Brexit începe drumul oficial spre declanșare în parlamentul britanic

proiect_articolul50.jpg

Image source: 
Nick Ansell/PA Wire

Marea Britanie face marți primul pas oficial către ieșirea din Uniunea Europeană când deputații vor începe dezbaterea unui proiect de lege care autorizează prim ministrul Theresa May să notifice UE de intenția de retragere. Se așteaptă ca parlamentul să aprobe proiectul, nu însă fără dezbateri extrem de aprinse. 

Proiectul de lege depus de guvern în urmă cu cinci zile este foarte scurt, are numai două articole și definește în primul dintre ele "Puterea de a notifica retragerea din UE".

În primul paragraf se spune: "Prim-ministrul poate notifica, în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, intenția Regatului Unit de a se retrage din UE".

Al doilea paragraf prevede: "Acest paragraf intră în vigoare în pofida oricărei prevederi făcute de către sau în temeiul Legii Comunităților Europene 1972 sau a oricărui alt act normativ."

Pentru dezbaterea acestui proiect în lectura a doua sunt prevăzute două zile, timp în care pot fi depuse amendamente. 

Opoziția, în special Partidul Naționalist Scoțian (SNP), a anunțat că va depune zeci de amendamente, majoritatea cerând guvernului să negocieze cu UE rămânerea Regatului Unit în piața unică europeană, chiar și după încetarea calității de membru.

Premierul May a exclus practic această variantă, deoarece ea ar presupune ca Marea Britanie să accepte păstrarea libertății de mișcare a persoanelor din UE, respinsă de ea în mod explicit într-un discurs ținut acum două săptămâni.

Este foarte probabil ca amendamentele să fie respinse, dat fiind că Partidul Conservator, condus de premierul May, deține majoritatea în Camera Comunelor.

Adoptare probabilă

Este de așteptat ca un număr restrâns de deputați pro-europeni ai majorității să voteze împotrivă sau să se abțină, dar Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principalul partid de opoziție, a cerut deputaților săi să voteze în favoarea acestui proiect de lege, ceea ce asigură practic adoptarea sa.

Parlamentul de la WestminsterParlamentul britanic dezbate aprobarea declanșării Brexit de către premierul Theresa May

Corbyn se confruntă cu o rebeliune în partid, numeroși deputați fiind nemulțumiți de ceea ce ei consideră un "Brexit dur" către care se îndreaptă Marea Britanie și atunci vor vota împotriva proiectului de lege al guvernului.

Problema cu care se confruntă Partidul Laburist este că în timp ce majoritatea deputaților săi sunt pro-europeni, mulți dintre alegătorii săi, mai ales din nordul Angliei, au votat în favoarea ieșirii din UE în referendumul din 23 iunie 2016 și recent au început, potrivit sondajelor de opinie, să dezerteze în favoarea Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP).

Dezbaterea din Camera Comunelor se va încheia săptămâna viitoare cu lectura a treia și votul final, după care proiectul va fi trimis spre dezbatere Camerei Lorzilor.

Niciun partid nu deține majoritatea în camera superioară a parlamentului britanic și opoziția față de ieșirea Regatului Unit din UE este aici mai mare decât în Camera Comunelor. 

Până la urmă însă, lorzii știu că spre deosebire de deputați ei nu sunt aleși, ci numiți și dacă deputații nu se opun voinței electoratului exprimată în referendum, atunci cu atât mai puțin o poate face Camera Lorzilor.

După adoptarea de către cele două camere, proiectul de lege va merge la Regina Elisabeta a II-a pentru promulgare, iar după aceea premierul May va putea depune la Bruxelles notificarea intenției de retragere din UE, probabil înainte de sfârșitul lunii martie, așa cum a promis încă din luna octombrie a anului trecut.

O variantă ar fi chiar data de 9 martie, la summitul UE din Malta, unde va fi prezentă și premierul May, după cum relata marți cotidianul londonez The Times.

Acela va fi momentul declanșării unei perioade de negocieri cu UE care durează doi ani și se încheie cu încetarea statutului de membru al Uniunii. 

Depunerea notificării declanșează procesul oficial de ieșire din UE, dar Brexit se va pune în mișcare odată cu dezbaterea și foarte probabil aprobarea de către parlament acestei declanșări, care va reveni premierului May și care va schimba în mod ireversibil relația Marii Britanii cu UE începută acum 45 de ani.

 
Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ