Criza migrației: Bază legală fragilă pentru acordul UE-Turcia

Acordul cu Ankara, pe care UE crede că-l poate realiza vineri 18 martie, are o bază legală mai mult decât discutabilă. Intoarcerea masivă a migranților din Grecia în Turcia, acordarea protecției internaționale de către Turcia, iată doar două aspecte care pun probleme. Iar acordul în sine ar putea să nu se realizeze, el este blocat de Cipru.

În 7 martie la Bruxelles, liderii UE - mai precis cancelarul Angela Merkel și prim ministrul olandez Mark Rutte -  au pus pe hârtie liniile mari ale unui acord de principiu pentru rezolvarea crizei migrației. Astăzi, ultimul proiect de acord care circulă prin Bruxelles, aduce detalii suplimentare.

Se spune că nu se dorește ca Grecia, deținătoarea acum a peste 40.000 de migranți, să devină centrul de refugiați al  Europei.

Ideea principală este însă alta: migranții vor trebui descurajați de a mai încerca să intre în UE, lor li se spune că drumul e închis, accesul refuzat și că nu oricine pune piciorul în Grecia va ajunge și mai departe.

Rolul Turciei

Pentru aceasta, Turcia trebuie să primească înapoi pe toți cei care au trecut în Grecia și care nu pot candida la statutul de refugiați. In practică, Turcia trebuia să-i ia îanpoi pe toți de manieră "temporară și extraordinară".

Mai apoi, aici, ei ar primi o protecție internațională și dreptul la a beneficia de căile legale de imigrație în UE. De fapt, Germania își va alege de aici forța de muncă care îi este necesară.

Dreptul internațional interzice, însă, refuzul colectiv al cererilor de azil.

Convenția de la Geneva stipulează că orice aplicant la statutul de refugiat trebuie să fie audiat personal.  Astfel,  Grecia va trebui sa pună urgent pe picioare un sistem de interogare a zeci de mii de oameni, iar procesul trebuie completat rapid.

În timp normal și într-o țară a cărei administrație funcționează ca unsă, acest proces ar dura luni de zile.  In Grecia, unde se știe că administrația nu funcționează cum trebuie și unde sistemul de înregistrare a cererilor de azil se degradează (conform Curții Europene a Drepturilor Omului), procesul va fi imposibil.

De aceea, UE va participa și ea , atât financiar cât și uman și logistic. Cu toate acestea, sunt mari îndoieli că se va ajunge la rezultatul anunțat. S-a văzut, de pildă, că și în ciuda ajutorului UE, punctele din Grecia de înregistrare a migranților tot nu funcționează cum trebuie.

În fine, Comisia Europeană explică între altele că bateria sa de spacialiști, care a gândit aspectele legale ale acordurlui, lucrează în strânsă legătură cu Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați. Altfel spus, chiar dacă facem o prostie, avem acoperire.

Odată "reglată" această problemă, intervine o alta: echipele mixte greco-europene de procesare a cererilor vor trebui să decidă care migrant poate fi păstrat și care poate fi trimis înapoi în Turcia. Cum toți provin din Turcia, toți vor fi retrimiși acolo, așa vrea acordul gândit de Germania.

Dar Turcia nu este semnatara deplină a Convenției de la Geneva și nu poate deci, teoretic, fi considerată drept "țară sigură". Ea nu poate acorda protecție internațională migranților.

Nu-i grav, ni se spune la Bruxelles, Turcia a înțeles că va trebui să opereze rapid unele schimbări ale legislației sale. Ankara a promis c-o va face, dar nu a dat nicio garanție în acest sens.

Și dacă așa se va întâmpla, țara ar opera deci schimbări de legislație importante de o manieră expeditivă , ceea ce ridică multe semne de întrebare.

Un diplomat european cu chef de glumă comenta spunînd că dacă Turcia reușește să facă aceste schimbări,  va dovedi că are cu adevărat un regim autocratic.

În fine, în momentul în care Turcia devine "țară sigură", orice migrant care sosește în UE din Turcia își va vedea cererea de azil refuzată și se va întoarce de unde vine. Planul este abil, dar pentru moment,  nu are bază legală.

Turcia îsi cere dreptul

Ankara a sesizat acum oportunitatea unică de a-și realiza în fine "visul european", adică de a se deschide investitorlor străini folosind cartea de vizită a aderării europene. Aderarea ca atare nu-i  interesează pe politicienii turci.

Astfel, târgul propus de Ankara e simplu: dacă dorește strangularea migrației, UE va fi nevoită sa șteargă cu buretele decade de ignorare sau de ținere la distanță a Turciei de clubul comunitar.

Aflată în poziție de forță, ea cere accelerarea negocierilor sale preaderare,  aflate mai mult în punct mort în ultimii ani. Din 2005 și până acum doar 14 capitole de negocieri din 35 au fost deschise. Sase dintre cele rămase închise sunt blocate de Cipru.

Justiția, drepturile fundamentale, politica externă, energia și educația sunt cele cinci pe care Ankara vrea să  deschidă imediat. Comisia Europeană spune că n-ar fi rău ca un dialog structurat să poată fi deschis cu Turcia privnd, de exemplu, justiția și drepturile fundamentale.

 

Ce va face Cipru?

 

Nicosia nu poate accepta aceasta atât timp cât Turcia nu îi autorizează intrarea navelor și aeronavelor sale în porturile și aeroporturile turcești. Din 1964, Turcia are un acord vamal cu UE (Protocolul de la Ankara),  dar a refuzat să-l extindă și acelei părți din insula cipriotă care a aderat la UE în 2004.

Apoi, Turcia vrea și liberalizarea vizelor cu UE până în luna iunie. Cu toate că inițial, Bruxelles prevăzuse în mod excepțional accelerarea procesului pâna cândva în toamna acestui an, acum totul trebuie din nou accelerat. Se spune, însă,că țara va trebui să îndeplinească toate condițile tehnice (72 la număr) până la sfârșitul lunii aprilie.

Totul pare a fi o glumă. De ce în februarie nu se credea că aceste reforme pot fi făcute de Ankara decât în luni de zile și acum se spune că ele pot fi realizate în câteva săptămâni?

În fine, Turcia a cerut șase miliarde de euro pentru a se putea îngriji de cele aproape trei milioane de refugiați aflați pe solul său. UE nu dispune acum cu adevărat de această sumă, dar se va îngriji să facă repede rost de ea.