Când criza îi dezvăluie pe liderii lumii așa cum sunt

trump_boris.jpg

politico.eu

Pe lângă necazurile pe care ni le pricinuiesc, crizele sunt totuși precum o hârtie de turnesol pentru liderii lumii. Iată ideea de la care pleacă publicația europeană Politico.

Să începem, așadar, cu Donald Trump. După săptămâni în care a minimalizat riscurile, președintele Statelor Unite a dat vina ba pe China, ba pe Uniunea Europeană, ba a susținut că e o farsă a Partidului Democrat și a mass-mediei.

În alte vremuri, lumea ar fi căutat leadership-ul Statelor Unite. Trump însă nu mai este nici măcar un lider național unificator, cu atât mai puțin un om de stat global. „America First”, înseamnă , mai întâi de toate, a arăta lumii degetul din mijloc.

De partea cealaltă a Atlanticului, colegul de suflet al lui Trump, Boris Johnson, un showman talentat, a reacționat lent, pe măsură ce virusul a măturat în Europa și, fără a respecta Brexit-ul , nu a oprit coronavirusul la controlul pașapoartelor din Dover.

Johnson, care crede că misiunea lui definitorie va fi „a-și duce la bun sfârșit Brexitul”, se comportă ca un lider de război de tipul lui Churchill. Însă nici așa nu-și poate suprima clovnul său interior.

Peste Canal, lucrurile arată până acum mai bine. Președintele Macron se menține în linia unor De Gaulle sau Napoleon, radiază autoritate și solemnitate.

Peste Rin, Angela Merkel intră într-un rol pentru care pare să fi fost concepută. Stilul de conducere al ”mamei națiunii” contrastează cu tonul marțial de la Paris și Londra și cu excesul de auto-felicitări de la Washington.

Decența ei fundamentală și procesul de luare a deciziilor bazat pe dovezi au restabilit-o pe bună dreptate în poziția de lider sigur al Europei. .

Cea mai neașteptată vedetă a crizei este totuși Giuseppe Conte, un profesor de drept, fără afiliere de partid, scos din obscuritate pentru a ține împreună o coaliție fragilă a partidelor populiste anti-sistem și și care conduce acum un guvern de centru-stânga, mai ortodox.

Gestionarea calmă a crizei a contrazis dictonul lui Mussolini conform căruia guvernarea italienilor nu este doar dificilă, ci și inutilă”, scrie Politico.

În Franța, L'Obs vorbește despre un alt lider, de data informal: profesorul Didier Raoult:

”Nu vorbește de la Radio BBC, ci din biroul său din Marsilia. Nu poartă sacoul kaki, ci bluza albă. Nu se identifică prin șapca sa, ci prin părul său lung și alb de chitarist de la Grateful Dead ...

În această perioadă de descompunere virală, profesorul Didier Raoult apare în Franța și în întreaga lume ca reîncarnarea omului din 18 iunie” – o referire la Apelul din 18 iunie 1940 al generalului Charles de Gaulle, conducătorul Forțelor Franceze Libere, care a pus bazele Rezistenței împotriva ocupației naziste

”Iată, așadar – spune revista franceză - un herald al Rezistenței franceze care refuză înfrângerea în fața invadatorului! Și iată cum el îi cheamă pe toți patrioții să i se alăture pentru a absorbi poțiunea magică a Franței care ne va face în curând liberi”.

Ca și modelul său aproape asumat - Raoult se consideră el însuși gaullist! - omul de știință cu aparența lui de druid, pledează pentru o ofensivă bazată pe hidroxicloroquina, un antimalarian dezvoltat de chimiștii germani din anii 1930, susținut de antibiotice.

Și abordările politice nu se sfârșesc aici. Acum vedem cât de fragilă este civilizația noastră extrem de dezvoltată, scrie un fost director general al Academiei Poloneze de Științe, în Gazeta Wyborcza:

„Să nu uităm că noi, oamenii, suntem doar un episod istoric, o mega-civilizație strălucitoare, care a crescut fenomenal într-o perioadă scurtă de timp. La un moment dat, ne așteaptă însă o versiune la nivel super-macro a acelui Waterloo napoleonian”.

În Spania, La Vanguardia estimează o schimbare de strategie în guvernanța globală, deoarece oamenii au obosit să trăiască într-o lume care devine tot mai dezumanizată în fiecare zi. ”Altfel Trumpii, Putinii și cei de teapa lor vor continua să determine soarta planetei prin decizii arbitrare precum războiul comercial sau negarea schimbărilor climatice. Noi, oamenii de pe stradă, vom ieși întăriți din punct de vedere moral din această lungă încercare. Și, în final, suntem singurii care pot aduce schimbarea. ”

Revista presei internaționale din 26 martie 2020