Accent pe istorie: România și protestele din istoria recentă, ianuarie-februarie 1990

fara_fsn1.jpg

Image source: 
curentul.net

Se pare că lunile ianuarie și februarie au un loc aparte în calendarul istoriei recente de proteste ale românilor. Să ne întoarcem puțin în anul 1990, în același loc, Piața Victoriei din București.

Imediat după evenimentele de la sfârșitul anului 1989 și după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu de la putere, în România s-a instalat -cum este și firesc, de altfel, după o asemenea schimbare- o stare accentuată de confuzie atât la nivel politic, cât și social.

Frontul Salvării Naționale, organism politic constituit cu scopul de a îndeplini provizoriu atribuții de conducere, a anunțat că se va înscrie în cursa electorală. Ca reacție, pe 28 ianuarie 1990, partidele istorice ale României, PNL și PNȚCD, alături de o serie de organizații civice au organizat o manifestație autorizată de Primărie și de Poliție. Scopul acesteia era, conform lui Corneliu Coposu (Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Editura Fundația Academia Civic, 2014) să forțeze abandonul monopolului puterilor politice care era deținut de guvernanții provizorii.

Români din toate categoriile sociale și de vârstă au ieșit în stradă să participe la miting; pe lângă aceștia și simpatizanți ai Frontului Salvării Naționale în frunte cu Dan Iosif. Cele două tabere s-au întâlnit în Piața Victoriei. Când manifestația a început să devină violentă, Corneliu Coposu a făcut apel către susținătorii PNȚCD să se retragă pașnic.

A doua zi, pe 29 ianuarie, simpatizanților Frontului li s-au alăturat oameni din toată țara –Ploiești, Brașov, Bacău, Iași, Constanța, Giurgiu ș.a.- și aproximativ cinci mii de mineri din Valea Jiului. Cum au ajuns, putem bănui....știm că aceștia au părăsit Bucureștiul în aceeași zi, nu înainte de a ataca și a devasta sediile partidelor de opoziție, PNL și PNȚCD.

În urma acestor evenimente și sub constrângerea străzii, liderii FSN și cei ai partidelor de opoziție au format Consiliului Provizoriu de Uniune Națională.

Acest fapt, însă, nu a liniștit spiritele cetățenilor, întrucât pe 18 februarie a avut loc o altă manifestație împotriva Frontului Salvării Naționale și a liderului Ion Iliescu, anunțată în urmă cu câteva zile prin manifeste lansate în București. Manifestanții s-au adunat în Piața Victoriei, scandând lozinci împotriva celor care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu, iar unii dintre aceștia au reușit să pătrundă în sediul Guvernului.

Spre seară, trupe ale Armatei și ale Ministerului de Interne au intervenit pentru a-i scoate pe protestatari din clădire și pentru a restabili controlul, iar în noaptea de 18-19 februarie aproximativ 4000 de mineri au venit în capitală. Au găsit o Piața Victoriei în care manifestanții deja  se împrăștiaseră după acțiunea forțelor de ordine...

Aveau, însă, să revină în iunie...

Restul este istorie și nu uitați, istoria continuă...

 

Mihaela Simina este licențiată în istorie, specializarea relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până joi, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România

Rubrica Accent pe Istorie din 3 februarie 2017