Ușile Europei s-au deschis pentru ucraineni

ukraine-eu-russia-map-data.png

Image source: 
www.abc.net.au

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, și cel slovac, Andrej Kiska, au participat duminică la inaugurarea unei "uși simbolice" la granița dintre cele două țări, eveniment prilejuit de ridicarea vizelor între Ucraina și țările din Uniunii Europene și spațiul Schengen, informează agenția de presă Unian.

Duminică, 11 iunie, a intrat în vigoare decizia Consiliului Uniunii Europene privind ridicarea vizelor pentru cetățenii ucraineni care întreprind călătorii pe termen scurt în 30 de țări ale Uniunii și zonei Schengen. Liderul slovac, Andrej Kiska, a declarat că această zi este una extraordinară atât pentru ucraineni, cât și pentru slovaci, și a îndemnat Kievul să nu se oprească de pe drumul reformelor. Kiska a dat asigurări că Slovacia va continua să susțină parcursul Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană, "unde această țară trebuie să se afle".În primele ore după ridicarea vizelor, sute de cetățeni ucraineni au trecut granița în țări membre ale Uniunii Europene, printre care și România. "Regimul fără vize se aplică. Consulii Ucrainei în România, Polonia, Slovacia și Ungaria ne anunță că cetățenii ucraineni pot trece nestingherit frontierele țărilor din Uniune, doar pe baza pașapoartelor biometrice", se spune într-un comunicat postat pe Facebook de Departamentul Consular al Ministerului de Externe ucrainean.