Dosar penal în urma protestului din curtea Parlamentului. Doi bărbaţi au fost reţinuţi

protest-certificat-covid-parlament-AP.jpg

Un manifestant anti-certificat covid sare gardul Palatului Parlamentului, 21 decembrie 2021
Sursa imaginii: 
Associated Press / Andreea Alexandru

Potrivit Poliției Capitalei, în urma protestelor de marți, când mai mulți manifestanți au forțat intrarea în curtea Parlamentului României, a fost deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, violarea sediului profesional, distrugere și portul fără drept de obiecte periculoase. Jandarmeria a anunțat că total sancțiunilor aplicate până în prezent ajunge la 117, iar valoarea acestora e de 198.800 lei.

Poliţia Capitalei anunţă, miercuri, constituirea unui dosar penal în urma protestului de la Palatul Parlamentului. Doi bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

În urma protestelor din data de 21 decembrie a.c., când mai mulţi protestatari au forţat intrarea în curtea Parlamentului României, s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional, distrugere şi portul fără drept de obiecte periculoase”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.  

Sursa citată a precizat că, în urma cercetărilor efectuate, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reţinut doi bărbaţi, cu vârste de 23 şi 52 de ani, iar astăzi urmează sa fie prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Un protest iniţiat de AUR a avut loct, marţi, la Palatul Parlamentului. Mai multe persoane, între 30 şi 50, au fost introduse în curtea Parlamentului cu maşinile persoanale de către parlamentari AUR sau angajaţi ai acestui grup parlamentar.   

De asemenea, aproximativ 200 – 300 de persoane au intrat în curtea Palatului Parlamentului, după ce încuietoarea de la una dintre porţi a cedat. Oamenii au fost opriţi la scări.   

Mai multe autoturisme au fost vandalizate, în curtea Parlamentului, acolo unde protestatarii au reuşit să intre şi au desenat cu spray pe caroseriile maşinilor diferite mesaje, precum ”Hoţi” şi ”Asasini!”. În parcare erau autoturisme atât ale angajaţilor din instituţie cât şi ale parlamentarilor.