Venezuela: Altădată mândria țării, industria petrolieră a ajuns în pragul colapsului (reportaj)

venezuela.png

Platformă petrolieră pe lacul Maracaibo, Venezuela, 9 septembrie 2021
Sursa imaginii: 
Federico Parra / AFP via France24

Conducte și armături ruginite, bucăți de instalații degradate, echipamente jefuite, scurgeri, poluare... Platformele petroliere de la Maracaibo, altădată capitala petrolieră a regiunii de Vest a țării, sunt astăzi un simbol al decăderii industriei petroliere a Venezuelei, scrie AFP.

În 2008, Venezuela producea 3,2 milioane de barili pe zi, iar țara era una dintre cele mai mari economii din America Latină. Treisprezece ani mai târziu, doar 500.000 până la 1 milion de barili mai ies la suprafață, țara trecând printr-o criză fără precedent, cu un PIB pe cap de locuitor redus la nivelul Haitiului.

Pe vremuri, zăcământul de la Maracaibo, numit și „7 lespezi”, era un adevărat oraș plutitor care strălucea noaptea, vizibil de la mulți kilometri depărtare. Astăzi, a devenit un deșert umed, cu un aer greu, plin de vapori de hidrocarburi și cu apa lacului plină de pete de țiței. Instalațiile au fost jefuite, inclusiv robinetele și supapele care controlau debitul de petrol și gaze.

Cei mai mulți oameni nu se mai aventurează în zonă de teama unei explozii. Pe 11 ianuarie, un astfel de incident cauzat de o conductă de petrol la celălalt capăt al țării a rănit trei oameni. Organizațiile sindicale și liderii opoziției raportează frecvent accidente, dar cei de la conducere susțin că „sabotajul” și „acțiunile criminale” fac „parte din războiul permanent purtat de grupurile de extremă dreaptă venezuelene, susținute de imperialismul american”.

O realitate departe de prosperitatea anilor 1970, când țara era supranumită „Venezuela Saudită”. Chiar la acea vreme, toate companiile petroliere au început să fie naționalizate.

Control politic

O companie de stat gigantică, PDVSA (Petroleos de Venezuela) a avut monopol total până la „liberalizarea petrolului” în anii 1990, parțial anulată odată cu venirea la putere a lui Hugo Chavez. Președintele de sorginte socialistă (1999-2013) le-a impus companiilor să se asocieze cu PDVSA, care urma să dețină majoritatea acțiunilor.

Corupție, alegeri strategice îndoielnice, probleme de întreținere, sancțiuni financiare, echipamente învechite... sectorul se luptă să-și recapete vechea strălucire, de care acum este atât de departe.

Potrivit majorității analiștilor, una dintre perioadele esențiale a fost confruntarea de la începutul anilor 2000 dintre Chavez (1999-2013) și liderii PDVSA. Conflictul a culminat cu o grevă istorică, din decembrie 2002 până în martie 2003, urmată de preluarea totală a companiei de către puterea politică.

Denunțând „sabotajul” producției, defunctul președinte a demis apoi mulți directori și mii de angajați pentru a reangaja oameni „loiali revoluției” dar care nu aveau neapărat competențe în domeniu.

PDVSA a devenit astfel „găina cu ouă de aur” a statului precum și spațiul de recrutare a „servitorilor fideli”, fără a se ține cont de nevoile de investiții ale companiei, relatează un analist.

Majoritatea celor intervievați de AFP au preferat să depună mărturie sub condiția anonimatului în privința acestui subiect extrem de sensibil în Venezuela.

Teren poluat cu scurgerile dintr-un oleoduct al companiei de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA), localitatea Voladero, statul Monagas, Venezuela, 5 noiembrie 2021; Foto: Yuri Cortez AFP

„Familii destrămate”

Carlos (pseudonim) avea 18 ani când s-a angajat la PDVSA în anii 2000. Producția scăzuse atunci la un minim istoric de 25.000 de barili pe zi, dar s-a bucurat apoi de vremuri bune, până când „PDVSA s-a transformat într-un partid politic” cu un management jalnic al companiei și cu naționalizarea subcontractanților. „Exproprierile” s-au soldat cu „lipsa întreținerii, demotivarea angajaților”, ale căror salarii au scăzut văzând ochii. Spune că a divorțat când i-au scăzut veniturile. „Multe femei și-au părăsit soții concediați de PDVSA. Multe familii s-au destrămat. Eu nu am mai câștigat suficient", continuă acesta.

În 2013, criza s-a agravat. Neplătiți, subcontractanții au început să nu mai lucreze. Nici becurile arese nu mai erau înlocuite, iar unii muncitori care se ocupau de extracție au fost nevoiți să-și petreacă ziua „pescuind ca să aibă ce mânca”, spune Maria (pseudonim).

Cu lacrimi în ochi

Maria a lucrat și ea la PDVSA. În 2016, a asistat la apogeul decăderii portului Maracaibo, capitala petrolieră a Vestului țării. „M-a durut. Mi-au dat lacrimile", spune aceasta. La acea vreme totul era politic, inclusiv screensaverele calculatoarelor prezentau fotografii și citate ale lui Chavez sau ale actualului președinte Nicolas Maduro.

„Numirea în funcții pe criterii politice a afectat foarte mult producția (...).Personalul cu experiență a fost concediat și meritocrația a dispărut", explică ea ea. Delapidarea ajunsese la cel mai înalt nivel, se jefuia totul.

În 2017, guvernul a lansat o amplă operațiune împotriva corupției în cadrul PDSVA care viza foști lideri ai grupării petroliere de stat, inclusiv pe fostul său director, Rafael Ramirez, acuzat de procurorul general Tarek William Saab, că ar fi unul dintre principalii responsabili pentru faliment. Exilat în Italia, acesta a declarat că sunt simple acuzații politice.

Mai mulți martori au menționat și folosirea vehiculelor companiei în scop personal, achiziții private cu fonduri ale companiei, furtul de televizoare și calculatoare. Gestionarea incompetentă a erodat totul, încetul cu încetul.

„În voia Domnului”

Carlos Mendoza Pottella, profesor de economie petrolieră la Universitatea Centrală din Venezuela (UCV), nuanțează observația, subliniind că acest tip de comportament avea loc deja în anii 1980, considerați o epocă de aur. Confruntați cu decadența continuă, mulți angajați s-au reprofilat pe posturi de taximetriști sau angajați în supermarket, iar mulți au plecat să-și câștige existența în străinătate.

Maria continuă să vină la muncă de două ori pe săptămână pentru un salariu de 60 de bolivari pe lună (mai puțin de 15 dolari). Înainte existau, pe lângă salariile bune, asigurări medicale, ajutoare școlare. „Acum suntem în voia Domnului ”, a declarat aceasta. „Astăzi, niciun muncitor petrolier nu trăiește din salariul de la PDVSA”. Singurii plătiți corespunzător sunt „angajații din întreprinderile mixte”, aflate în parteneriat cu China sau Rusia, țări cu care Venezuela este în bune relații diplomatice.

O altă problemă, în ultimii 15 ani penele de curent au devenit o rutină în statul Zulia, a cărui capitală este Maracaibo, astfel încât, într-o vreme, toate activitățile se opreau zilnic, la prânz.

Venezuela trăiește astăzi o situație paradoxală. În ciuda rezervelor mondiale supraabundente, există o penurie de benzină, iar în Caracas au fost necesare chiar importuri de combustibil din Iran.

Deficitul de producție complică întregul lanț de aprovizionare. Autoritățile din Venezuela acuză sancțiunile impuse de americani, prima fiind din 2014, extinsă de Donald Trump în 2017. În mod tradițional ostil liderilor socialiști, Washingtonul, care a avut relații tensionate cu Chavez, încearcă să-l înlăture pe Nicolas Maduro de la putere, pe care aproximativ 50 de țări nu îl recunosc drept președinte legitim al țării.

Poluare necontrolată

Deversările necontrolate din puțuri poluează de ani de zile Lacul Maracaibo, provocând daune comunității. În octombrie 2021, NASA a lansat imagini din satelit ale lacului împânzit de spirale de alge marine și pete de țiței. Pe fundul acestuia ar exita „o rețea de țevi și conducte care ucide biodiversitatea”, declară expertul Mendoza Pottella.

În apropiere de Maturin, capitala statului Monagas, scurgerile din conductele crăpate sunt frecvente, afectând fermele și locuințele. Cu toate acestea, președintele Maduro a salutat revenirea la producția de 1 milion de barili/zi la începutul lunii ianuarie și a stabilit un obiectiv de atins de 2 milioane de barili/zi în 2022. Într-un moment în care combustibilii fosili sunt tot mai respinși, liderul de stat, moștenitor al unei industrii aflate în cădere liberă, garantează că țara va scăpa de dependența de petrol: „nu o să ipotecăm viața unei țări pentru un singur produs”.

 

Traducere de Irina Șerban după articolul publicat de France24.