Ministrul Justiției anunță modificarea codurilor penale și noi verificări în Justiție

toader.png

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat finalizarea proiectului de lege pentru modificarea Codulurilor penal şi de procedură penală
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat finalizarea proiectului de lege pentru modificarea Codulurilor penal şi de procedură penală
Image source: 
youtube.com

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, finalizarea proiectului de lege pentru modificarea Codulurilor penal şi de procedură penală. Spre deosebire de controversata ordonanță 13, actul normativ va urma circuitul normal legislativ prin Parlament. În aceeași conferință de presă, ministrul a vorbit și despre noile proceduri de evaluare a Justiției, respectiv auditul extern de la Parchetul general, DNA și DIICOT. ”Atât modificarea codurilor penale, cât și acest audit sunt legale și necesare” afirmă, la RFI, Septimius Pârvu, de la Expert Forum.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că a fost elaborat şi va fi trimis Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale şi a reafirmat că nu va pune un prag pentru abuzul în serviciu, dar, "dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă".



Totodată, ministrul a amintit că va dispune efectuarea unui audit extern la Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. De rezultatul acestui audit ar putea depinde rămânerea în funție a ministrului Justiției: Tudorel Toader e așteptat, joi, la o reuniune a liderilor PSD cărora trebuie să le explice menținerea în funcție a procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Ministrul Justiţiei a declarat că, dacă îl invită preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să dea explicaţii în cazul concluziilor raportului privind evaluarea activităţii Parchetului General şi DNA, va merge, dar nu să se justifice de ce i-a menţinut în funcţii pe procurorii şefi Augustin Lazăr şi Codruţa Kovesi.

Expert: Nu tot ce se modifică la Codul Penal este rău

Septimius Pârvu, de la Expert Forum (EFOR), explică, într-un interîviu la RFI, că ”atât modificarea codurilor penale, cât și acest audit sunt legale și necesare”.



În ceea ce privește modificarea legislației penale, expertul EFOR e de părere că ”OUG 13, de fapt, tot ce s-a întâmplat în ultimele dou luni a fost o combinație de decizii abuzive și clientelare și alte decizii care trebuiau luate. Trebuie făcute modificări ale codului penal. Nu trebuie să cădem nici în extrema în care să credem că tot ce se modifică la Codul Penal este rău. Cred că aici este unul dintre efectele foarte negative ale OUG 13 și anume faptul că opnia publică va percepă că orice modificare este negativă. Domnul ministru Toader spune că modificările vor trece prin Parlament, ceea ce este foarte justificat”.

Pe de altă parte, ”auditul anunțat de ministru este perfect normal", spune Septimius Pârvu.



"Ministrul Justiției poate face acest audit. Nu este prima oară când se întâmplă astfel de evaluări și este normal. E important să știi cum funcționează astfel de instituții. Probabil această evaluare va fi mai greu de făcut la nivel de procurori. Rămâne să vedem cum va fi folosit acest audit și cât de imparțial va fi”, spune expertul.

Ascultă interviul integral acordat RFI de Septimius Pârvu:

Septimius Pârvu, de la Expert Forum, despre modificarea Codului Penal și auditul extern din Justiție