În Cehia poliția cere ridicarea imunității lui Andrej Babis, liderul miscării ANO căștigătoare a alegerilor

Procurorii din Cehia solicită ridicarea imunităţii lui Andrej Babis, liderul partidului ANO recent câștigător al alegerilor parlamentare. Anunțat ca viitor premier al guvernului de la Praga, miliardarul  Andrej Babis este bănuit de fraudă cu fonduri comunitare.

Babis, în vârstă de 63 de ani, este cel de-al doilea cel mai bogat om din Cehia cu avere estimată la 4 miliarde de euro, iar campania electorală care l-a sprijinit în câștigarea recentelor alegeri s-a bazat pe o platformă eurosceptică.

Babis neagă acuzațiile de fraudare de fonduri europene , susținând că ar avea în spate motivații politice.

Poliția îl suspectează pe omul de afaceri că, în urmă cu aproape zece ani, a ascuns faptul că deținea un complex hotelier și un centru de convenții pentru a obține o subvenție de 2 milioane de euro din fonduri ale UE în cadrul unui program destinat întreprinderilor mici pe proiecte agricole.

Babis a negat că ar fi comis fapte ilegale şi a adăugat că aceste acuzaţii sunt motivate politic.

În același caz mai este implicat și vicepreședintele ANO, Jaroslav Faltynek, care respinge, la rândul lui, acuzațiile.

În luna septembrie, Parlamentul ceh a aprobat urmărirea penală a lui Babis, însă acesta şi-a recâştigat imunitatea parlamentară după alegerile din luna octombrie câştigate de partidul pe care îl conduce, ANO.

Andrej Babis a fost vicepremier şi ministru de Finanţe intre 2014 si 2017, în guvernul condus de către social-democratul Bohuslav Sobotka.

Nici în această perioadă Babis nu a fost scutit de controverse. Sobotka i-a cerut preşedintelui Milos Zeman să-l demită pe ministrul de Finanţe, suspectat de fraudă fiscală. Babis ar fi cumpărat obligaţiuni de la compania sa de produse chimice şi alimentare.

In prezent Babis încearcă să formeze un guvern minoritar, care ar putea fi numit în următoarele săptămâni, dar se confrunta cu perspectiva de a pierde votul de încredere în Camera Deputaților.

Un eșec ar duce la două noi tentative de constituire a cabinetului, ceea ce ar putea dura mai multe luni, timp în care echipa lui Babis ar rămâne în funcție.

Președintele ceh Milos Zeman i-a încredințat lui Andrej Babis sarcina formării noului guvern, dar noul dosar deschis împotriva sa i-a redus șansele de a reuni o coaliție, majoritatea tuturor celorlalte opt partide parlamentare refuzând să colaboreze cu el.