Orban la RFI: Nu am intervenit în favoarea lui Ion Rădoi. Eu răspund oricui la telefon

Orban Ion Radoi telefon.jpg

Ludovic Orban spune că nu a intervenit în favoarea sindicalistului Ion Rădoi
Ludovic Orban spune că nu a intervenit în favoarea sindicalistului Ion Rădoi
Sursa imaginii: 
arhivă RFI

”Eu răspund la telefon, vorbesc cu foarte multă lume și respect legea”. Iată ce declară la RFI președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, în contextul stenogramelor apărute în spațiul public.

Ludovic Orban comentează stenogramele apărute în presă în cazul Ion Rădoi, liderul sindical de la metrou anchetat de procurorii DNA. Stenogramele arată o discuție telefonică pe care Orban a avut-o cu Rădoi, care i-a cerut să intervină pe lângă ministrul Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă, în calitatea lui de președinte al Camerei Deputaților și al PNL, pentru a opri desființarea chioșcurilor de la metrou.

Fostul lider al PNL spune că el răspunde oricui la telefon și precizează că nu a intervenit în favoarea lui Rădoi: ”Eu răspund la telefon la oricine și dacă n-am posibilitatea să răspund, sun înapoi, ăsta e felul meu de a fi și cred că așa ar trebui să fie orice om care este implicat în viața publică, să fie ușor accesibil să comunice. De altfel, îl cunosc pe Rădoi, am colaborat, el a fost parlamentar, cât am fost ministrul Transporturilor, el ca lider al sindicatului din metrou și ulterior ca lider al federației, unei puternice federații sindicale, în care se uniseră și cu cei care erau din transportul public local, am avut foarte multe runde de negocieri, inclusiv conflicte de muncă. Deci îl cunosc pe Rădoi, am colaborat de-a lungul activității mele publice. Dar acolo, lucrul cel mai important care trebuie relevat este concluzia DNA-ului, că deși eram președintele Camerei, deși eram președintele PNL, deși îl cunoșteam pe Rădoi, nu am făcut nici un fel de intervenție, nici un fel de demers, pentru a-l determina pe ministrul Transporturilor să oprească acțiunea de demolare a chioșcurilor (...). Deși răspund la telefon, deși vorbesc cu foarte multă lume, deși sunt un om care are multiple contacte sociale, eu respect legea. M-am interesat în legătură cu acele spații comerciale și era evident că erau expirate toate contractele și că exista o bază legală pentru conducerea Metroului și pentru Ministerul Transporturilor să desființeze acele spații comerciale”.

 

Reporter: Și ați discutat ulterior cu Ion Rădoi, ca să-i spuneți că desființarea chioșcurilor de la metrou e legală?

Ludovic Orban: Da... cred că da, există mai multe înregistrări ale DNA-ului. Știți ce m-a deranjat? Faptul că din știrea asta, în loc să fie relevat un element esențial și anume acela că deși am picat pe înregistrări, fără să am habar, toată povestea asta a arătat ce fel de om sunt și modul în care gândesc eu politic. Nu am intervenit, pentru că am considerat că ar fi fost ilegal să intervin, atât timp cât conducerea Metroului și Ministerul Transporturilor practic aplica legea.

 

Reporter: Dar la nivel de semnal, lumea vede că un lider sindical influent și destul de dubios îl sună pe un om politic influent și cu o funcție importantă în stat. Ce să înțelegem de aici?

Ludovic Orban: Cum adică? Este relevat faptul că mă sună? Eu zic că și asta e în avantajul meu, pentru că eu răspund la telefon, oricine mă sună și cine mă cunoaște și a încercat să vorbească cu mine, știe că eu răspund la telefon.

 

Reporter: Contează și tonul discuției. Părea că sunteți foarte apropiați, că sunteți prieteni.

Ludovic Orban: Apelativele el maximo și președinte la pătrat... Cei care mă cunosc știu că eu am așa, o formă mai originală de a utiliza apelative și așa mai departe. Apelativul el maximo nu era neapărat măgulitor, lider maximo a fost Fidel Castro, el era cunoscut, iar eu spuneam despre liderii sindicali că sunt de neînlocuit, în timp ce s-au schimbat președinții de partide, premierii, președinții de țară și așa mai departe, președinții de sindicate au rămas precum Fidel Castro, în funcție până la moarte. De acolo provine apelativul ăla de el maximo, era ironic, iar cum s-a adresat el, președinte la pătrat, mi s-a adresat pentru că eram și președintele PNL și președintele Camerei, ăsta era sensul apelativului. Evident că exista o anumită... ne cunoaștem, un om pe care îl cunoști de 20 de ani, cu care te-ai întâlnit, normal că e un om cu care vorbești ca și cu un om pe care-l cunoști. Asta chiar mi se pare... în loc să fie relevat aspectul ăsta, că deși eram președintele Camerei, deși eram președintele principalului partid de guvernământ, deși îl cunoșteam pe Rădoi și aveam o relație cu Rădoi, eu nu am intervenit, pentru că pentru mine e mai importantă analiza unei situații și că nu am acceptat să fac nici un fel de demers care excede cadrul legal.

 
Ludovic Orban, despre stenogramele cu Ion Rădoi