Pompeo vrea să refacă relația cu Rusia după raportul Mueller

pompeo.jpg

Secretatul de stat american Mike Pompeo
Image source: 
AFP via rfi.fr

Secretatul de stat Mike Pompeo și-a anulat vizita la Moscova, programată luni, dar se va întâlni marți la Soci cu omologul său rus, Serghei Lavrov, și cu președintele Vladimir Putin. Este posibil ca aceasta să prefațeze o întâlnire la vârf între Donald Trump și Vladimir Putin.

ABC News subliniază că Pompeo merge în Rusia pentru a contribui la repararea relațiilor post-raportul Mueller. Iar repararea relațiilor cu Rusia este unul dintre principalele obiective ale lui Trump înainte de alegeri.

Într-un anumit moment, Trump s-a apropiat de Rusia, lăudându-l pe Putin, trecând cu vederea politica sa agresivă și refuzând să condamne opresiunea de la el de acasă - chiar dacă administrația sa a luat măsuri drastice împotriva războiului din Ucraina, a otrăvirii unui fost spion în Marea Britanie și în multe alte cazuri. 

De asemenea, vizita vine la mai puțin de o lună după ce consilierul special Robert Mueller și-a prezentat raportul, detaliind contactele extinse între administrația Trump și guvernul rus, cu toate că nu a găsit dovezi privitoare la o conspirație.

Politico remarcă faptul ca cea de-a treia călătorie a lui Pompeo în Rusia urmeaza întâlnirii lui Putin cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, care în ultimele săptămâni a revenit la testele balistice. Kim și Trump au avut discutii pe tema denuclearizării, însă relațiile lor s-au răcit dramatic, după întâlnirea de la începutul acestui an din Vietnam, care s-a încheiat fără un acord.

Casa Albă a declarat săptămâna trecută că lichidarea programului nuclear al Coreei de Nord a făcut parte din discuțiile telefonice recente ale lui Trump cu Putin.

Secretarul de stat ajunge în Rusia, de asemenea, în plin conflict dintre Casa Albă și democrații din Congres cu privire la raportul Mueller. Subiectul continuă să domine știrile de la Washington și experții sunt alarmați de intențiile  Moscovei de a se amesteca din nou în alegerile americane.

Trump încearcă să treacă peste ancheta privind intruziunile rusești în campanie și a vorbit cu Putin la telefon cu o săptămână în urmă.

Departamentul de Stat a semnalat faptul că Pompeo intenționează să aibă o conversație sinceră la Moscova, relateaza și Daily Mail.

"Rusia a întreprins o serie de acțiuni agresive și destabilizatoare pe scena mondială", a declarat vineri un oficial de la Departamentul de Stat .

Întâlnirea ar putea fi una pregătitoare în perspectiva unui summit Trump-Putin, mai scrie ziarul britanic. 

Revista Foreign Policy consideră că Pompeo va trebui să găsească un echilibru atent între cele două fețe ale politicii americane față de Rusia.

Agenda include controlul armamentelor, plus dosarele privind Coreea de Nord, Ucraina, Siria și Iran, potrivit oficialilor de la Departamentul de Stat. Pompeo și Lavrov s-au întâlnit la începutul acestei luni în marja unei reuniuni a Consiliului Arctic din Finlanda.

Dar revista americană reamintește că Muntenegru, tânără națiune din Europa de Sud-Est care și-a câștigat independența față de Serbia în 2006, a simțit din plin presiunea Rusiei, înainte de a se alătura NATO în 2017.

 

Un tribunal muntenegrean a condamnat, joi, 14 persoane, inclusiv doi presupuși agenți ruși, pentru terorism și crearea unor organizații criminale în scopul de a răsturna guvernul în 2016 și de a submina candidatura țării la NATO.

Curtea a declarat că acuzatii au intenționat să ia sub control clădirea Parlamentului Muntenegrului și să-l răpească pe Milo Djukanovic, premierul și actualul președinte al Muntenegrului, înaintea alegerilor din octombrie 2016.

Cei doi suspectați ca fiind agenți ruși, Eduard Shishmakov și Vladimir Popov, au fost condamnați în absență. Nu se știe unde se află ei în acest moment

 

Alegerile europarlamentare au devenit ținta campaniilor de dezinformare ale Rusiei și ale grupurilor de extremă-dreapta, scrie The New York Times.

La mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, o constelație de site-uri și conturi de social media legate de Rusia și grupuri de extremă-dreapta răspândesc dezinformări, încurajând dezbinarea și amplificând neîncrederea în partidele de centru care au guvernat timp de decenii, relatează New York Times, citat de Hotnews.

Anchetatorii Uniunii Europene, centrele universitare și grupurile de advocacy spun că noile eforturi de dezinformare împărtășesc multe dintre amprentele digitale și tacticile folosite anterior în atacurile ruse, inclusiv în intereferența Kremlinului în campania prezidențială din SUA în 2016.

Anumite site-uri de comentarii din Italia, de exemplu, conțin aceleași semnături electronice ca site-urile pro-Kremlin, în timp ce unele grupuri politice din Germania folosesc servere folosite de către hackerii ruși care au atacat Comitetul Democratic Național.

În ciuda acuzațiilor, expulzărilor și incriminărilor, Rusia rămâne de neclintit în campania sa de a slăbi instituțiile din Occident și de a împrăștia diviziunea politică. În ciuda eforturilor depuse de companiile americane de tehnologie privind politica online, rămâne în continuare mult mai ușor să răspândești informații false decât să le oprești.

Teoriile conspiraționiste sunt trâmbițate în mod liber, printre acestea numărându-se și faptul că incendiul de luna trecută de la Notre-Dame a fost opera teroriștilor islamici, a unei agenții de spionaj sau a unui grup de elită care conduce în mod secret lumea.

De multe ori aceste mesaje vin direct din mass-media din Rusia și apoi sunt repetate și amplificate peste tot.

Un fost analist FBI a semnalat recent autorităților mai multe site-uri suspecte și conturi de social-media. Acestea, spune el, lucrează pentru a distruge tot ce a fost construit după al Doilea Război Mondial, spune analistul pentru The New York Times.

Revista presei internaționale din 13 mai 2019
140

Facebook comments