Bugetul de stat – prioritatea Legislativului

parlament.jpg

Image source: 
cdep.ro

Senatul şi Camera Deputaţilor în prima sesiune parlamentară din acest an

celor două camere ale Parlamenteului, care astăzi se reunesc în sesiuni ordinare şi în plen, primele din acest an. Premierul Florin Cîţu a anunţat că proiectele vor fi finalizate de Guvern şi depuse la Parlament la începutul acestei sesiuni. El a precizat că doreşte doreşte adoptarea bugetului prin dezbateri parlamentare şi nu prin asumarea răspunderii Executivului, cum s-a întâmplat anul trecut.

Accesul la finanţare pentru companii, extinderea programului pilot "Masa caldă" pentru elevi şi protejarea persoanelor vulnerabile sunt alte iniţiative legislative care aşteaptă avizul sau votul parlamentarilor, a precizat Preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Săptămâna trecută au avut loc lucrările în Comisii. Membrii Comisiei  juridică şi pentru constituţionalitate a Senatului au adoptat un raport de respingere propunerilor legislative de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală iniţiate de PSD în legislatura anterioară şi care au fost declarate neconstituţionale. Liderii partidelor aflate în coaliţia de guvernare au anunţat că plenul urmează să dea un vot în acest sens şi, ulterior, proiectele să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor care este for decizional în acest caz.

Conform programului prezentat pe site-urile celor două instituţii, astăzi de la ora 13,00, sunt programate şedinţe ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei, iar de la ora 15,00 vor avea loc şedinţele de plen.