"Kenianul" Barack Obama îi înfurie pe euroscepticii din Marea Britanie

obama_cameron.jpg

Barack Obama și David Cameron
Barack Obama a venit în Marea Britanie să-i de o mână de ajutor lui David Cameron în campania sa pro-UE
Image source: 
www.washingtontimes.com

Intervenția președintelui Statelor Unite, Barack Obama, în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană a provocat iritare în rândul euroscepticilor britanici care l-au atacat vehement pe liderul american. Președintele Obama s-a aflat în vizită în Marea Britanie, unde a prezentat apartenența Regatului Unit la UE ca fiind și în interesul țării sale.

Într-un interviu BBC președintele Obama a explicat termenul "la urma cozii" când s-a referit în ziua precedentă la negocierea unui acord de comerț între Statele Unite și Marea Britanie în cazul unui vot de părăsire a UE în referendumul din 23 iunie. 

El a spus că actualmente Statele Unite negociază acorduri similare cu blocuri mari de țări, iar UE este pe ansamblu cel mai mare partener comercial.

Președintele Obama a spus că indiferent de relația specială dintre cele două țări, Marea Britanie nu ar primi din partea unor administrații viitoare un tratament preferențial și că negocierea ar putea dura cinci sau chiar 10 ani, care ar fi astfel irosiți. 

În chestiunea amenințărilor teroriste și a securității președintele Obama a spus că și aici Statele Unite apreciază influența Marii Britanii în UE și a dat ca exemplu susținerea dată de guvernul britanic în acceptarea de către Bruxelles a propunerii americane de informare cu privire la listele de pasageri aerieni.

În general președintele Obama a menționat că Statele Unite sunt interesate ca Marea Britanie - "poate cel mai important partener" - să-și mențină influența, iar o ieșire din UE ar însemna o pierdere de influență pe plan european și global, a opinat liderul american.

Președintele Obama a spus că intervenția sa nu va schimba opiniile liderilor celor două campanii pro și anti UE, dar este convins că oamenii de rând, votanții obișnuiți din Marea Britanie, sunt interesați să audă ce are de zis în această chestiune președintele Statelor Unite. 

"Jalnică ignoranță"

Intervenția președintelui Obama a stârnit furia campaniei pentru ieșirea din UE. Liderul Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage, a spus "Să auzi un președinte al Statelor Unite venit la Londra ca să ne amenințe, nu cred că acest lucru va fi bine primit".

Lidera campaniei Vote Leave deputata Gisela Stuart, din Partidul Laburist de opoziție, a spus că este extraordinar faptul că Statele Unite recomandă Marii Britanii să rămână în cadrul unei "organizații disfuncționale". 

Ministrul adjunct al apărării, deputata Penny Maurdaunt, a mers și mai departe și a calificat drept "jalnică ignoranță" opiniile lui Obama cu privire la impactul negativ pe care apartenența la UE ar avea-o asupra securității Regatului Unit.

Dar atacul cel mai vehement a fost de departe acela al primarului Londrei, Boris Johnson, care într-un articol de ziar a scris că "în parte-kenian-ul Obama are o aversiune ancestrală față de Imperiul Britanic", referindu-se la faptul că tatăl actualului președinte era născut în Kenia. 

Atacul lui Johnson - o figură charismatică a campaniei anti-UE - a fost calificat de unii lideri ai campaniei pro-UE drept rasist și nu i-a încântat nici pe unii colegii săi de campanie. 

Opinia în SUA

Președintele Obama mai are doar nouă luni de mandat și atenția se îndreaptă acum către aspiranții la succesiunea sa.

Favorită la învestitura Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, Hillary Clinton a avertizat împotriva ieșirii Marii Britanii din UE, în timp ce favoritul pentru învestitura Republicană, miliardarul om de afaceri Donald Trump, a refuzat să ia o atitudine clară spunând: "Am multe investiții în Regatul Unit și eu vă spun că s-ar putea să părăsească (UE), bazat pe tot ce aud... au o grămadă de probleme".  

Euroscepticii britanici au apelat la sprijinul principalului rival al lui Trump în campania pentru învestitura Republicană, Ted Cruz, care deși nu s-a pronunțat direct a spus că intervenția lui Obama va face mai probabilă ieșirea Marii Britanii din UE.

Intervenția președintelui Obama l-a încântat fără doar și poate pe premierul David Cameron, liderul de facto al campaniei în favoarea rămânerii în UE.

Sondajele de opiniei arătau un avantaj mediu ce circa opt puncte pentru rămânere în săptămâna dinaintea sosirii liderului american în Marea Britanie și în zilele următoare se va vedea care a fost impactul intervenției sale în campania pentru referendumul din 23 iunie.

 
Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ