Poate fi justificată atacarea statuilor?

colston_statuie.png

Doborârea de pe soclu a statuii lui Edward Colston, negustor de sclavi din secolul XVII, Londra, 7 iunie 2020
Image source: 
William Want via AFP via rfi.fr

Comentatorii din presa britanică, și nu numai, dezbat intens atacarea unor statui de către manifestanții anti-rasism. Statuia lui Edward Colston, un negustor de sclavi şi parlamentar din secolul al XVII-lea, a fost demolată, iar statuia fostului prim-ministru Winston Churchill a fost și ea profanată.

Pentru ziarul Times, este un act inacceptabil de cenzură culturală:

„În loc să se opună acestui huliganism, personalități din lumea academică și culturală au justificat, în general, această cenzură a istoriei culturale. De fapt, este rezultatul logic al distrugerii deliberate, de-a lungul mai multor decenii, a educației ca sistem de transmitere a unei culturi de-a lungul generațiilor”.

De o cu totul altă părere este ziarul german Der Tagesspiegel:

„Demontarea statuii lui Colson ar putea marca un moment de cotitură în cultura comemorativă britanică. Căci această statuie întruchipa mai degrabă tăcerea și relativizarea crimelor împotriva umanității. Acum se odihnește pe fundul portului Bristol și nu este nimic rău în asta. ” (Sursa: Eurotopics).

Săptămânalul The Spectator, în schimb, critică ceea ce el numește „declarație de război asupra statuilor”.

Acțiunea ”ne amintește mai degrabă de fervoarea naivă cu care soldații Daesh au distrus Leul din Palmyra, pe motiv că monumentul era jignitor și contrar convingerilor lor”.

Pentru Daily Telegraph „Negarea poveștii cuiva rar ajută la înțelegere, la fel și judecarea unor figuri istorice după standardele și valorile morale ale unei epoci ulterioare”.

„Numai dialogul va calma amintirile”, spune în ziarul catolic francez La Croix, Dominique Taffin, directoarea Fundației pentru memoria sclaviei:

”Pentru noi, important este nu să demolăm monumentele sau să schimbăm numele străzilor, ci să deschidem dezbaterea, să punem lucrurile în perspectivă. Numai dialogul poate avea o virtute educativă și nu o confruntare violentă a amintirilor”.

 

Evoluții la un an de la mitingul-mamut din Hong Kong

Acum un an peste un milion de oameni au inundat străzile din Hong Kong într-una dintre cele mai mari demonstrații anti-guvernamentale pe care orașul le-a văzut vreodată. Ce se întâmplă la un an după? Revista americană Time vine cu câteva explicații.

”Manifestările în masă, care au devenit obișnuință în fiecare weekend, au lăsat în cele din urmă loc unor proteste mai mici, adesea violente, care au paralizat orașul în a doua jumătate a anului 2019.

Pandemia globală a părut să fi restaurat calmul pe străzile din Hong Kong, în prima parte din 2020. Dar, în ultimele săptămâni, proiectul legii de securitate națională și legislația care incriminează lipsa respectului imnului național al Chinei, au stârnit neliniște.

Mii de oameni s-au adunat pe 4 iunie pentru a comemora masacrul din Piața Tiananmen din 1989, la Beijing, sfidând interdicția autorităților locale, care au refuzat să aprobe adunarea pe motive de distanțare socială.

Într-un oraș care încă se resimte după dubla lovitură a tulburărilor civile și a COVID-19, mulți spun că se simt de parcă au pierdut lupta. „Văd că mulți oameni se tem și renunță” spune N., un protestatar de prim rang la cei douăzeci de ani ai săi.

Autoritățile chineze vorbesc despre „separatiștii radicali” aflați în spatele protestelor, ceea ce face necesară legea de securitate națională.

Beijingul indică apeluri deschise pentru intervenția străină făcute de protestatari și fluturarea steagului american la manifestații. Mai mult: sprijinul acordat de militari locali proeminenți amenințării Washingtonului de a impune restricții economice asupra Hong Kong-ului a înfuriat Beijingul”, scrie Time.

 

Succes militar asupra Al-Qaida în Sahel

În Franța, Le Monde analizează consecințele eliminării, în Mali, a șefului Al-Qaida din Magrebul islamic. Aceasta va permite forțelor franceze să avanseze în lupta împotriva jihadiștilor. Dar mai rămân multe de făcut, în special pentru a stopa recrutările.

Prezentată vineri ca un „succes major” de către ministrul armatelor, Florence Parly, operațiunea s-a încheiat nu numai prin eliminarea emirului Abdelmalek Droukdel, dar și prin „neutralizarea multora dintre apropiații săi”.

Este prea devreme pentru a spune dacă aceste succese militare marchează un punct de cotitură în lupta împotriva terorismului jihadist care destabilizează țările Sahelului. Dar le oferă forțelor franceze un motiv de a spera.

În primul rând, faptul că, potrivit Parisului, operațiunea din 3 iunie a putut fi efectuată „pe baza informațiilor obținute de agenții francezi și americani”. Aceasta arată că Statele Unite nu s-au retras din regiune. Asistența serviciilor de informații americane este într-adevăr esențială pentru trupele franceze, care nu pot să acopere imensitatea deșertului sahelian.

Nimeni nu poate pretinde însă victoria. În timp ce armata franceză a eliminat deja numeroase celule teroriste și a „neutralizat” - ucis sau capturat - peste 500 de jihadiști în ultimele luni, nu a reușit încă să oprească și recrutările.

Cele două figuri jihadiste principale din Mali, fostul șef tuareg, Iyad Ag Ghali și Peul Amadou Koufa, sunt foarte activi.

Un alt obiectiv al Parisului, întărirea trupelor locale africane, rămâne încă neatins.

Batalionul ciadian așteptat în Mali este blocat în regiunea Lacului Ciad de lupta împotriva Boko Haram.

Personalul militar din regiune este acuzat, în mod regulat, de comiterea unor atrocități. Statele rămân foarte fragile, în imposibilitate de a furniza servicii esențiale locuitorilor lor, ceea ce lasă loc recrutării din partea jihadiștilor.

Revista presei internaționale din 10 iunie 2020