Cum vor explica talibanii aliaților Al-Qaeda de ce a fost asasinat Ayman al-Zawahiri? (presa internațională)

osama_al_qaeda.jpg

Ayman al-Zawahiri (dreapta imaginii) alături de Osama bin Laden, Pakistan, 10 noiembrie 2001
Sursa imaginii: 
© Daily Dawn, via Reuters, via rfi.fr

Asasinarea lui Ayman al-Zawahiri, liderul organizației teroriste Al-Qaeda, de armata americană în weekend-ul trecut, stârnește dezbateri aprinse în mass-media. Prezența lui al-Zawahiri la Kabul dovedește că talibanii au încălcat acordurile de la Doha în care se angajau să nu sprijine organizații teroriste. Joe Biden a cerut în mod constant ca armata să se asigure că nu vor fi victime civile și nici din familia teroristului. Dar, pe de altă parte, acțiunea americană este un asasinat de stat la comandă. Iată câteva dintre părerile exprimate de presa internațională săptămâna aceasta.

„Uciderea lui al-Zawahiri într-o casă dintr-un cartier luxos din Kabul, la doar 1,5 kilometri de palatul prezidențial, a șters orice îndoială rămasă cu privire la continuarea parteneriatului dintre talibani și al-Qaeda,” comenteaza Al Jazeera. „Asasinarea a oferit o dovadă incontestabilă că talibanii au încălcat acordul de la Doha din 2020 – care a condiționat retragerea NATO din Afganistan de asigurările talibanilor că Afganistanul nu va servi drept refugiu pentru Al-Qaeda: talibanii nu erau doar aliați cu al-Qaeda, dar i-au adăpostit și șeful,” contină postul arab de televiziune.

Asasinarea i-a plasat, însă, pe talibani într-o poziție dificilă pe două fronturi: „Pe de o parte, a făcut Washingtonul să-și piardă orice încredere rămasă în regimul taliban și i-a slăbit șansele de a obține recunoașterea internațională prea curând. Într-adevăr, după dezvăluirea că șeful Al-Qaeda, care a contribuit la organizarea atacurilor din 11 septembrie, a fost lăsat să locuiască în Kabul, nicio țară nu va crede că talibanii împiedică Afganistanul să devină un refugiu pentru grupuri teroriste.”

„Pe de altă parte, asasinatul a afectat, probabil, legăturile talibanilor cu Al-Qaeda fără ca acestea să mai poată fi reparate. Până la uciderea lui al-Zawahiri, relația dintre cele două grupuri se baza pe încredere. După 11/9, de exemplu, șeful talibanilor, Mullahul Omar, a preferat o invazie și pierderea puterii decât să-l predea pe Osama bin Laden, Statelor Unite.”

După uciderea lui al-Zawahiri, „unii membri (ai Al-Qaeda, n.r.) vor vedea asasinarea drept un semn al alianțelor în schimbare ale talibanilor, în timp ce alții o vor vedea ca o consecință a incompetenței tot mai mari a grupului. Oricum, liderii talibani se vor lupta să explice ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat, aliaților din Al-Qaeda,” conchide Al Jazeera.

 

CNN: Cum au decis Joe Biden și echipa să-l omoare pe cel mai căutat terorist din lume

În ultimele luni, „Biden i-a însărcinat în mod repetat pe oficialii săi să se asigure că civilii - inclusiv membrii familiei lui Zawahiri - nu vor fi uciși. Nici unul nu a fost, potrivit Casei Albe,” comentează CNN.

„Biden, care s-a izolat din cauza unei infecții cu Covid-19 în timpul deliberărilor finale și al autorizării loviturii, a apărut luni pentru a anunța succesul de la balconul Casei Albe. A fost un moment de victorie pentru un președinte asediat de problemele politice interne care se întind până la retragerea din Afganistan, acum un an.”

„Președintele a fost informat pentru prima dată în aprilie” despre faptul că Zawahiri se afla într-o casă sigură din Kabul. „Oficialii americani cunoșteau de luni de zile o rețea care îl sprijinea pe liderul terorist în capitala afgană și îi identificaseră pe soția, fiica și copiii acesteia, din mai multe surse.”

„Femeile se deplasau după anumite tipare pentru a împiedica pe oricine să le urmărească până la locația lui Zawahiri. Zawahiri însuși nu a părăsit locația după sosirea sa, anul acesta.”

 

Die Tageszeitung: Acesta este un asasinat de stat la comandă

Această afirmație nu este nici neobișnuită, nici absurdă. Ea corespunde doctrinei dominante a dreptului internațional european, care definește în mod clar lupta împotriva terorii ca o sarcină a poliției, ca parte a mandatului său de a opri criminalitatea, nu ca o formă permisă de război de stat. Acum, guvernul federal nu trebuie să stea nemișcat și să nu facă nimic. Pentru că multe atacuri americane cu drone folosesc facilitățile de la baza aeriană americană din Ramstein. De mult timp, mișcarea pentru pace cere Germaniei să interzică SUA să folosească baza aeriană, cel puțin pentru atacuri ilegale cu drone,” adaugă Die Tageszeitung.

 

Alegătorilor americani nu le pasă de afacerile externe

Este concluzia publicației NRC Handelsblad:

„Dacă Biden poate câștiga mulți alegători cu decizii de politică externă, rămâne o întrebare deschisă. Atâta timp cât prețul la benzină este ridicat, alegătorilor americani nu le va păsa prea mult de manevrele militare pe care le efectuează China în Marea Chinei de Sud.” Totuși, Biden ar putea beneficia de pe urma faptului că „polarizarea politicii americane este mai mică atunci când vine vorba de afaceri externe. Reacțiile la uciderea liderului Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri în acest weekend demonstrează acest lucru. Politicienii republicani îl bat pe spate pe președintele Biden pe spate pentru decizia sa. Dar într-un an electoral, nu primești niciun cadou de la rivalii tăi politici.”

 
Revista presei internaționale din 5 august 2022