CSM: O lege a răspunderii magistraţilor nu este oportună

Consiliul Superior al Magistraturii transmite că aşa-numita lege a răspunderii magistraţilor nu ar fi oportună, din moment ce parlamentul şi guvernul nu se supun unei legi a răspunderii demnitarilor. Punctul de vedere a fost exprimat în plenul CSM, unde a fost adus inclusiv argumentul că sistemul are capacitatea de a se autoregla. 

Consiliul Superior al Magistraturii transmite că legislaţia actuală reglementează deja răspunderea magistraţilor. Mai mult, a justificat preşedintele CSM, Mariana Ghena, nu ar fi necesară o lege a răspunderii magistraţilor pentru că aceştia răspund şi în prezent, sub trei forme: disciplinară, civilă şi penală.

"Independenţa justiţiei reprezintă o componentă esenţială a statului de drept, în care cele trei puteri, legislativă, executivă şi judecătorească, trebuie să fie într-un permanent echilibru”, insistă CSM. “O altă reglementare care nu-şi găseşte corespondentul în forme similare de răspundere a membrilor celorlalte două puteri în stat, cea legislativă şi cea executivă, reprezintă în sine o perturbare a echilibrului dintre acestea, cu grave consecinţe pentru bună funcţionare a societăţii” …s-a transmis în plenul Consiliului. Membrii CSM spun că îşi asumă identificarea, soluţionarea sau sancţionarea derapajelor din partea magistraţilor, cu alte cuvinte că sistemul are capacitatea de a se autoregla.

Săptămâna trecută ministrul Justiţiei a declarat că susţine o lege a răspunderii magistraţilor, după model european. Florin Iordache a demarat déjà consultări informale şi a precizat că legea ar putea intra în dezbatere parlamentară cel târziu în februarie.