Putem avea încredere în moneda Facebook?

libra_coin.jpg

Image source: 
Facebook / Libra Coin

Facebook a anunțat lansarea, în 2020, a propriei sale monede, iar comentatorii ridică de pe acum numeroase semne de întrebare.

Wall Street Journal crede că Facebook poate  remodela finanțele cu această inițiativă.

Dar modul în care Libra poate fi diferită de tehnologiile actuale de transfer bancar digital rămâne neclar. Cel puțin inițial, nu va fi nici complet descentralizată, nici complet anonimă - două dintre trăsăturile care definesc Bitcoinul.

Totuși, Facebook caută să construiască o rețea de plăți în jurul Libra creând un ecosistem online în care utilizatorii pot cumpăra lucruri și se pot plăti reciproc. Bitcoin, deși inițial conceput ca un mecanism de plată, a evoluat într-un fel de ”aur digital”, utilizat pentru a stoca valori mai degrabă decât pentru a le schimba.

Libra va fi, de asemenea, proiectată pentru a evita oscilațiile sălbatice care au afectat alte variante virtuale.  Noua monedă va fi susținută de un coș de monede globale și de alte active stabile, ceea ce face mult mai puțin probabil să repete volatilitatea altor criptomonede care nu sunt legate de nimic.

Bloomberg se întreabă la rândul său ce oferă nou moneda Libra? Există deja o mulțime de modalități digitale de a transfera banii. Dar pentru consumatori, care vor decide în cele din urmă, nu există decât o singură idee dominantă legată de felul în care s-ar putea folosi:  imaginea unei persoane care trimite bani către altcineva prin intermediul unui smartphone.

Financial Times se îngrijorează că, în urma recentelor scandaluri, va fi dificil să avem încredere în Facebook:

"Deși grupul susține că a învățat din greșelile sale și este acum mai atent cu gestionarea datelor personale, nu a existat practic niciun impact asupra directorilor companiei. Va fi greu să acordăm încredere nelimitată monedei Libra. Până la urmă, este într-adevăr proiectul unei companii care a acordat până acum foarte puțină atenție clienților săi".

Creșterea irezistibilă a Facebook se va încheia în curând, prezice Libération:

"Vine un moment în care puterea economică devine periculoasă prin simpla ei existență, ca o planetă colosală a cărei masă ordonă singură mișcarea altora.

Reglementând și monitorizând acțiunile a miliarde de oameni, Facebook dobândește o putere care poate sfârși prin a concura cu cea a națiunilor. Ludovic al XIV-lea a inițiat un proces riguros împotriva lui Fouquet pentru a-l arunca în închisoare și a pune capăt acelui stat în stat.

Puterile politice contemporane nu vor merge atât de departe. Dar cum noul Fouquet, câștigă tot mai multă putere, cu atât mai mult statele vor fi tentate să genereze dizolvarea imperiului său prin reglementare. Acest moment se apropie".

 

Trump s-a întors la retorica din 2016

Donald Trump și-a lansat în Florida campania electorală pentru alegerile din 2020.  Iar întrebarea este dacă baza sa electorală extrem de fidelă îi va fi suficientă pentru victorie.

Los Angeles Times observă că "Trump își începe campania prin redefinirea vechilor sale teme. Mitingul din Florida a avut aerul unei întoarceri în timp, preluând toate nemulțumirile, sloganurile și dușmanii care au dus la prima victorie. Trump a vorbit din nou și din nou despre imigrație, convins că acesta este cel mai important subiect pentru baza sa electorală".

The Guardian vorbește despre abordarea lui Trump în domeniul economiei:

El a apăsat pe succesul economiei. Șomajul este scăzut, iar creșterea PIB - considerată ca fiind unul dintre cei mai buni indicatori ai sănătății unei economii - este ridicată.  Bineînțeles, Trump fiind Trump, a afirmat în mod fals că SUA se bucură de cea mai mică rată a șomajului din istoria țării și a exagerat creșterea PIB-ului. Dar, de asemenea, Trump a trecut repede peste succesele economice (indiferent dacă îi pot fi atribuite sau nu) și s-a reîntors la liniile de atac obișnuite”.

Le Monde observă un președinte american alarmist și virulent, care s-a întors la retorica sa inflamantă din 2016:

Americanii care l-au ascultat pe Donald Trump ar fi putut simți sentimentul că au devenit cu patru ani mai tineri. Președintele Statelor Unite ale Americii a împărțit din nou țara în două tabere ireconciliabile, una care a dus la "probabil cea mai mare alegere" din istoria țării, în 2016, și cealaltă, lumea "politicienilor" din Washington.

Alegerea strategică de a se orienta exclusiv către această bază electorală dezvăluie paradoxul președinției Trump. Aceasta determină o adeziune puternică, dar care rămâne în minoritate  - și asta în ciuda indicatorilor economici istorici, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.

Îngustarea acestei baze explică o serie de sondaje nefavorabile tocmai în statele care vor fi cruciale în 2020. În aceste state pivot, Donald Trump se află în prezent cu mult după candidații democrați cel mai bine plasați în cursa pentru nominalizarea la președinție.

Chiar dacă nu au valoare predictivă, la 17 luni înainte de alegeri, aceste cifre, coroborate cu alte sondaje, au provocat mânia lui Donald Trump, care a negat existența lor într-un interviu pentru rețeaua ABC. De asemenea, au generat o mini-epurate în cadrul echipei de campanie, potrivit presei din SUA.

CNN vorbește despre ”arma secretă a lui Donald Trump” în 2020.

Spectacolul de la Orlando de dinaintea discursului a fost încă o dovadă că Trump este mai mult decât un politician sau chiar un președinte - este un fenomen de pop-cultură, cum nu este niciunul dintre cei 23 de democrați care candidează la nominalizare.

Trump este privit - de către cei mai loiali susținători și chiar de cei care nu-l susțin, dar nici nu-i sunt împotrivă - ca un fel de star rock. Ardoarea celor care-i sunt alături poate stârni invidia oricărui politician care vrea să-și mențină baza de susținere”.

Revista presei internaționale din 20 iunie 2019