Criza catalană pas cu pas

Purtătorul de cuvânt al Guvernului spaniol declară că dacă Puigdemont vrea să continue în politică, să se pregătească pentru alegerile următoare.

UPDATE: Mii de persoane manifestează, duminică, la Barcelona pentru unitate şi împotriva declarării independenţei Cataloniei, informează ABC.

Manifestaţia are loc la apelul Societăţii Civile Catalane, sub sloganul "Toţi uniţi - Catalonia este Spania".

Demonstraţia vine a doua zi după cea de la Madrid, de sâmbătă, din piaţa Colon, unde mii de oameni au ieşit în stradă tot pentru unitatea Spaniei şi apărarea Constituţiei.

UPDATE: Sondaj: Partidele pro-independenţă ar pierde majoritatea în parlamentul regional

Partidele catalane ar pierde majoritatea în parlamentul regiunii în alegeri, potrivit unui sondaj publicat vineri, dar diferenţa minoră dintre cele două părţi face să fie greu de prevăzut rezultatul scrutinului programat în decembrie, transmite Reuters.

Sondajul a fost realizat între zilele de luni şi joi, în perioada în care guvernul spaniol se pregătea să preia controlul regiunii ce şi-a declarat unilateral independenţa vineri.

Partidele pro-independenţa sunt cotate la 42,5% iar cele împotriva ar câştiga 43,4 dintre voturi, arată sondajul realizat de Sigma Dos şi publicat de ziarul anti-independenţă El Mundo.

UPDATE: Papa Francisc face apel la o Europă unită

Suveranul Pontif s-a exprimat la încheierea unei conferinţe de două zile de la Vatincan, la care au asistat şi preşedintele Parlamentului european Antonio Tajani, dar şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Deşi nu a făcut nicio referire la situaţia din Catalonia, Papa Francisc a vorbit despre solidaritate, eforturi comune şi sacrificii.

"O Uniune Europeană care, în criza cu care se confruntă, eşuează în a găsi sensul de a fi o comunitate unică ce susţine şi ajută membrii săi - şi care nu este decât o adunare de mici grupuri de interese - nu ar rata doar una dintre cele mai mari provocări ale istoriei sale, dar şi o mare oportunitate pentru propriul viitor", a declarat Papa.

În discursul său, Papa a avertizat despre pericolele care apar în Europa: "Grupările extremiste şi populiste găsesc un teren fertil în numeroase ţări", a spus Suveranul Pontif.

La rândul său, preşedintele Parlamentului european a evocat un "risc de revenire la intoleranţă şi xenofobie".

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Guvernului spanio declară că dacă Puigdemont vrea să continue în politică, să se pregătească pentru alegerile următoare

Guvernul spaniol a anunţat, sâmbătă, că nu se va opune participării lui Carles Puigdemont la alegerile regionale din decembrie, purtătorul de cuvânt al executivului afirmând, pentru Reuters TV, că dacă fostul lider catalan vrea să continue în politică, ceea ce are dreptul să facă, ar trebui să se pregătească pentru alegeri.

“Dacă vrea să continue în politică, ceea ce este dreptul său, cred că ar trebui să se pregătească pentru alegerile următoare”, a declarat Inigo Mendez de Vigo.

UPDATE: Belgia spune ca i-ar acorda azil politic lui Puigdemont

Deşi nu s-a vorbit până acum despre o dorinţă a lui Puigdemont de a merge în Belgia, aceasta este una dintre puţinele state membre din blocul comunitar în care cetăţeni UE pot cere azil politic. 

"Nu este nerealist dacă analizezi situaţia", a spus Theo Francken, ministru pentru migraţie, la televiziunea belgiană VTM.

"Deja se vorbeşte despre o pedeapsă cu închisoarea. Întrebarea este cât de corect va fi procesul său", a declarat Francken, membru al partidului naţionalist flamand N-VA. "Spaniei i-ar fi greu să obţină extradarea lui Puigdemont într-un astfel de caz", a adaugat el. 

Deşi cei mai mulţi lideri europeni s-au ferit să comenteze criza din Spania, spunând că este o problema internă şi că ar trebui respectată constituţia ţării, premierul belgian Charles Michel a făcut apel la un dialog între Madrid şi Barcelona.

Carles Puigdemont, într-un mesaj înregistrat transmis sâmbătă, i-a îndemnat pe susţinătorii săi să reziste paşnic şi democratic aplicării articolului 155. Sâmbătă seară au avut loc noi mitinguri pro-Spania în Catalonia. Mii de oameni au demonstrat în piaţa centrală din Tarragona şi, poate mai surprinzător, sute de catalani au venit să-i întâmpine călduros pe jucătorii echipei Real Madrid, care joacă duminică în Girona, oraşul în care stă Carles Puigdemont.