Putin își pregăteste rămânerea la putere după 2024

putin.jpg

Vladimir Putin
Image source: 
Sputnik/Aleksey Nikolskyi/Kremlin via Reuters via rfi.fr

Demisia premierului Rusiei, Dmitri Medvedev ține primele pagini ale presei internaționale. Comentatorii văd aici mâna lui Vladimir Putin.

Premierul rus demisionează brusc pe fondul vârtejului de speculații privindu-l pe Putin”, titrează The New York Times:

”Mișcarea neașteptată a premierului Dmitri Medvedev a alimentat speculațiile conform cărora președintele Vladimir V. Putin face manevre pentru a rămâne la putere și după ce mandatul său se va încheia, în 2024”.

Wall Strret Journal observă la rândul său că revizuirea Constituției l-ar putea menține pe Putin la putere și după ce i se va încheia mandatul de președinte, în 2024: ”Demisia domnului Medvedev reprezintă cea mai mare zguduire a guvernului rus în aproape un deceniu sub Vladimir Putin, care a încercat să proiecteze o imagine a stabilității, în ciuda unei economii care se înrăutățește și a sancțiunilor occidentale”.

CNN titrează: ”Putin trimite un mesaj lumii prin anunțul său-șoc”:

Mai mult Putin în Rusia înseamnă mai mult Putin pe scena internațională. Și dacă ultimii ani ne-au învățat ceva, asta înseamnă o Rusie dispusă să meargă oricât de departe și să creeze mai multe dureri de cap pentru America și aliații săi”.

Iar în Franța L'Obs vorbește despre ”Manevrele lui Putin pentru a rămâne la putere după 2024”:

Președintele rus tocmai a anunțat un referendum pentru schimbarea radicală a Constituției, urmată de demisia-surpriză a guvernului. Scopul: să rămână la putere după încheierea mandatului”.

 

Schimbarea guvernului în Malta: este oare un nou început?

Este întrebarea pe care o găsim în titlul grupajului realizat de Eurotopics.

Robert Abela, un avocat și politician în vârstă de 42 de ani, îi va urma lui Joseph Muscat în funcția de prim-ministru al Maltei. El a fost ales ca lider al Partidului Laburist, la guvernare. Muscat și-a dat demisia în urma scandalului din jurul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia, în care au fost implicați apropiați ai săi. Mass-media din Malta solicită însă un nou început la toate nivelurile, scrie Eurotopics.

Potrivit Times of Malta, țara trebuie să se transforme radical. Noul prim-ministru trebuie să promoveze reforme pentru curățarea politicii. El trebuie să pună punct epocii în care partidul era pus înaintea țării. El trebuie să-și îndeplinească angajamentul de a lucra pentru unitate, ajungând la oameni din tot spectrul politic. Lui i-ar trebui o „mătură mare pentru a scoate aferă corupția ”. El trebuie să aibă puterea de a pune capăt impunității, chiar dacă acest lucru va însemna riscul ca predecesorul său și apropiații lui să sfârșească în închisoare".

În timp ce Malta Today observă: „Asistăm la echivalentul maltez al visului american, în care consumismul, conducerea mașinilor scumpe și lărgirea drumurilor au întâietate asupra păstrării nealterate a insulelor. Succesorul lui Muscat are de ales: fie păstrează status quo-ul frenetic cu toate efectele dăunătoare pe care le-a avut asupra calității vieții noastre, fie ia taurul de coarne în încercarea de a reduce excesul în favoarea moderației. Dacă asta înseamnă să ai mai puțin din toate - mai puține construcții, mai puține centre comerciale, mai puține restaurante, mai puține apartamente de închiriat la prețuri obscene - atunci este bine".

 

Un site de extremă dreapta francez este de fapt susținut din Polonia

Publicația europeană Politico dezvăluie cum France Libre 24 este un site creat pentru a arăta ca unul francez, cu articole în limba franceză și un logo al Turnului Eiffel.

Dar aceste semne sunt înșelătoare.

Platforma, care publică știri despre politica și afacerile sociale franceze, este de fapt condusă de un grup de activiști polonezi de extremă dreapta, care sunt legați de partidul de dreapta Konfederacja (Confederația) și fostul europarlamentar Janusz Korwin-Mikke, potrivit cercetărilor efectuate de grupul nonprofit UE DisinfoLab și Politico.

Știrile sunt adesea copiate din surse tradiționale, cum ar fi France-Presse sau Ouest France, dar modificate pentru a se potrivi temelor anti-migranți, anti-islam și climato-sceptice. Cuvintele sunt schimbate sau propoziții întregi eliminate pentru a se potrivi scopurilor urmărite.

Rezultatul este o platformă populară, extrem de partizanată , care atrage aproximativ 150.000 de vizite lunare

Cercetările au stabilit că platforma este înregistrată în Polonia și are aceeași adresă IP cu un site web condus de o editură poloneză fondată e Janusz Korwin-Mikke, fost europarlamentar și în prezent parlamentar al Konfederacja, un partid de extremă dreaptă în Parlamentul polonez.

Câțiva dintre principalii investitori din spatele site-ului aparent francez sunt activi în scena de extremă dreaptă a Poloniei și arată un mare interes pentru afacerile franceze, mai scrie Politico.

Revista presei internaționale din 16 ianuarie 2020