Reuniune de urgență, la ONU. Coreea de Nord a testat o nouă rachetă balistică

racheta.png

Image source: 
www.nti.org

Coreea de Nord sfidează din nou regulamentele internaționale în materie de activitate nucleară. Regimul de la Phenian a anunţat, luni dimineață, că a testat cu succes un nou tip de rachetă balistică, încălcând astfel rezoluţiile ONU. SUA și statele învecinate Coreei de Nord au reacționat rapid.

Noua rachetă balistică testată de Coreea de Nord are rază de acţiune “medie spre lungă” și reprezintă un progres în programul de armament, după cum a anunțat regimul de la Phenian.

Potrivit presei nord-coreene, liderul Kim Jong-un a monitorizat personal testul rachetei Pukguksong-2 care poate transporta un focos nuclear.

Aceeași sursă informează că proiectilul a fost lansat din regiunea Panghyon şi a reuşit să parcurgă aproximativ 500 de kilometri înainte de a se prăbuşi în Marea Japoniei.

În ceea ce privește reacțiile, Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud au cerut consultări urgente ale Consiliului de Securitate al ONU după test. O reuniune ar urma să aibă loc azi după-amiază.

Japonia a precizat că ar putea fi discutate noi sancţiuni vizând Phenianul şi a îndemnat China să aibă o abordare „constructivă”.

China nu a comentat, deocamdată, evenimentele. Beijingul rămâne principalul aliat al regimului nord-coreean, dar chinezii sunt din ce în ce mai îngrijorați de provocările lansate de către Phenian.

Reprezentanţii Casei Albe au indicat că va exista un răspuns calculat din partea noului preşedinte republican, care nu va escalada tensiunile din Peninsula Coreea. Administraţia Trump se aştepta la o provocare din partea regimului nord-coreean, care ar putea să motiveze inclusiv creşterea presiunii asupra Chinei pentru a se implica în Coreea de Nord.