Brexit: UE nu crede într-un acord nou înainte de sfârşitul lunii octombrie (AFP)

boris.jpg

Image source: 
Danny Lawson/PA Wire/Pool via Reuters

Bruxelles-ul are mari îndoieli cu privire la faptul că un nou acord de divorţ cu Regatul Unit poate avea loc înainte de 31 octombrie, aşa cum doreşte premierul britanic Boris Johnson, aflăm de la o sursă citată de Agenția France Presse.

"Ideea că, în câteva zile, o propunere poate fi făcută, negociată, avizată de summitul european din 17-18 octombrie şi ratificată de eurodeputaţi, dar şi de britanici, pare a fi un adevărat tur de forţă", a declarat oficialul pentru AFP.

Boris Johnson a promis să scoată Regatul Unit din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu sau fără un acord de retragere cu Bruxelles-ul, el fiind hotărât să pună în aplicare voinţa britanicilor care au votat în proporţie de 52% în favoarea unui divorţ cu UE la referendumul din iunie 2016. Cu toate acestea, Johnson şi-a exprimat speranţa de a ajunge la un nou acord cu UE pentru a evita un "no deal".

Subiectul este tratat și de presa portugheză care scrie că Regina aproape că a distrus cea mai nobilă invenţie engleză: Parlamentul.

Scrisă într-un singur rând, ştirea este una dintre cele mai mari lovituri la adresa democraţiei planetare şi ireversibile. "Regina Angliei aprobă suspendarea Parlamentului la cererea primului-ministru".

Apare și o demisie în tot acest tumult. Fratele premierului britanic Boris Johnson, Jo Johnson (47 de ani), şi-a anunţat demisia joi din funcţiile de secretar de stat şi de parlamentar, invocând un conflict între loialitatea familială şi interesul naţional.

"În ultimele săptămâni am fost împărţit între loialitatea familială şi interesul naţional - este o tensiune puternică şi a venit timpul ca alţii să îşi asume rolurile mele ca parlamentar şi ministru", a scris Jo Johnson pe Twitter, folosind hashtag-ul #overandout.

El este în favoarea unui al doilea referendum privind Brexitul, pe când fratele său vrea o ieşire din Uniunea Europeană fără acord cât mai repede, conform agențiilor de presă internaționale.

 

Ne îndreptăm acum atenția spre Est și ajungem în Rusia unde președintele rus a anunțat că un schimb de prizonieri ”masiv” va fi în curând finalizat cu Ucraina. Măsura  ar marca o reducere a tensiunilor între cele două ţări, scriu AFP şi agenția de presă rusă TASS.

„Ne apropiem de finalizarea negocierilor”, a declarat Putin în timpul Forumului Economic Estic, la Vladivostok (Extremul Orient rus), adăugând că „schimbul (de prizonieri) va fi unul masiv” şi că data acestuia „va fi cunoscută în viitorul apropiat”.

Mai multe organe mass-media şi oficiali din Ucraina au afirmat în ultimele săptămâni că schimbul de prizonieri – circa 30 de fiecare parte – între Moscova şi Kiev, primul după mai mulţi ani, ar putea fi pus în aplicare în viitorul apropiat şi îi include pe cei 24 de marinari ucraineni deţinuţi în Rusia după un incident naval care a avut loc în noiembrie anul trecut.

Relaţiile dintre Moscova şi Kiev sunt extrem de tensionate după anexarea Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă în 2014 şi izbucnirea unui conflict sângeros între Ucraina şi separatiştii proruşi. Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova că îi susţine militar pe separatişti, ceea ce Rusia a dezminţit mereu, în pofida numeroaselor dovezi, subliniază France Presse.

 

Trecem la The Guardian unde citim despre o nouă gafă marca Trump

De data aceasta preşedintele american  a prezentat o falsă hartă a evoluţiei uraganului Dorian într-o încercare de a valida un mesaj incorect publicat pe Twitter. Miercuri după-amiază, în Biroul Oval, Trump a susţinut un briefing despre uraganul care ameninţă Statele Unite, după ce a devastat Bahamas. 

Cu intensitate restabilită la 3, uraganul Dorian se îndreaptă spre Florida. Pe harta din 29 august de la National Hurricane Center (NHC) prezentată de preşedinte, pe care erau expuse traseul şi intensitatea uraganului, cu un marker negru a fost adăugată o curbă, extinzând cursul din Florida în Alabama.

Prezentarea este considerată o încercare de a justifica un anunţ neîntemeiat al lui Trump potrivit căruia şi statul Alabama va fi afectat de fenomenul meteorologic.

Modificarea a atras critici în social media şi speculaţii cu privire la responsabil - preşedintele însuşi ori un angajat dornic să impresioneze.

 

Încheiem cu un subiect aprig dezbătut atât de presa britanică, dar și de cea americană: Cocoșul Maurice, cel care a obținut în tribunal dreptul de a cânta cucurigu la ore matinale, după ce fusese acuzat de vecinii lui de pe o insulă din largul coastei atlantice a Franței, Ile d’Oleron, că ar fi prea vocal la ore matinale....

Maurice în brațele stăpânei sale, Corinne Fesseau, în grădina lor din Saint-Pierre-d'Oléron, 5 iunie 2019. Foto: AFP via rfi.fr

Ca să ne poziționăm puțin geografic, vorbim despre a doua insulă cea mai mare a Franței, după Corsica, cu o lungime de 30 km și o lățime de 8 km. Insula are o suprafață de 174 km2 și mai mult de 21 000 de locuitori permanenți. Câțiva dintre ei - vecini care petrec doar câteva săptămâni de vacanță pe an aici, au fost atât de deranjați de cântecul cocoșului încât l-au dat în judecată pe motiv că îi trezea în zori.

Maurice a primit însă câștig de cauză de la judecător și acum poate răcni cucurigu din toată inima. Mai mult, stăpâna lui, a primit și 1000 de euro daune.

New York Times a scris un reportaj amplu pe acest subiect. Într-o țară în care este simbol national, cocosul are dreptul sa cante. Mediul rural are dreptul la sunetele care îl definesc iar cei care își petrec aici vacanțele nu au de ce să schimbe regulile. Această controversă subliniază conexiunea vitală dintre Franța și tradiția sa agricolă comentează jurnaliștii americanii.

Jurnalul britanic The Telegraph  subliniază la rândul său că în luna mai, un primar din apropiere de Bordeaux a solicitat parlamentarilor francezi ca sunetele rurale cum ar fi cântecul cocoșului, al clopotului bisericii sau mugetul vacilor să fie înscrie în patrimoniul imaterial UNESCO.

Revista presei internaționale din 6 septembrie 2019