O victorie pentru Europa – presa din afara Franței comentează realegerea lui Macron

macron_.jpg

Emmanuel Macron după anunțarea reultatelor alegerilor prezidențiale, Paris, 24 aprilie 2022
Sursa imaginii: 
REUTERS - BENOIT TESSIER via rfi.fr

Presa din afara Franței remarcă faptul că realegerea lui Emmanuel Macron a fost primită cu un val de ușurare în Europa, dar și la Washington. Comentatorii atrag atenția însă asupra alegerilor legislative din iunie, cu rezultat impredictibil.

Pentru The Conversation, victoria decisivă a lui Emmanuel Macron asupra Marinei Le Pen în turul doi nu este o surpriză :

Emmanuel Macron scapă astfel de blestemul „votului de pedeapsă” împotriva președintelui în exercițiu, care a dus la înfrângerile lui Valéry Giscard d'Estaing în 1981 și Nicolas Sarkozy în 2012 și a contribuit, de asemenea, la decizia lui François Hollande de a nu mai candida pentru realegere în 2017. Macron devine, de asemenea, primul președinte al celei de-a cincea republici a Franței care a fost reales fără a fi nevoit să împartă puterea.

Victoria lui Emmanuel Macron, deși anticipată, nu ar trebui să mascheze cele două lecții principale ale alegerilor.

În primul rând, extrema dreaptă a obținut un nivel niciodată atins în Franța, datorită capacității sale de a reuni un electorat eterogen, predominant muncitoresc.

În al doilea rând, peisajul politic al țării, structurat acum în jurul a trei poli, este însoțit de un sistem de vot adaptat la două partide dominante. Aceste două probleme fac să fie cu atât mai incert rezultatul viitoarelor alegeri legislative din iunie...

Ziarul belgian Le Soir crede că primele măsuri ale preşedintelui reales „s-ar putea referi la puterea de cumpărare, cu extinderea unui scut tarifar la energie şi indexarea pensiilor. În aceste vremuri tulburi, este mai bine să începem cu ceea ce mulțumește, decât cu ceea ce enervează. Și nu doar Franța are nevoie de un președinte mai bine perceput de oameni și mai legitim, ci și Uniunea Europeană”.

Pentru cotidianul american The Washington Post, odată cu realegerea lui Emmanuel Macron, „Statele Unite, Europa și însăși Franța își pot trage sufletul”.

Însă, după cinci ani de mandat, președintele francez „nu a reușit să marginalizeze populismele de extremă dreapta și stânga”. Totuși, dacă Macron „învață lecțiile ascensiunii populismului în țara sa, abordează preocupările – legitime – ale criticilor săi și guvernează în consecință, atunci centrul poate rezista și chiar, așa cum speră americanii, poate să se extindă”.

The Daily Telegraph anticipează un „dezgheț” în relațiile dintre Regatul Unit și Franța, a doua zi după victoria lui Emmanuel Macron. Dar să sperăm la o „nouă înțelegere cordială”? Nu chiar așa de repede. Alegerile trec, vorbele rămân. Se spune că Emmanuel Macron l-a numit pe Boris Johnson „clovn”, în privat .

Francezul „a promovat înainte de toate o linie inflexibilă în timpul negocierilor pentru Brexit”, amintește cotidianul.

Dar rănile sunt chiar mai profunde decât simpla chestiune a divorțului de UE. Emmanuel Macron și-a exprimat, de exemplu, îndoielile cu privire la fiabilitatea vaccinului britanic AstraZeneca, în plină pandemie.

Ca de multe ori în ultimele două decenii, traversările ilegale ale Canalului Mânecii au provocat, de asemenea, tensiuni recurente. Aceasta fiind spuse, cu Le Pen acum învinsă, Macron nu mai trebuie să-i provoace pe Brexiteri sau să atragă pescarii francezi, pentru a-i împiedica să o voteze”, crede The Daily Telegraph.

Macron câștigă pentru Europa”, anunță și ziarul german Tagesspiegel : „Francezii au revocat-o pe naționalista eurosceptică Marine Le Pen, în timp ce Emmanuel Macron, prietenul Europei, a fost reales. La Berlin, ca și la Bruxelles, știrea a provocat un val de ușurare. Mai multe personalități politice europene – și în special cele germane – l-au felicitat pe Macron”.

 

 

Pentru realizarea acestui articol au fost folosite drept surse: theconversation.com și courrierinternational.com

 
Revista presei internaționale din 26 aprilie 2022