Parlamentarii au chemat poliția la Senat, fiindcă Diana Șoșoacă nu purta mască

diana-sosoaca-parlament.jpg

Sursa imaginii: 
Inquam Photos / George Călin

Plenul Senatului a fost scena unui scandal, după ce senatorul PNL Nicoleta Pauliuc le-a cerut chestorilor să o sancţioneze pe Diana Şoşoacă, pentru că nu purta mască de protecţie. Pentru că senatoarea independentă nu a vrut să îşi pună masca, Pauliuc a venit la tribună şi a apelat numărul de urgenţă 112, pentru a cere forţelor de ordine să intervină. 

Parlamentarii au chemat poliția în plenul Senatului. Nicoleta Pauliuc, senator PNL, a sunat la 112 pentru că Diana Șoșoacă nu purta mască.

Din Parlamentul României, Nicoleta Pauliuc sunt. Vă solicităm prezența instituțiilor statului pentru a constata că nu se respectă legea, anume Legea 55/2020”, a spus Nicoleta Pauliuc în discuția cu un operator 112, în tip ce era la microfonul Senatului.

Președintele de ședință, Alina Gorghiu, a observat anterior că Diana Șoșoacă nu purta mască și i-a cerut să se conformeze, însă Șoșoacă a vociferat.

Cât conduc eu ședințele, de la acest microfon nu voi accepta ca în sala de plen să existe colegi care să nu respecte legea, să nu poarte mască și, cu atât mai mult, să vină la tribună să ia cuvântul, deși știu că nu respectă legea. Stimată colegă, vă rog să vă conformați normelor în vigoare”, a spus Alina Gorghiu.

Ulterior, Diana Șoșoacă și-a pus o vizieră.

La ora transmiterii știrii, un polițist o așteaptă pe Diana Șoșoacă, care este în sala de plen, să discute, scrie Mediafax.