicol, dacă e să comparăm cu tancurile, nu? Poate că ar trebui să ne întrebăm în aceste condiţii de ce să fim invitaţi noi şi nu ungurii", mai scrie “Rzeczpospolita”.

 

“Libération”: Criza din Ferguson, valabilă doar pentru Statele Unite?

Aparent, uciderea din Ferguson şi revoltele care au urmat trimit la veşnicele probleme ale vieţii urbane din Statele Unite. O suburbie locuită preponderent de persoane de culoare, o moarte suspectă, poliţişti albi, o revoltă a comunităţii reprimată violent. În ciuda deceniilor de luptă contra rasismului şi a alegerii unui negru ca preşedinte, excluziunea urbană şi discriminarea au din nou efecte devastatoare. S-ar putea spune că e un sindrom local, că rasismul nu mai e aşa pronunţat. Greşit. Există însă şi o lecţie mai generală de învăţat din aceste evenimente tragice: dificultatea cu care se confruntă democraţiile actuale de a face să trăiască împreună diferite minorităţi, inegale din punct de vedere sociale. Ne facem iluzii că raporturile dintre poliţia franceză şi minorităţile din Franţa sunt mai bune decât în Statele Unite? Comentatorii cer autorităţilor americane să lupte mai energic împotrivia discriminării. Şi autorităţile franceze ce fac? Apoi, nu sunt suficienţi negri în poliţia americană. Dar există oare suficienţi musulmani de pildă în poliţia franceză?

Oraş necunoscut în Franţa până săptămâna trecută, Ferguson nu e totuşi până la urmă atât de exotic.