Un nou şef al diplomaţiei ucrainene

klimkin.jpg

Pavlo Klimkin

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a numit astăzi un nou şef al diplomaţiei. E vorba de Pavlo Klimkin, actualul reprezentant al Kievului în negocierile cu Rusia pentru instaurarea păcii în estul Ucrainei.

Numirea lui Klimkin vine la câteva zile după un incident diplomatic între Kiev și Moscova, provocat la sfârșitul săptămânii trecute de actualul ministru, Andrii Deșcița. Acesta a făcut o remarcă injurioasă la adresa lui Vladimir Putin, pentru a-i calma pe protestatarii care demonstrau în fața ambasadei Rusiei la Kiev după doborârea unui avion militar ucrainean de către separatiști proruși.  

Autorităţile ruse, inclusiv Ministerul de Externe, s-au declarat indignate şi i-au cerut președintelui ucrainean să-l demită pe Andrii Deșcița. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a afirmat chiar că nu știe cum 'acesta (Deșcița) va mai putea să discute și să lucreze cu noi'.

Nominalizarea lui Pavlo Klimkin, care îl înlocuiește pe Andrii Deșcița, a fost prezentată cabinetului prezidențial și candidatura sa ar urma să fie aprobată în termen de șapte zile.