Trump cere ultimativ Congresului ca votul privind reforma sănătății să nu mai fie amânat

trump-congress.jpg

Image source: 
France Presse

Preşedintele american Donald Trump a cerut ultimativ joi ca reforma asigurărilor medicale pe care o susţine să fie supusă unui vot vineri și nu săptămâna viitoare, cum intenționau congresmanii. Un vot de procedură va avea loc în jurul orei 17, ora României, înainte de un vot final în cursul după-amiezii.

Trump a spus răspicat că nu mai acceptă prelungirea negocierilor și vrea un vot vineri sau niciodată. El a anunţat grupul republican, majoritar în Congres, reunit de urgenţă joi seara la Capitoliu, că vrea vineri un vot pentru abrogarea şi înlocuirea Obamacare indiferent de rezultat.

Iniţial, votul urma să aibă loc joi, dar liderii republicani ar fi vrut să îl amâne pentru săptămâna viitoare din cauza diviziunilor interne. Trump a intervenit brutal spunând că nu mai acceptă nicio amânare : “Le-am promis americanilor că vom abroga şi înlocui această lege eşuată”, a declarat și preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Rian, arhitect al reformei Trump, promițând că votul va avea loc vineri.

Aproximativ 14 milioane de americani vor pierde asigurarea medicală anul viitor, în baza noului plan republican de asistenţă medicală, arată între timp analiza Biroului pentru Buget Congresional. De asemenea, numărul persoanelor neasigurate va creşte cu 24 de milioane până în 2026, ajungând la 52 de milioane de oameni în Statele Unite.

Planul de înlocuire a legii privind asigurările medicale a fost criticat atât de democraţi, cât şi de unii republicanii din Congres. Cei moderați se tem că abrogarea legislației existente va scumpi asigurările de sănătate, în timp ce ultra-conservatorii doresc o versiune care să reducă și mai mult rolul statului pe o piață care ar trebui să fie, după părerea lor, în întregime privată.

Dacă proiectul este adoptat de Camera Reprezentanților, el va fi dezbătut în Senatul american. Anularea Obamacare a fost una din promisiunile de campanie ale președintelui Donald Trump și una din prioritățile sale imediat după preluarea mandatului.