Ce șanse are Von der Leyen să obțină votul Parlamentului European?

ursula_bun.jpg

Parlamentul European voteaza astazi daca germanca Ursula von der Leyen va fi noul presedinte al Comisiei Europene
Parlamentul European voteaza astazi daca germanca Ursula von der Leyen va fi noul presedinte al Comisiei Europene
Image source: 
Facebook / European Commission

Ursula von Der Leyen își recrutează echipa cu care speră să câștige susținerea Parlamentului European, scrie Der Spiegel, analizând jocurile politice ce preced votul din Parlamentul European.

După cum remarcă revista germană, Ursula von der Leyen rămâne o enigmă pentru mulți la Bruxelles. Ea speră însă că unii consilieri bine situați o pot ajuta să schimbe acest lucru.

Marți, Parlamentul European urmează să decidă dacă Von der Leyen va deveni președinte al Comisiei. Votul este secret. Von der Leyen are nevoie de voturile a 374 dintre cei 747 de deputați . Iar acestea trebuie să includă voturi din taberele corecte, de la cei din Partidul Popular European, social-democrați și liberalii.

Verzii au respins-o deja. Ultimul lucru de care Von der Leyen are nevoie este o reputație de șef al Comisiei care se află la mila premierului maghiar Viktor Orbán sau a celor ca el.

Dar se dovedește dificil pentru von der Leyen să găsească o majoritate între partidele proeuropene. Ministrul german al apărării cunoaște politica de la Bruxelles din perspectiva NATO, dar rămâne o necunoscută pentru mulți membri ai Parlamentului European. La Bruxelles, ea începe de la zero.

Iar ceea ce lipsește este încrederea. Mulți parlamentari ar dori ca promisiunile lui von der Leyen să fie înscrise într-un acord între Parlamentul European și Comisie, dar nu este suficient timp pentru asta. Un tweet al unui membru conservator care susține că Von der Leyen dorește să o lase mai moale cu pedepsirea politicienilor care încalcă statul de drept a fost suficient pentru a întuneca atmosfera în discuțiile cu verzii și liberalii.

În calitate de președinte al Comisiei, va avea aproximativ 35 000 de angajați. Dar, în postura de candidat, ea se poate sprijini doar pe o mână de consilieri - și nu toată lumea îi poate fi de ajutor.

Von der Leyen s-a orientat către cineva care se luptă pentru a-și păstra slujba: Martin Selmayr. Avocatul german, care în prezent este secretarul general al Comisiei Europene, este în parte responsabil pentru tranziție și un partener de discuție constant pentru Von der Leyen.

Ursula von der Leyen obișnuiește, de asemenea, să-i ceară sfatul lui Manfred Weber, care a fost principalul candidat conservator la alegerile europene. El îi explică cu răbdare liniile roșii ale propriului său grup parlamentar și și-a expus nemulțumirea unui grup strâns de apropiați. "În afară de subiecte legate de apărare, Von der Leyen nu știe prea multe despre Europa", le-a spus el.

Von der Leyen are și mai puțini prieteni printre social-democrații germani, iar încercările de a-i îmbuna au avut un succes limitat, mai notează Der Spiegel.

 

Căutați următoarea destinație de vacanță? Ei bine, Ucraina vă așteaptă. Cernobîl devine oficial un sit turistic, ne spune revista franceză Le Point:

În timp ce vizitatori din întreaga lume se află deja în zona afectată, președintele ucrainean dorește să organizeze acest turism, scrie Le Point preluând o relatare a BBC.

Volodymyr Zelenski și-a anunțat intenția de a transforma zona Cernobâlului într-un spațiu turistic. Prin urmare, el a semnat și un decret în acest sens.

"Cernobîl este un element negativ al imaginii Ucrainei. A sosit timpul să se schimbe acest lucru ", a spus Volodymyr Zelensky, care a precizat: "Vom crea un coridor verde pentru turiști. Cernobîl este un loc unic pe planetă, unde natura și-a recâștigat drepturile după un dezastru uriaș provocat de om. Trebuie să arătăm acest loc lumii: oameni de știință, ecologiști, istorici și turiști”.

În aprilie 1986, un reactor de la centrala nucleară de la Cernobîl a explodat, marcând cea mai mare catastrofă nucleară din istorie. Această explozie a trimis un nor radioactiv în Europa și 50.000 de kilometri pătrați de teren au fost contaminați.

Turismul există deja în regiune, dar a explodat odată cu lansarea serialului Cernobîl pe HBO. Recent, Le Figaro a raportat că, din 2010, regiunea a primit aproximativ 30.000 de vizitatori pe an.

Evident, unele reguli de siguranță trebuie respectate, explică Galia Ackerman, specialist în Rusia și Ucraina, și autor al unui ghid despre Cernobîl, citat de La Croix.

"Turismul nu este periculos dacă respectăm regulile de siguranță. De exemplu, în Pripiat, nu trebuie să mâncați, să beți sau să fumați, sau chiar să mergeți pe iarbă sau să intrați în clădiri, deoarece puteți să vă alegeți fie și cu o particulă activă, adică un fir de praf care conține atomi de plutoniu".

Pentru a reglementa vizitele, guvernul dorește să creeze un bilet electronic pentru vizitatori, pentru a pune capăt corupției din rândul poliției. Decretul semnat de președintele ucrainean intenționează, de asemenea, să definească planurile pentru căile de acces. Sunt necesare mai multe trasee, iar rețeaua de telefonie mobilă trebuie îmbunătățită.

Chiar și așa însă, nu e sigur că sunt suficiente măsuri pentru a preveni ca spațiul de la Cernobîl să devină un „Disneyland al morții“, spune Galia Ackerman, referindu-se în special la vizitatorii dornici de a posta pe Instagram fotografia perfectă.