Un nou colaborator al lui Trump acuzat de legături cu unul dintre cei mai cunoscuți hackeri din lume

Un apropiat al administrației Trump, fostul consilier electoral Roger Stone, a recunoscut că a avut un schimb de mesaje cu un hacker bănuit că ar fi reprezentat amestecul Moscovei în alegerile din Statele Unite.

Agenţiile de informaţii americane şi comisii ale Senatului investighează dacă oamenii lui Donald Trump au complotat sau au contribuit la amestecul Moscovei în procesul electoral, după ce în presă au apărut mai multe articole prin care se demască operațiunea unor pirații cibernetici ruși prin care ar fi intrat în contact cu personae influente cu scopul de a virusa și obține date.

Discuţiile între Roger Stone şi Guccifer 2.0 au avut loc pe Twitter, în august, anul trecut. Ar fi fost atât de scurte şi banale, încât apropiatul preşedintelui SUA susţine că a uitat de ele.

Fostul consilier electoral al lui Trump a negat că ar avea vreo legătură cu Rusia sau cu Wikileaks, platforma undea publicat informaţii şi e-mailuri furate de Guciffer 2.0 de pe serverele Partidului Democrat.

Un raport FBI din ianaurie concluziona că așa-numitul Guccifer 2.0, hackerul vinovat pentru atacurile cibernetice din timpul campaniei electorale din Statele Unite, nu este român, ci un proiect al unor piraţi cibernetici din Rusia.

Raportul mai arata că Rusia a influenţat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în defavoarea lui Hillary Clinton, prin dezvăluirea de informaţii furate de hackeri. Dosarul primeste continut pe zi ce trece.

Amintim ca Michael Flynn fost consilier pentru securitate națională al lui Trump, a demisioant pe fondul unor discutii avute in mod neoficial cu ambasadorul Rusiei la Washington.

Intr-un război al declarațiilor purtătorul  de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a afirmat că și membri ai echipei lui Hillary Clinton s-au intâlnit cu ambasadorul rus în timpul campaniei electorale, la fel ca în cazul echipei lui Trump.

Totuși un nou caz suspect de legături cu Rusia este pus sub analiza  redacției New York Times. Intr-un articol publicat astăzi se demască faptul că Rusia s-a folosit de cel mai căutat hacker din lume, pentru care FBI oferă o recompensă de 3 milioane de dolari, pentru a spiona alte țări. Pentru Rusia Bogacev este mai mult decât un infractor, este un personaj valoros. În punctul culminant al activității sale, hackerul rus avea sub controlul său circa un milion de calculatoare din mai multe țări. Este aproape sigur că au fost infectate cu viruși și calculatoarele mai multor oficiali guvernamentali și colaboratori ai acestora. Pentru Rusia, virusul creat de Bogacev ca să fure a reprezentat o oportunitate irezistibilă pentru spionaj, scrie NYT.

Explicaţii care nu au convins pe toată lumea, dovadă că inclusiv republicanii cer o anchetă serioasă.  Senatorul conservator John McCain a declarat ca această problemă a relaţiilor cu Rusia trebuie investigată.