Arhiva fostei Securități de la MApN nu a ajuns la CNSAS nici după 20 de ani. Are Armata ceva de ascuns?

Sunt peste 20 de ani de când Ministerul Apărării are obligația legală de a preda arhiva cu documente care au aparținut fostei Securități către CNSAS, obligație de care încă nu s-a achitat. Trei cercetători CNSAS i-au trimis ministrului Nicolae Ciucă o scrisoare deschisă în acest sens. Ținerea la secret a arhivei afectează procesele istorice, precum dosarul Revoluției, dar și procesul de maturizare democratică spune istoricul Mihai Demetriade.

Trei cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cer, într-o scrisoare deschisă, adresată ministrului Apărării, ca instituţia să predea către CNSAS arhiva cu documente care au aparţinut Securităţii. Potrivit legii, acest lucru trebuia să se întâmple încă de acum 20 de ani.
Arhiva nu e esențială doar pentru cercetarea istorică, ci și pentru parcursul în justiție al unor procese istorice precum dosarul Revoluției sau dosarul represiunii împotriva muncitorilor brașoveni din 1987„ spune la RFI unul dintre semnatarii scrisorii, istoricul Mihai Demetriade:

Mihai Demetriade: Informațiile noastre spun că procuorii au avut acces la aceste documente, însă regimul de acces al procurorilor nu este un regim public. Ori aceste arhive, conform legii, trebuie să intre în circuitul civil. Nici nu știu la momentul ăsta dacă procurii au văzut tot ce deține MApN-ul. Pe de altă parte, CNSAS-ul colaborează cu parchetele militare, atât la instrumentarea procesului represiunii din decembrie '89 cât și la cazul Brașov 1987. Expertiza științifică furnizată parchetului trebuie să provină din zona istorică, din zona cercetării arhivistice, care nu se poate desfășura în momentul în care discutăm noi din cauza faptului că fondurile astea nu sunt unde trebuie să fie.
Nu doar procesele istorice sunt afectate, este afectat și dreptul de acces, pentru că la Securitatea Municipiului București sunt dosare personale ale oricărui <obiectiv> al Securității înainte de '89. Deci dosare de urmărire individuală sau dosare de obiectiv.

Reporter: Cât de sănătos este procesul de democratizare a unei societăți în absența cunoașterii trecutului?

M.D: Păi e imposibil. Știți, se întâmplă un mecanism foarte viclean, i-aș spune. Lăsând societatea fără acces la cunoaștere, golul lăsat e umplut de altceva. Este umplut de o pseudo-cunoaștere istorică, e umplut de mitologii istorice naționaliste, e umplut de falsuri istorice care rezolvă evenimente problematice din trecut cu teze superficiale și prost documentate. Deci practic se naște o mitologie istorică care e extrem de toxică și care atrage obsesii naționaliste, obsesii primordialiste, <noi am fost înaintea tutror>, protocroniste ș.a.m.d. Atrage un anumit scepticism anti-european, nu doar absența cunoașterii care ar putea să producă o formă de maturizade democratică ci și golul care generează, iată, prin literatura asta secundară, precară, istorică sau memorialistică (a foștilor combatanți ai frontului ideologic) produce deservicii discursului democratic. Avem un dublu efect, pervers cumva, pentru că se întreține o chestiune cu cealaltă.