Nimic de câștigat, dar multe de pierdut (Sueddeutsche Zeitung)

image.jpg

sursa foto: sueddeutsche.de

Președintele american Barack Obama se ferește de o intervenție în Siria. Dar fără a face nimic, situația nu va reuși decât să se agraveze. La final e posibil ca marele președinte al păcii să permită pur și simplu întâmplarea unei catastrofe de proporții istorice.

La mijlocul anilor 90, lumea era șocată de ea însăși. Întâi a permis să se întâmple genocidul din Ruanda, apoi cel din Bosnia. Comunitatea internațională a așteptat să intervină până când era prea târziu. Câțiva ani mai târziu, SUA invadau Irakul – o operațiune prost pregătită cu multe pierderi, un avertisment de genul “nu vă amestecați unde nu trebuie”.

Și în al treilea an al războiului civil din Siria, lecția irakiană își produce efecte. Președintele american vrea să se țină departe de acest conflict cu aproape orice preț. Mai mult, pentru Obama pare că refuzul de a interveni e o dovadă de leadership. America președintelui păcii trebuie să se ferească de o nouă aventură militară. E drept că situația din Siria este mult mai complexă decât cea din Bosnia, dar o lecție poate fi învățată din anii 90: există unele conflicte în care oricum trebuie să intervii la un moment dat și mai bine o faci mai devreme decât mai târziu.

Barack Obama tot speră că Siria se va rezolva de la sine. Are și argumente: țara sa e epuizată atât financiar cât mai ales moral de toate războaiele ultimilor ani. Alegătorii vor un președinte care încheie conflicte, nu care deschide altele noi. În plus, Obama e realist în plan extern: nu are nimic de câștigat în Siria, ci doar de pierdut. Care este însă pierderea mai mare: cea eventuală de trupe și echipament sau cea sigură de vieți omenești cu zecile de mii și imaginea unei superputeri care asistă la un genocid ca la un show televizat?...

Israelul construiește colonii (Liberation)

Guvernul de la Ierusalim a anunțat că a aprobat construirea a 300 de noi unități locative într-o colonie din Cisiordania. SUA au catalogat gestul drept contraproductiv, mai ales după vizita președintelui Obama din martie și încercările de relansare a procesului de pace conduse de secretarul de stat John Kerry.

Cu toate acestea, administrația israeliană s-a grăbit să asigure partenerii americani că ea este în continuare dispusă să relanseze negocierile cu palestinienii. E ironic dacă ne gândim că în 2010 negocierile au fost blocate tot pe subiectul construcției de colonii. Ministrul Justiției, doamna Tzipi Livni, a aflat de aprobare chiar la ieșirea dintr-o întâlnire cu John Kerry. Ea spune că partea americană a fost informată imediat și că nu trebuie făcută o dramă din acest gest. Plus că, crede doamna Livni, americanii au primit vestea foarte relaxați.

Altceva se înțelege însă din declarația purtătorului de cuvânt al diplomației americane: “Un stat palestinian independent trebuie să fie viabil și să aibă frontiere desenabile. Poziția noastră în acest sens nu s-a schimbat”. Conform cotidianului Haaretz, John Kerry ar fi cerut israelienilor să dea dovadă de reținere în procesul de colonizare. De partea cealalta, palestinienii ar fi acceptat să suspende demersurile de aderare la organizații internaționale în calitate de stat. Peste 500.000 de israelieni locuiesc în colonii din teritoriile palestiniene. Conform dreptului internațional acestea sunt ilegale.

Stephen Hawking și momentul de turnură (The Guardian)

Boicotarea Israelului e o campanie derulată de palestinieni de multă vreme încoace. Israelienii spun că această atitudine îngreunează și mai mult dialogul. Dar când un om de știință de talia lui Stephen Hawking își anulează participarea la o conferință prezidențială israeliană la cererea colegilor palestinieni, se poate spune că istoria tocmai a început să scrie un nou capitol.

Brandul internațional Israel se bucură de susținerea mediului academic, dar și a armatei. Între timp, de palestinieni se ocupă emisari precum Tony Blair sau guvernele britanic și american – niciunul dintre ei cu cine știe ce rezultate la activ. Istoria ne arată că ideea de boicot funcționează. Iar procesul le dă palestinienilor posibilitatea de a face ceva dincolo de reprezentarea internațională alături de sau prin terți. Momentul lui Stephen Hawking este acela în care boicotarea Israelului a devenit mainstream. Cu alte cuvinte, status-quo-ul are un preț.