Reguli noi de intrare în România și excepții de la carantină

pexels-skitterphoto-227690.jpg

Sursa imaginii: 
pexels.com

Autoritățile sanitare modifică regulile de intrare în țară și de aplicare a carantinei în fix ziua în care au intrat în vigoare măsurile aprobate de Guvern în ședința de miercuri. Cei vaccinați, dacă vin din țări non-UE, vor sta în carantină mai puțin, 10 zile în loc de 14. Au fost adoptate și excepţii de la măsura carantinării. De asemenea, CNSU a actualizat lista statelor considerate cu risc epidemiologic. Printre țările aflate în zona roșie se numără Belgia, Slovacia, Cehia, Olanda, Croația, Austria, Ungaria, Irlanda, Elveția, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Lituania, Polonia, Luxemburg, Norvegia, Grecia, Franța, Cipru, Letonia, Estonia, Islanda, Portugalia, Bulgaria, Turcia, Ucraina, Finlanda,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, vineri, excepţii de la măsura carantinării persoanelor care vin în ţară de sărbători. Acestea îi vizează pe cei care au de susţinut examene, dacă prezintă rezultatul unui test PCR, dar şi pe angajaţii vaccinaţi din sistemul de apărare sau de ordine publică, dacă sunt vaccinaţi, şi vin în interes profesional.

Românii și alți cetățeni care vin din țări terțe, adică din afara Uniunii Europene, trebuie să prezinte un test RT-PCR făcut cu 48 de ore înaintea călătoriei. Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină timp de 10 zile.

Persoanele care vin din alte țări, dar din spațiul Uniunii Europene, vor continua să prezinte certificatul verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei.

Persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală care călătoresc din state membre ale UE aflate în zona roșie urmează să fie carantinate timp de 10 zile. Dacă persoanele nevaccinate nu prezintă un test realizat cu 72 de ore înainte de călătorie, vor intra în carantină timp de 14 zile.    

Principalele prevederi:  

1. Modificarea HCNSU 111/2021 privind regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor  care sosesc în România, valabile în perioada10.12.2021 - 08.01.2022, în sensul:  

    introducerea testului RT-PCR pentru - exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenţilor, cetăţenilor români sau cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în afara României care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;  

    exceptarea de la măsura carantinei a angajaţilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România de la activităţi desfăşurate în interes profesional în afara ţării din statele terţe dacă sunt vaccinaţi ori au trecut prin boală.  

    reducerea la 10 zile a duratei de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin  boală care sosesc în România din statele terţe fără test RT-PCR.  

    eliminarea posibilităţii de a ieşii din carantină în a 10 zi dacă efectuează test RT-PCR in a 8 zi

2. Actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat:

  - în zona roşie au intrat: Finlanda şi Liban;

   - în zona galbenă au intrat:  

         • din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Armenia, Dominica, Maldive şi Singapore;

         • din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Polinezia Franceză;

- în zona verde au intrat: România, Chile şi Noua Caledonie.