Catalonia: Referendum decofeinizat pe 9 noiembrie

catalonia.jpeg

Decretul de convocare a plebiscitului a fost suspendat de Curtea Constituțională

Președintele catalan Artur Mas a anunțat că în cele din urmă va scoate urnele și buletinele de vot în stradă pe 9 noiembrie, după ce, în urma unei reuniuni a coaliției partidelor secesioniste, anunțase că renunță la referendumul convocat în urmă cu două săptămâni,  din cauza „lipsei cadrului legal”. Decretul de convocare a plebiscitului a fost suspendat de către Curtea Constituțională la doar trei zile după ce a fost semnat, fiind contestat de către guvernul central ca fiind ilegal și anticonstituțional.

Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea

Relaxare și satisfacție la Madrid după ce, în urma unei reuniuni a coaliției partidelor secesioniste catalane, care s-a încheiat târziu,  se aflase că Executivul  de la Barcelona, „La Generalitat”, a renunțat la organizarea referendumului din 9 noiembrie. Ca urmare a acestei decizii, premierul Mariano Rajoy, în cadrul unui forum  organizat de către cotidianul britanic „Financial Times”, aprecia cu satisfacție că „faptul că nu se organizează referendumul în Catalonia este o veste excelentă” .

“O veste excelentă de multe ori nu  durează decat câteva ore” remarca cu ironie câteva minute mai târziu  președintele catalan, Artur Mas, care, la rândul lui, a convocat o conferință de presă pentru a clarifica care va fi foaia de parcurs a mișcării secesioniste catalane după întrunirea de luni seară a coaliției care i-a asigurat până acum majoritatea parlamentară. Deși a recunoscut că nu mai există consens între partidele care sprijină planul catalan de independență, Artur Mas a declarat ca își va menține promisiunea și va organiza consultarea populară din 9 noiembrie.

Mas a confirmat faptul că se renunță la referendumul care fusese convocat în urma decretului din 29 septembrie și suspendat pe 1 octombrie ca fiind considerat  anticonstituțional, dar că în cele din urmă va  deschide secțiile de vot pe 9 noiembrie pentru a organiza o “consultare participativă alternativă”.   Aceasta “consultare participativă alternativă”, după cum a numit-o  președintele catalan, ar  fi de fapt  un sondaj de opinie de proporții pe care se pare ca autoritățile de la Barcelona ar avea dreptul să-l organizeze.

 După cum a precizat Artur Mas, autoritățile locale se vor prevala „de un cadru legal existent, care oferă competențe pentru organizarea  unor activităţi de participare cetățenească”, fără să invoce un text de lege anume.  Mas a dezvăluit faptul că acesta nu este punctul final al proiectului secesionist catalan, după cum de altfel nu ar fi fost nici referendumul, și că de fapt ar deschide drumul unor așa numite  alegeri plebiscitare. Adică organizarea unor alegeri anticipate, la care partidele în favoarea independenței ar trebui sa participe cu un program electoral comun care să aibă drept obiectiv intenția declarată de a obține independența Cataloniei, ”singura formă de a vota în acest sens”, după cum a ținut să precizeze Mas.

 

Planul președintelui catalan  se pare că nu se bucură deocamdată de susținerea celorlalte partide separatista catalane .  Stânga Republicană, cea mai radicală mișcare secesionistă, care de altfel se află pe primul loc în intențiile de vot catalane în acest moment, a deplâns ceea ce consideră a fi o „renunțare” a Guvernului catalan la proiectul referendumului din  9 noiembrie, un scenariu care oferă acum o singură alternativă: „adoptarea imediată a unei declarații unilaterale de independență și alegeri anticipate care să ofere o nouă majoritate în favoarea procesului secesionist”. 

 Nicio reacție coerentă la Madrid

La rândul lui, Artur Mas pare dispus să facă niște concesii pentru a păstra această coaliție , deoarece știe că este garanţia supraviețuirii sale politice, el a insistat spunând că problema nu este în Catalonia și că  “adevăratul adversar este statul spaniol, un adversar puternic și intransigent, (…) care îi refuză  poporului catalan dreptul de a vota”. 

În ceea ce privește Madridul, deoarece nu există deocamdată o declarație oficială,  pozițiile exprimate în cursul zilei au fost confuze.  Președintele Congresului Deputaților dădea asigurări ca nu se va organiza niciun referendum ilegal, iar un sondaj de opinie, care poate fi în cele din urmă competenţa administrației catalane, nu are nicio valoare juridică.   Mai categorică a fost poziția purtătorului de cuvânt al Popularilor în Congres, Alfonso Alonso, care l-a acuzat pe președintele Artur Mas că a devenit un "președinte care încalcă legea" și că “pe 9 noiembrie nu va avea loc nicio consultare populară, indiferent cum i se va spune".