Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Discursul despre Starea Uniunii: "Vin vremuri grele, dar vom câștiga"

ursula_bun.jpg

Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European, Strasbourg, 14 septembrie 2022
Sursa imaginii: 
Facebook / Comisia Europeană în România

Presa europeană a reacționat după discursul despre Starea Uniunii, rostit miercuri, în Parlamentul de la Strasbourg, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Comentatorii remarcă strânsa legătură dintre pachetul energetic anunțat de șefa Executivului european și războiul din Ucraina.

După cum transmite ziarul italian La Repubblica, "Președinta Comisiei Europene a avertizat că "vin vremuri grele, dar vom câștiga".

"Ursula Von der Leyen s-a concentrat pe mândria europeană în discursul său despre Starea Uniunii, din Parlamentul de la Strasbourg. Nu a ascuns faptul că ne așteaptă „vremuri grele" și a încercat să explice obiectivele pachetului energetic aprobat de Executivul european. Nu a menționat plafonarea prețului gazelor, ci măsurile deja adoptate, într-un discurs care leagă inevitabil criza energetică de războiul din Ucraina".

Irish Times notează că "Ursula von der Leyen i-a îndemnat pe cetățenii europeni să-și mențină sprijinul ferm pentru Ucraina și să ajute Kievul să-și valorifice câștigurile împotriva Rusiei".

În timp ce Bloomberg remarcă faptul că "UE își propune să stimuleze economia Ucrainei oferindu-i acces la piața unică".

 

Impozitarea mega-profiturilor

Potrivit ziarului francez cu profil economic Les Echos, Europa speră să strângă 140 de miliarde prin taxarea profiturilor în exces de la companiile energetice. "În această etapă, este o primă estimare, care urmează a fi confirmată", precizează un înalt funcționar, citat de ziarul francez, care reia și o afirmație a șefei Comisiei Europene din discursul de la Strasbourg: „Este greu de acceptat că unii beneficiază de pe urma războiului și fac mega-profituri pe spatele consumatorilor".

Pentru Politico  discursul a fost dominat de războiul din Ucraina – președinta Comisiei Europene chiar a purtat o ținută care să se potrivească cu steagul albastru și galben al țării:

"Von der Leyen a promis reforma cuprinzătoare a pieței de energie electrică și noi modalități ce control asupra prețului gazului. Acestea sunt apeluri pe care liderul UE le-a mai făcut și înainte, dar există un sentiment din ce în ce mai pregnant că menținerea prețurilor la energie la niveluri scăzute este cheia capacității pe termen lung a UE de a continua să sprijine Ucraina în lupta sa existențială cu Rusia.

Von der Leyen a mai sugerat rescrierea tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene pentru a modifica radical modul în care liderii blocului iau decizii, o idee care ar trebui să provoace reacții, mai ales în țări precum Polonia, unde efortul va fi văzut ca o încercare a celor de la Bruxelles de a impune reguli asupra UE".

 

Un discurs despre curaj și solidaritate!

Deursche Welle relatează că "Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, soția președintelui Volodimir Zelenski, a fost invitată de onoare, în timp ce parlamentarii de top, alături de von der Leyen, au fost îmbrăcați în culorile ucrainene. Von der Leyen a promis că sancțiunile UE vor continua, deoarece acestea slăbesc economia rusă.

The Guardian remarcă faptul că ”discursul de la Strasbourg vine în timp ce forțele ucrainene au lansat o contraofensivă împotriva Rusiei, recuperând mai multe teritorii pe care Rusia le-a ocupat inițial, după invazia în februarie".

În timp ce, pentru Le Point,  "Curajul și solidaritatea" au fost cele două idei centrale ale discursului :

 „Va fi nevoie de curaj pentru a face față unei ierni incerte, în care Vladimir Putin și-ar dori ca Europa să sufere de foame și frig. Curajul de a înfrunta porția de îndoială care se strecoară în fiecare dintre noi atunci când anumite medii, jucând după muzica propagandei ruse, răspândesc ideea că, fără sancțiuni economice, europenii și-ar recâștiga prosperitatea de dinainte de război sau chiar că Moscova trăiește în opulență, pe când  când europenii își strâng cureaua pentru a plăti facturile"

 
Revista presei internaționale din 15 septembrie 2022