Parlamentul de la Chișinău a rectificat bugetul pentru a achita datoria curentă față de Gazprom

Parlamentul de la Chișinău a votat, joi, modificări la legea bugetului pentru anul 2021, ceea ce permite achitarea datoriei curente față de Gazprom. Se întâmplă după ce gigantul rus a venit cu un avertisment că va sista livrarea gazelor naturale în R.Moldova, dacă Moldovagaz nu achită datoria de peste 74 mln de dolari față de Gazprom. Termenul de achitare a fost extins până pe 26 noiembrie. 60 de deputați au votat pentru ca statul să acopere datoria. Decizia autorităților a fost criticată de socialiști, foști deputați moldoveni, dar și experți economici.

Hotărârea Parlamentului prevede că 1,7 mlrd de lei (peste 75 mln dolari) vor fi alocați întreprinderii de stat Energocom. Dintre aceștia, 1,4 miliarde de lei urmează să fie transferați gigantului rus pentru consumul de gaze naturale, în perioada octombrie-noiembrie curent. Potrivit planului prezentat în Legislativ, Energocom va transfera banii către Moldovagaz, iar ulterior aceștia vor ajunge la Gazprom.

Deputații socialiști au cerut ca premierul Natalia Gavrilița să vină în Parlament, să dea explicații, de ce statul trebuie să achite datoria curentă a Moldovagaz. Majoritatea parlamentară a respins, însă, această solicitare. 

Potrivit proiectului de lege privind modificarea legii bugetului de stat pentru anul curent, veniturile au fost majorate cu 767,8 mln de lei până la aproape 46 mlrd de lei, cheltuielile cu 421,7 milioane de lei – până la 57 miliarde de lei. Deficitul bugetar s-a diminuat cu 346,1 milioane de lei și constituie 11 miliarde de lei sau 5,1% din PIB. Autoritățile susțin că cheltuielile au fost modificate întrucât sunt oferite alocații suplimentare populației pentru a depăși consecințele stării de urgență în sectorul energetic. De asemenea, a fost majorat ajutorul pentru perioada rece a anului și a crescut numărul familiilor beneficiare.

Unul dintre fruntașii Partidului Platformei Demnitate și Adevăr, fostul deputat Alexandru Slusari, a venit cu un apel ”pentru persoanele care iau decizii privind aceasta tranzacția obscură de achitare a datoriilor față de Gazprom cu banii publici”.

”Proiectul modificării legii bugetului pentru 2021, semnat de doamna Gavrilița prevede că se alocă până la 1,7 mlrd lei pentru majorarea capitalului social al SA Energocom, în scopul asigurării măsurilor în vederea procurării gazelor naturale pentru acoperirea deficitului. Niciun cuvânt despre preluarea datoriilor altei companii față de Moldovagaz. Acceptănd tranzacția între Energocom, Termoelectrica și Moldovagaz, voi comiteți acțiunile cu iz penal. Totodată, juridic nici nu va exista garanția că Moldovagaz va indica în ordinul de plată către Gazprom că achită anume datoriile curente și nu cele istorice”, atenționează fostul deputat.

Expert:”Acum trebuie să alocăm bani publici, adică banii noștri. Este imoral ca din banii oamenilor sărmani de la sate, care îngheață de frig și se încălzesc cu vreascuri, să fie plătită căldura celor de la orașe”

Referindu-se la noua criză a gazelor naturale în care s-a pomenit R.Moldova, expertul economic, IDIS Viitorul, Veacelasv Ioniță, susține că este în primul rând o criză generată de proasta administrare a procesului.

”Să mergi la Moscova, să îți asumi în numele Guvernului că va fi achitat consumul curent pe 22.11.21, apoi să vii acasă și să aștepți poate rușii vor uita de bani, este peste limitele raționalului”. ”Soluția cea mai bună era o scrisoare de Garanție din partea Guvernului către Moldova Gaz, prin care se specifica clar. Devierile tarifare vor fi acoperite prin majorări ulterioare, de specificat până când, iar în caz contrar vor fi acoperite din banii publici. Această scrisoare era suficientă pentru MoldovaGaz să se împrumute din piață și să achite factura către Gazprom. Acum trebuie să alocăm bani publici, adică banii noștri. Este imoral, ca de banii oamenilor sărmani de la sate, care îngheață de frig și se încălzesc cu vreascuri, să fie plătită căldura celor de la orașe. Ori căldură centralizată și încălzire cu gaz natural în cea mai mare partea are populația din orașe”, conchide expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. 

Autoritățile susțin că datoria față de Gazprom s-a creat din cauza achiziționării gazului în luna octombrie la preț de peste 790 USD/mia de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna octombrie nu a acoperit diferența.

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre modificările operate de Parlament, la legea bugetului, pentru acoperirea datoriei față de Gazprom