Moldova poate adera la UE fără Găgăuzia și Transnistria - Igor Dodon

igor_dodon.jpg

Igor Dodon
Igor Dodon a promis re-apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă
Image source: 
www.oficial.md

Candidatul clasat pe primul loc în alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 13 noiembrie, Igor Dodon, a afirmat că Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană doar fără Găgăuzia și Transnsitria. Liderul socialist a spus că dorește un parteneriat strategic cu Federația Rusă.

"Dacă dorim ca Republica Moldova să se mențină ca stat, vă voi spune sincer - nu trebuie să ne grăbim să aderăm nicăieri, pentru că aderarea la UE este posibilă doar fără Transnistria și fără Găgăuzia”, a spus Dodon într-un interviu acordat agenției de presă Interfax de la Moscova.

"Aderarea la UE ar putea ucide țara noastră, statalitatea noastră” a adăugat el.

"Nu ne putem permite să suspendăm cooperare cu UE, să anulăm Acordul de Asociere cu UE. Nu avem nevoie de Maidanul ucrainian”, a mai spus Dodon revenind asupra unei promisiuni făcute în campania electorală de anulare a acordului semnat în 2014.

"În ceea ce priveste comerțul cu Europa, vreau să discutăm nu despre comert liber, ci despre un sistem de comerț asimetric”, a mai spus Dodon, adică exportul de mărfuri moldovenești pe piața europeană fără taxe vamale, iar importul supus taxelor vamale.

Uniunea Euroasiatică

Candidatul învingător al scrutinului din 13 noiembrie a reamintit și de promisiunile sale de re-apropiere dintre Chișinău și Moscova, spunând că Moldova nu poate supraviețui fără cooperare cu estul.

Igor Dodon a învins-o pe Maia Sandu în alegerile prezidențiale

"În prima etapă, cred că vom propune semnarea unui memorandum privind cooperarea cu Uniunea Economică Euroasiatică. Între timp, în doi-trei ani, vom vedea ce se va întâmpla cu UE”, a spus Dodon.

Din Uniunea Euroasiatică fac parte Federația Rusă și alte patru foste republici sovietice.

În ceea ce privește soluționarea conflictului cu separatiștii nistreni, Dodon a propus un plan în trei etape: prima ar fi un acord bilateral Chișinău – Tiraspol pe model găgăuz.

"În legislatia lor Găgăuză, ei au notat că dacă Republica Moldova își va pierde statalitatea, ei au dreptul la autodeterminare. Cred că acest lucru ar putea fi corect și pentru Transnistria”, a spus Dodon.

În scrutinul din 13 noiembrie Dodon a obținut 52% din voturi față de 48% cât a obținut contracandidata sa, Maia Sandu, care însă a contestat valabilitatea alegerilor.